Noaptea

In noapte te pierzi,
Cu noaptea in cap visezi,
Ascunsa, departe, aproape,
Acolo, aici, mai departe.

Noaptea te-nvaluie strans,
In noapte surizi,
In noapte visezi,
Cu noaptea te scalzi.

Cu noaptea te pierzi,
Ascunsa aici, pe aproape,
Acolo, departe si mai departe.
Aici, acolo, aproape, departe,
Noapte.

Pareri

Se pare ca poporul roman, nu duce lipsa de pareri. Ba chiar mai mult decat atat, este inovator si plin de idei. Atunci cand nu scrie vreo poezie sau nu contempla viata, se implica in mod direct in cotidian si pune umarul spre a indeplini vointa constiintei comune de tip mioritic. Prin constructia lui romanul va avea tot timpul o parere despre orice, dand pe dinafara de idei si tot timpul incercand sa fie cu un pas inainte, chiar daca de multe ori se grabeste "ca mireasa la pat".

Romanului ii place sa-si dea cu parerea, fie ca e vorba de agricultura, arta, filosofie, piata, pana la politica, unde pe masura ce trece timpul devine se pare, mai puritan si mai rasat. Din perioada comunista, romanul s-a deprins cu o constiinta civica si un spirit colectiv ce l-a transmis se pare inconstient si noilor generatii.

Daca Ion iesea la plimbare de exemplu, fara un tel anume si in drumul lui observa o coada la "ceva", nu putea sa se abtina sa nu ia parte la acel eveniment, dandu-i in mod cert lui Ion un sentiment de apartenenta la "ceva" mai mare decat el. Ion reprezinta produsul finit al comunismului, este "omul" debusolat, dezradacinat de sat si dus la oras cu forta, este fiinta timida ce nu poate gandi liber, cautand constant confirmari din partea semenilor.

Timpul a trecut peste Ion, iar cozile s-au evaporat si ele sub privirea deznadajduita a unui spirit sociabil si prietenos. Dar se pare ca timpul nu l-a invins pe Ion, el gasindu-si un sanctuar in profunda constiinta a fiecaruia dintre noi. Astazi el apare ca o naluca al carui strigat razbate din trecut, manifestandu-se mai puternic decat un fenomen poltergeist ce trece pe nesimtitelea din paranormal in normal si tot astazi vorbeste din strafunduri prin gura noii generatii.

Astfel avem o generatie noua care pare preocupata de ecologie (pentru ca e misto), de salvarea anumitor institutii (de care pun pariu ca au auzit cel mult a doua oara in viata lor de ea) si de tot felul de manifestari mai mult sau mai putin culturale. De ce? Pentru ca Ion se plictiseste si nu poate sta deoparte, el formandu-si pareri dinainte de a fi pus in tema.

Problema lui Ion nu este musai nevoia lui de a avea pareri si de a le exprima, ci spiritul de turma pe care il creeaza, el fiind foarte usor de manipulat mai ales prin prisma mass-mediei.
Acest Narcis indragostit de propria imagine face mai importanta dezbaterea decat subiectul in sine, se intreaba, "eu cu cine votez?" si vrea "scandal cu orice pret".

Daca ar fi sa gasesc cauza regresului sau stagnarii pe orice domeniu din Romania, atunci cu siguranta as putea sa arat cu degetul spre Ion. Spre binele tuturor el trebuie omorat, transat si pus la colt, ingropat si dat uitarii, iar in locul gol ramas poate va incolti obiectivismul si curajul de a gandi liber.

Artistii vechi si noi

Nu cu mult timp in urma mi-am miscat anatomia din casa si am aterizat intr-o anumita locatie, la un anumit concert.

Seara a fost absolut reusita, am topait, am urlat si m-am dat in stamba alaturi de cativa apropiati. Toate bune si frumoase pana cand solistul trupei respective a inceput sa o arda aiurea.

Si poate va intrebati acum, daca se poate spune asa ceva la un concert de muzica rock, unde daca bagi capul in incinta pe la jumatatea concertului si nu ai nimic la bord totul pare grotesc si ilaro-noire. Ei bine, spre stupoarea mea, se poate.

Numai ce ma pregateam sufleteste de sfarsitul concertului ca deodata incepe sa-mi curga sange din urechi (la figurat) de ceea ce aud. Dragul nostru solist se apuca pe nesimtitelea sa-si dea cu parearea lui politica, ingusta ce-i drept, de bietul microfon.

Stiti cum a sunat? Ca o simfonie care se termina cu o mare basina puturoasa! Pai cum iti permiti mon cher? Te trezesti la bulevard? Nu de alta, dar recunosc atitudinea de curva ieftina ce isi vinde influenta unor organizatii sau grupari politice, mai mult sau mai putin absconse.

Organizatii ce probabil sunt conduse de niste pitici visatori ce poarta musteata, ce adora culoarea verde, colacii kurtos si care nu pot vorbi corect romaneste.

Este gresit ca artistii sa se bage in politica. Ba nu, este de-a dreptul imoral! Nici un artist, oricat de sarac ar fi, nu ar trebui sa se manjeasca cu asa ceva. Pentru ca mirosul politic nu iese de pe haina artistului nici dupa zece concerte caritabile de aici incolo.

De unde pana unde au ajuns diversi artisti sa fie si lider de opinie? Pai stai bai nene! Daca vin sa te ascult la un concert nu inseamna ca ma intereseaza parerea ta despre alte lucruri in afara de muzica. Trubadurii adevarati canta si distreaza lumea, ies si mai canta la bis (ca asa se face), dupa care impacheteaza frumos si merg sa faca nani.

Imi dau seama ca daca publicul din sala era unul putin mai matur si deci mai responsabil in acea seara, atunci trubadurii primeau inapoi ceea ce au starnit. Si cand am crezut ca asta a fost picatura care a umplut paharul, numai ce-mi tranteste si o "salvati Rosia Montana!", asa ca sa fie treaba buna.

Pai apoi ai putintica rabdare! De cateva luni incoace tot vad campanii pro sau contra legate de Rosia Montana ce nu au facut decat sa ma irite. Nu vreau domnule sa o salvez! Nu ma intereseaza pe mine ce se-ntampla acolo! Pentru mine Rosia Montana este egala cu Narnia. Nu am fost acolo si cel mai sigur nu am sa ajung vreodata.

Dar judecand un pic logic si ascultand parerile localnicilor nu pot decat sa le dau dreptate. E aiurea sa fi intr-o zona fara potential turistic, unde nu ai de lucru, iar atunci cand apare o raza de speranta vin alti destepti sa-ti zica nem, pardon, am vrut sa zic nu.

Pai ma gandesc ca daca maine gasesc petrol la mine-n ograda si vreau sa dau terenul in arenda statului ca sa beneficiez si eu de niste venituri, sa-mi apara un destept care sa-mi spuna ca zona are valoare istorica si ca trebuie bagata in UNESCO. Nu ca asta ar fi adevarul, ci asa de-al dracului. Pai as scrasni din dinti si as urla in gura mare: Tradare, tradare, tradare, de trei ori tradare!

Daca nu locuiesti in acel loc atunci nu cred ca ai vreun drept de veto. Iar in alta ordine de idei pun pariu ca oriunde sapi in pamant, la 4-5 metri adancime ai sa dai de ceva vestigii uitate sau de ceva fosile, oale, etc. Pai in cazul asta ce facem? Punem folie pe toata Romania si o lasam asa, ca o fata batrana si virgina, cu care noi, ca niste parinti senili, sa ne putem mandri!

Si ar fi misto asa. Ar veni astia de la UNESCO, ne-ar trage un gard de jur imprejur si ne-ar arunca banane peste el. Atunci nu ar mai ramane nimic de facut, decat sa ne aplaudam reciproc strigand in gura mare "bravos natiune!"

Retro

Ma gandeam saptamana trecuta la cat de mult mi-e dor de vremurile in care o vizita la un prieten cu o caseta inchiriata era clar un pretext de distractie. Tin minte cum ne adunam cu totii la unu acasa, faceam un lighean imens de popcorn, cumparam bere si suc si stateam cu ochii cascati la televizor.

Era o forma si o formula clara de socializare intr-un mod simplu si placut. E la fel cu mersul la film in oras dar fara sa trebuiasca sa suporti comentariile proaste, rontaitul sau telefonele mobile ale vecinilor straini, mult prea putin absorbiti de eveniment. Seara incepea cu un film si se termina cu baute si discutii. Alte seri porneam de la un film si terminam cu dansat pana in zori.

Cu toate ca aceste lucruri se pot face si astazi, parca nu sunt totusi la fel. E clar ca ma incearca niste ganduri nostalgice din moment ce mi-a trecut prin cap acest mic scenariu trait odata, nu foarte demult.

In prezent, lumea a renuntat(sau a uitat) la aceasta scuza placuta, din punctul meu de vedere, de a petrece timpul impreuna, astazi mai tot omul avand un computer si acces la internet.
Mai erau interesante serile de gatit, in care gazda isi arata maiestria (dupa caz) in artele culinare, alt lucru ce incepe sa dispara din peisaj.

Astazi toata lumea are impresia ca e bucatar. Si imi permit sa spun asta pentru ca vad ce mai posteaza unii pe Facebook si sincer nu sunt deloc impresionat, dar sa trecem peste.
Gatitul nu tine musai de retete luate de pe net. Trebuie imaginatie, memorie, bun simt si multa dragoste. Pentru mine a gati pentru cineva inseamna ai arata multa dragoste si respect si in nici un caz a reface ca un robotel o reteta scrisa prost de multe ori, dar asta-i alta poveste.

Toata lumea are acces la informatie dar asta nu a facut lumea mai buna in nici un fel, ci din contra a facut-o mai ignoranta. E ca atunci cand vezi masa plina cu mancare si nu-ti mai vine sa mananci. Caci si informatia este luata de-a gata, nedigerata sau nefiltrata in vreun fel. Mura-n gura pentru Bula. Cat despre atitudine in general, sa nu mai vorbesc de ea.

E greu sa nu-ti vina de retro atunci cand vezi ca lumea din jurul tau incepe sa semene foarte tare cu un comunism cultural retardat, unde toti se cred plurivalenti si multilateral dezvoltati.

Adevar

Nu fac nici un fel de greseala cand zic ca parerile norodului vesnic manipulat de mass-media nu sunt decat rezultatul unei machinatiuni ce are ca scop profitul si imbecilizarea treptata a populatiei. Suntem bombardati de forme fara fond, de iluzii optice ce stramba realitatea.
Mirajul decadent al vestului a reusit treptat sa se infiltreze intai in vietile noastre ca pe urma sa ajunga treptat in mentalitatea noastra, iar libertatea de a alege ceva se invarte intre a fi "in trend" sau a fi banal.

Lumea nu mai vrea sa discute idei, ci discuta in continuare despre alti oameni banali. Tot mai rar aud oameni care sa vorbeasca despre altceva in afara de mancare, bautura, distractii usoare, orientari sexuale si cat de naspa e existenta. Atmosfera poluata de idei absurde sau lipsa de idei duce la un soi de apatie spirituala, un fel de resemnare fara margini si ridicat din umeri in fata existentei, astfel incat nimeni nu mai are parca curajul sa-si asume ceea ce crede sau simte. Toti se iau dupa majoritate, iar acei care fac fix invers vor de fapt doar atentie.

Adevar graiesc si nu mint cand spun ca 90% dintre persoanele pe care le cunosc sunt apatice si imbecile si duc o viata in concordanta cu ideile lor. Idei ce sunt imprumutate din reviste si filme americane din muzica ieftina si banalitati cotidiene. Problema cu mintile deschise e locul gol unde pot fi infiltrate idei sau mai bine zis maxime de cacat, cu care esti atacat din toate directiile. Denunt pe calea aceasta si pozitivismul idiot, pe care foarte multi il imbratiseaza pentru ca e mai simplu sa fi aerian decat constient, de parca daca iti cade o caramida in cap si iti sparge capul, tot ce ai nevoie in acel moment e de un idiot care sa-ti zica ca totul va fi bine. Sa nu mai vorbesc despre libertinajul precoce ce formeaza generatii insipide fara pic de esenta, spre deliciul "decreteilor" ce au muscat mai grav din viziunea subtire importata de peste hotare.

Nu sunt si nu voi fi niciodata "lupul moralizator" ci doar un om care a inceput sa fie satul de excesele si superficialitatea din jur. Traiesc cu impresia ca marea bucurie zilnica a multora este de a trage "in jos" pe cineva, ca un fel de joc de-a soarecele si pisica.
Pe langa asta de fiecare data cand intalnim pe cineva vertical trebuie musai sa zgandaram la poarta lui, poate, poate pica-n plasa si si-o schimba viziunea despre viata.
Si ne miram daca nu sunt ca noi, nu de alta dar e incomod sa ai in fata pe cineva diferit, daramite pe cineva vertical.
Adevarul e ca zilnic ne tragem in jos cu prostii fara sens, ne suim unii in carca altora si daca nu putem manji, atunci ignoram. Si-am incalecat pe-o sa si v-am stricat si eu ziua!

Intalniri

Viata in sine este o intalnire a interiorului cu exteriorul, iar din legatura formata se naste perceptia fiecaruia. Oamenii sunt condusi de nevoi si dorinte, vise si asteptari, iar in drumul lor se leaga si se dezleaga destine.

Intalnirile se petrec poate cu un scop, poate le cautam sau poate sunt doar raspunsul la toate nascocirilor noastre, dar orice ne-ar astepta dupa colt in final nu intalnim pe nimeni altul decat pe noi insine. Ne regasim in perceptia altora si ne bucuram de usurarea sentimentului de solitudine pe care il purtam in noi toata viata.

Ne intalnim, ne salutam si mergem impreuna. Unii renunta pe drum, altii sunt furati de peisaj, altii se incapataneaza sa ramana pe loc si putini sunt aceea pe care te poti baza atunci cand propria perceptie devine difuza.
Oricat de mult te transformi, fie din nevoie sau din influente exterioare ajungi in final sa te redescoperi si sa-ti amintesti de tine.

Cei putini ramasi, sunt aceea care conteaza cu adevarat, restul sunt ca un zgomot de fond, ai ce sa inveti initial dar pe urma devine asurzitor.
Exista etape in viata unde intalnirile ne sunt cruciale in formarea noastra ulterioara si fiind un proces aleatoriu drumurile devin infinite.

In fond suntem ceea ce ne dorim sa fim, suntem suma experientelor noastre, fie ele bune sau rele.

Ii salut pe aceea care s-au regasit prin zgomotul de fond si si-au pastrat esenta. Ii salut pe acei curajosi ce nu au asurzit. Pe acei "aroganti" ce au continuat sa pulseze in vid. Pe cei ce si-au coborat privirea cand barbia le-a fost prea sus. Pe cei ce s-au iubit indestul incat au avut ce impartasi. Pe acei putini, ce umplu vidul existentei, al caror ecou disipa zgomotul de fond.

Identitate

Lucru abstract poate, dar de altfel foarte pretios din momentul dobandirii. Toata lumea trece la un moment dat printr-o criza de identitate. De obicei lucrul acesta se intampla in adolescenta, dar poate continua foarte usor in multe cazuri si postuniversitar. Ma refer la oamenii care incearca atat de tare sa traga pe ei o mantie pe care sa scrie ceva din lipsa de altceva. Fie ca asculti rock sau reggae, blues sau jazz sau ce fel de muzici asculti ca sa-ti stimuleze mintea si sufletul, am doar o singura intrebare. Trebuie oare sa te imbraci ca idoli tai? Si o sa ma iau putin de pustimea rock care este atat de amuzanta imbracata in negru, cu ghetutele lor si lantisoarele lor si cu cate un tricou sau hanorac pe care apare foarte colorat un logo cu trupa lor preferata. Adica pot sa inteleg rebeliunea adolescentina fata de autoritate si incercarea de impunere, dar cand vine vorba de rockerii batrani imi sta mintea in loc. Incerc din rasputeri sa inteleg de ce!? Cum naiba sa treaca atatia ani si tot acolo sa ramai? Rock-ul ca si curent a fost si va ramane o muzica rebela si cu insemnatate, desi modul de viata pe care il propune este unul destul de imbecil de la o vreme incolo. E una sa mai mergi la un concert din cand in cand si alta ca sa-ti programezi viata dupa concerte. Si da ma refer aici la omuletii aia care alta treaba nu au decat sa caute concerte la care sa mearga. Si sunteti multi si in acelasi timp v-ati format un mod de a vorbi si de a socializa si devine atat de plictisitor sa vad oameni pe banda rulanta ce se comporta la fel. Exista un motiv pentru care apogeul muzical a fost atins cu mult timp in urma, iar motivul este unul foarte simplu. Rock-ul pe care il asculta toata lumea vine dintr-o vreme in care cantaretii aveau ce spune si luptau pentru ceva, iar instrumentistii erau adevarati muzicieni. Uite de aia nu a mai aparut ceva cu adevarat nou in ultima vreme in aceasta bransa. Lumea a devenit fada, o copie infidela a unui mod de viata ce nu se mai pliaza pe societatea de azi. De ce? Pentru ca pe vremea aceea lumea inca mai credea in ceva. Dar lucrurile sunt mult mai simple in momentul in care te deghizezi in ceva decat sa fi tu. Si asta e valabil si pentru celelalte grupe de ascultatori de muzici. Daca asculta reggae trebuie musai sa se imbrace ca Bob Marley si sa-si faca si parul la fel, trebuie sa fie spart mai toata ziua si sa-mi vorbeasca mie despre libertate. Daca e rocker, clar trebuie sa aibe parul lung, sa se imbrace in negru si sa mearga pe motor si musai sa mearga la intruniri. Si sa nu incep cu hipiotii care asculta folk si cu spiritul lor liber si asa mai departe. Ma intreb cateodata care e scopul muzicii de fapt? Este recreativa, stimulanta sau este un mod de viata? Ma intreb asta pentru ca de multe ori devin de-a dreptul confuz cand incerc sa inteleg fenomenul. Pe de alta parte nici nu am avut vreodata vreun idol la care sa aspir atat de mult si cand stau mai bine sa ma gandesc chiar ma consider norocos. Nu m-am putut incadra intr-un curent propriu-zis si nici nu mi-am batut capul prea tare cu asta. Muzica o ascult ca sa ma recreez si sa ma destind, iar trubadurii sunt acolo ca sa mi-o cante si cu asta basta. Chiar daca avem in gandire puncte comune pe alocuri nu pot face greseala de a ma identifica cu ei. Pot sa-i apreciez ca profesionisti dar chiar nu ma intereseaza parerea lor despre viata, pentru ca de multe ori am avut ocazia sa stau de vorba cu oameni din bransa si sincer la capitolul viata, mai au mult de crescut.
Cat despre groupies si cautatori de vise pierdute prin carciumi si concerte nu le spun decat: Get a life, and start living!
Pentru ca atata vreme cat ai sa fi o oaie din turma mare, ai sa traiesti fericit doar ca o simpla oaie.