Adevar

Nu fac nici un fel de greseala cand zic ca parerile norodului vesnic manipulat de mass-media nu sunt decat rezultatul unei machinatiuni ce are ca scop profitul si imbecilizarea treptata a populatiei. Suntem bombardati de forme fara fond, de iluzii optice ce stramba realitatea.
Mirajul decadent al vestului a reusit treptat sa se infiltreze intai in vietile noastre ca pe urma sa ajunga treptat in mentalitatea noastra, iar libertatea de a alege ceva se invarte intre a fi "in trend" sau a fi banal.

Lumea nu mai vrea sa discute idei, ci discuta in continuare despre alti oameni banali. Tot mai rar aud oameni care sa vorbeasca despre altceva in afara de mancare, bautura, distractii usoare, orientari sexuale si cat de naspa e existenta. Atmosfera poluata de idei absurde sau lipsa de idei duce la un soi de apatie spirituala, un fel de resemnare fara margini si ridicat din umeri in fata existentei, astfel incat nimeni nu mai are parca curajul sa-si asume ceea ce crede sau simte. Toti se iau dupa majoritate, iar acei care fac fix invers vor de fapt doar atentie.

Adevar graiesc si nu mint cand spun ca 90% dintre persoanele pe care le cunosc sunt apatice si imbecile si duc o viata in concordanta cu ideile lor. Idei ce sunt imprumutate din reviste si filme americane din muzica ieftina si banalitati cotidiene. Problema cu mintile deschise e locul gol unde pot fi infiltrate idei sau mai bine zis maxime de cacat, cu care esti atacat din toate directiile. Denunt pe calea aceasta si pozitivismul idiot, pe care foarte multi il imbratiseaza pentru ca e mai simplu sa fi aerian decat constient, de parca daca iti cade o caramida in cap si iti sparge capul, tot ce ai nevoie in acel moment e de un idiot care sa-ti zica ca totul va fi bine. Sa nu mai vorbesc despre libertinajul precoce ce formeaza generatii insipide fara pic de esenta, spre deliciul "decreteilor" ce au muscat mai grav din viziunea subtire importata de peste hotare.

Nu sunt si nu voi fi niciodata "lupul moralizator" ci doar un om care a inceput sa fie satul de excesele si superficialitatea din jur. Traiesc cu impresia ca marea bucurie zilnica a multora este de a trage "in jos" pe cineva, ca un fel de joc de-a soarecele si pisica.
Pe langa asta de fiecare data cand intalnim pe cineva vertical trebuie musai sa zgandaram la poarta lui, poate, poate pica-n plasa si si-o schimba viziunea despre viata.
Si ne miram daca nu sunt ca noi, nu de alta dar e incomod sa ai in fata pe cineva diferit, daramite pe cineva vertical.
Adevarul e ca zilnic ne tragem in jos cu prostii fara sens, ne suim unii in carca altora si daca nu putem manji, atunci ignoram. Si-am incalecat pe-o sa si v-am stricat si eu ziua!

Intalniri

Viata in sine este o intalnire a interiorului cu exteriorul, iar din legatura formata se naste perceptia fiecaruia. Oamenii sunt condusi de nevoi si dorinte, vise si asteptari, iar in drumul lor se leaga si se dezleaga destine.

Intalnirile se petrec poate cu un scop, poate le cautam sau poate sunt doar raspunsul la toate nascocirilor noastre, dar orice ne-ar astepta dupa colt in final nu intalnim pe nimeni altul decat pe noi insine. Ne regasim in perceptia altora si ne bucuram de usurarea sentimentului de solitudine pe care il purtam in noi toata viata.

Ne intalnim, ne salutam si mergem impreuna. Unii renunta pe drum, altii sunt furati de peisaj, altii se incapataneaza sa ramana pe loc si putini sunt aceea pe care te poti baza atunci cand propria perceptie devine difuza.
Oricat de mult te transformi, fie din nevoie sau din influente exterioare ajungi in final sa te redescoperi si sa-ti amintesti de tine.

Cei putini ramasi, sunt aceea care conteaza cu adevarat, restul sunt ca un zgomot de fond, ai ce sa inveti initial dar pe urma devine asurzitor.
Exista etape in viata unde intalnirile ne sunt cruciale in formarea noastra ulterioara si fiind un proces aleatoriu drumurile devin infinite.

In fond suntem ceea ce ne dorim sa fim, suntem suma experientelor noastre, fie ele bune sau rele.

Ii salut pe aceea care s-au regasit prin zgomotul de fond si si-au pastrat esenta. Ii salut pe acei curajosi ce nu au asurzit. Pe acei "aroganti" ce au continuat sa pulseze in vid. Pe cei ce si-au coborat privirea cand barbia le-a fost prea sus. Pe cei ce s-au iubit indestul incat au avut ce impartasi. Pe acei putini, ce umplu vidul existentei, al caror ecou disipa zgomotul de fond.

Identitate

Lucru abstract poate, dar de altfel foarte pretios din momentul dobandirii. Toata lumea trece la un moment dat printr-o criza de identitate. De obicei lucrul acesta se intampla in adolescenta, dar poate continua foarte usor in multe cazuri si postuniversitar. Ma refer la oamenii care incearca atat de tare sa traga pe ei o mantie pe care sa scrie ceva din lipsa de altceva. Fie ca asculti rock sau reggae, blues sau jazz sau ce fel de muzici asculti ca sa-ti stimuleze mintea si sufletul, am doar o singura intrebare. Trebuie oare sa te imbraci ca idoli tai? Si o sa ma iau putin de pustimea rock care este atat de amuzanta imbracata in negru, cu ghetutele lor si lantisoarele lor si cu cate un tricou sau hanorac pe care apare foarte colorat un logo cu trupa lor preferata. Adica pot sa inteleg rebeliunea adolescentina fata de autoritate si incercarea de impunere, dar cand vine vorba de rockerii batrani imi sta mintea in loc. Incerc din rasputeri sa inteleg de ce!? Cum naiba sa treaca atatia ani si tot acolo sa ramai? Rock-ul ca si curent a fost si va ramane o muzica rebela si cu insemnatate, desi modul de viata pe care il propune este unul destul de imbecil de la o vreme incolo. E una sa mai mergi la un concert din cand in cand si alta ca sa-ti programezi viata dupa concerte. Si da ma refer aici la omuletii aia care alta treaba nu au decat sa caute concerte la care sa mearga. Si sunteti multi si in acelasi timp v-ati format un mod de a vorbi si de a socializa si devine atat de plictisitor sa vad oameni pe banda rulanta ce se comporta la fel. Exista un motiv pentru care apogeul muzical a fost atins cu mult timp in urma, iar motivul este unul foarte simplu. Rock-ul pe care il asculta toata lumea vine dintr-o vreme in care cantaretii aveau ce spune si luptau pentru ceva, iar instrumentistii erau adevarati muzicieni. Uite de aia nu a mai aparut ceva cu adevarat nou in ultima vreme in aceasta bransa. Lumea a devenit fada, o copie infidela a unui mod de viata ce nu se mai pliaza pe societatea de azi. De ce? Pentru ca pe vremea aceea lumea inca mai credea in ceva. Dar lucrurile sunt mult mai simple in momentul in care te deghizezi in ceva decat sa fi tu. Si asta e valabil si pentru celelalte grupe de ascultatori de muzici. Daca asculta reggae trebuie musai sa se imbrace ca Bob Marley si sa-si faca si parul la fel, trebuie sa fie spart mai toata ziua si sa-mi vorbeasca mie despre libertate. Daca e rocker, clar trebuie sa aibe parul lung, sa se imbrace in negru si sa mearga pe motor si musai sa mearga la intruniri. Si sa nu incep cu hipiotii care asculta folk si cu spiritul lor liber si asa mai departe. Ma intreb cateodata care e scopul muzicii de fapt? Este recreativa, stimulanta sau este un mod de viata? Ma intreb asta pentru ca de multe ori devin de-a dreptul confuz cand incerc sa inteleg fenomenul. Pe de alta parte nici nu am avut vreodata vreun idol la care sa aspir atat de mult si cand stau mai bine sa ma gandesc chiar ma consider norocos. Nu m-am putut incadra intr-un curent propriu-zis si nici nu mi-am batut capul prea tare cu asta. Muzica o ascult ca sa ma recreez si sa ma destind, iar trubadurii sunt acolo ca sa mi-o cante si cu asta basta. Chiar daca avem in gandire puncte comune pe alocuri nu pot face greseala de a ma identifica cu ei. Pot sa-i apreciez ca profesionisti dar chiar nu ma intereseaza parerea lor despre viata, pentru ca de multe ori am avut ocazia sa stau de vorba cu oameni din bransa si sincer la capitolul viata, mai au mult de crescut.
Cat despre groupies si cautatori de vise pierdute prin carciumi si concerte nu le spun decat: Get a life, and start living!
Pentru ca atata vreme cat ai sa fi o oaie din turma mare, ai sa traiesti fericit doar ca o simpla oaie.

Proiectii

Hai sa traim pentru azi, doar pentru clipa de fata si nimic altceva, sau hai se ne facem ca suntem liberi, e tot una! Pentru ca in fond si la urma urmei a trai doar clipa din prezent fara a proiecta nici un pic spre viitor este din pacate doar o stergere pe maini a unei responsabilitati personale. Un fel de ridicat din umeri si de starpire a propriei libertati. E mai usor sa lasi lucrurile la voia intamplarii si sa te astepti sa iasa bine decat sa alegi si sa-ti asumi responsabilitatea. Problema maturizarii multor persoane nu sta in incapacitatea de a simti sau intelege ci de alegere si asumare. Aleg pentru ca sunt liber sa decid pentru mine, risc pentru ca imi asum, pierd sau castig, in fond nici nu conteaza finalitatea ci doar asumarea. Aici sta cheia libertatii a celor ce privesc viata ca pe o experienta interactiva si nu ca pe un film ce ruleaza in fata ochilor spre plictiseala publicului. Dar trebuie curaj pentru a trai, trebuie o oarecare verticalitate morala si spirituala si o buna cunoastere a interiorului fiecaruia, caci a trai nu inseamna a exista. Una este doar din inertie iar cealalta din vointa. Nu am ales sa ma nasc dar pot alege cum sa traiesc, nu mi-am putut alege familia, tara, rudele sau educatia, dar pot sa imi depasesc conditia prin cunoastere si ma pot intregi din alegerile facute. Dar ca sa nu ma fac prost inteles voi disipa orice anxietate sau incruntare. Nu starpesc clipa de dragul viitorului ci doar imi asum ceea ce traiesc. Caci din inertie multa lume s-a trezit la un moment dat cu o casa straina, cu o familie ciudata, cu plozi enervanti si vizite incomode. Lor le ramane doar resemnarea si blazarea pe care o proiecteaza spre noile generatii intregind norul fricii si neputintei. Negura morala nu vine din decadenta valorilor, ci din stafiile trecutului ce au fost proiectate spre noile generatii.
Incertitudinile generatiilor crescute in frica, a generatiilor suprimate, a unei generatii ce i-a fost inoculata libertatea de a gandi si a simti, este principalul promotor al preconceptiilor si stereotipurilor sociale cu care avem de-a face zilnic.
Ca raspuns natural la aceste stafii avem de-a face cu o libertate prost inteleasa, cu o frica teribila de a trai ce se raspandeste ca ciuma, cu un soi de revolta morala ce da mai mult in patologic decat in normal. Avem pe de-o parte de exemplu oameni care din frica de a nu muri sau trai singuri cauta sa isi asigure satisfacerea unei nevoi fiziologice prin casatorie, iar pe cealalta parte oameni care sunt atat de "cacati" la cur de ce au vazut incat devin "Gica Contra". Din punctul meu de vedere amandoua exemplele sunt imbecile deoarece daca nu poti trai cu tine nu poti sa traiesti alaturi de cineva, iar daca faci tot timpul pe dos nu esti decat un alt idiot cu pretentii de originalitate.
Nu vreau sa mai vad oameni fricosi ce insufla altora pozitivism soptindu-le sfaturi de viata si nici destepti inchistati in ideile lor. Daca nu ai curaj sa-ti ridici moaca din mocirla mai bine stai acolo de buna voie, pentru ca lumea v-a calca pe tine pentru tot restul existentei tale.

Religie

"Religia este singurul lucru care ii opreste pe saraci sa-i ucida pe bogati" Napoleon Bonaparte.

Stia el ce stia inca de pe vremea aia. De fapt de la aparitia ei, religia a fost un catalizator social ce in aparenta favorizeaza pe cei defavorizati si un alt mod de manipulare in masa al oamenilor ce duc o viata proasta din multe puncte de vedere. Ideea e in felul urmator, cu cat esti mai smerit, tacut, placid ca o oaie si clar foarte iertator, ai sa primesti inzecit pe lumea aialalta. Mai in toata istoria lumii s-au dus razboaie ce au pornit de la acest subiect controversat. Religa, crezul in ceva, opinia diferita despre acel ceva etc. Tot in numele religiei s-au facut cele mai mari crime din istorie apogeul fiind atins odata cu "Inchizitia Spaniola", dar din punctul meu de vedere nu acela a fost cel mai mare rau. Odata cu noua dogma a iertarii lumea a devenit din ce in ce mai delasatoare si mai departe de ideea de dreptate sociala sau morala.
Dar nu vorbesc de legi aici ci de iertarea "Dumnezeiasca" fara margini si limite ce creeaza practic un precedent pentru delasare morala. Prin acest exemplu ne-am invatat sa fim asa din punct de vedere social, ne-am invatat sa ne asteptam ca lumea sa ne inteleaga si sa ne ierte. Dar pana la urma iertarea nesfarsita nu duce la un soi de nesimtire? Iar ceea ce e si mai ciudat este ca in Ortodoxie esti clar imperfect si clar lumea se asteapta sa gresesti si deci prin urmare sa fi iertat pentru a ierta. De aici au inceput si exagerarile ce ne-au facut mai iresponsabili pentru actiunile noastre, iar odata cu pierderea responsabilitatii ne-am pierdut si libertatea.Un lucru aiurea mi se pare sa fiu luat de mic si botezat pentru ca m-am nascut intr-o tara a carei relgie de stat este Ortodoxismul.

Incorsetat de mic si ingenunchiat impotriva vointei mele s-a sadid undeva germenele ignorantei. Ce sa-i faci? Spiritul de turma de acolo ni se trage doar. Dar cu timpul am reusit sa vad ce inseamna religia in esenta ei. O mare afacere care te ciupeste de-a lungul vietii de bani si care de multe ori si-a bagat coada prea mult prin politica si economie.
Spun toate aceste lucruri din propria experienta a unui om ce a fost odata intr-o perioada de cautari infectat si violat in creier cu astfel de idei. Culmea ca am reusit sa ma salvez tocmai aprofundand subiectul prin maculatura si discutii cu diversi absolventi de teologie, nu degeaba ne spun sa credem fara sa cercetam.
Dar la noi inca e bine, fata de unele state din SUA de exemplu, unde daca tragi chiulu de la biserica prea multe duminici se uita comunitatea la tine ca la un paria.
Sper ca intr-un viitor acesta afacere sa dispara complet si odata cu ea si barierele "spirituale" dintre popoare.

Despre ei

Am zile cand realizez ca moralitatea intr-o lume imorala devine ceva negativ prin disproportie. Prin urmare ideile verticale, gasite, citite si dobandite sunt de prisos in fata valului enorm de ignoranta si nesimtire de care ne izbim zilnic. Incep sa am dubii mari in ceea ce priveste invataturile sociale apropo de toleranta si iertare. Imi pun mari intrebari apropo de fiabilitatea lor si daca de fapt printr-o viziune pozitiva si iertatoare n-am facut altceva decat sa inchid un ochi nesimtirii si ignorantei astfel fiindu-le complice. Incep sa cred ca lumea in care traiesc este lumea pe care mi-am creat-o si prin urmare imi dau seama ca mare parte din problema sunt eu. Pai da, nu-mi plac marletii de nici un fel, nu-mi plac oamenii ignoranti si mai ales nu-mi plac nesimtitii. Acestora din urma am sa le adresez postarea de astazi, tuturor nesimtitilor care m-au atins si pe care i-am atins lasandu-i sa actioneze in continuare ca atare. Pentru ca marlanului nu-i pot da cei sapte ani de acasa iar ignorantului nu-i pot crapa teasta ca sa-i spintec himenul autosuficientei, dar nesimtitului ii pot da o lectie. Din cei trei nesimtitul mi se pare cel mai nociv din punct de vedere social si singurul care poate fi indreptat, pentru ca el continua sa fie nesimtit pana in momentul cand simte pe propria persoana consecintele actiunilor lui. Si acum vreau sa va provoc la ceva, pentru ca sunt sigur ca ceea ce zic cunoasteti deja pe propria piele, vreau sa va ganditi o secunda la toti nesimtitii de care v-ati lovit! La toti cei care v-au lasat sa asteptati, la toti acei oameni in care v-ati pus baza la un moment dat in viata si v-au afundat si mai tare, la acei care nu v-au dat un raspuns cand trebuia, la acei care v-au tras clapa etc. Acum ganditi-va bine la cum v-au facut sa va simtiti la momentul adevarului, cand ei si-au dat arama pe fata si voi v-ati lovit de realitate. Amintiti-va bine momentul si amintiti-va dezamagirea sau supararea pe care ati indurat-o in acel moment! Da bineinteles ca nu am stiut ca ei sunt asa, caci daca reuseam sa-i depistam din timp poate faceam ceva in privinta asta. Problema este ca nici pe urma nu am facut nimic, astfel fiind partas nesimtirii lor, caci nesimtitul continua sa existe pentu ca noi il lasam sa existe, iar culmea nesimtirii este ca multi dintre ei realizeaza cum sunt dar se bazeaza foarte mult pe lipsa de reactie a oamenilor din jur. In concluzie imi propun sa fiu un om vertical si sa-mi indrept greselie trecute fiind extra vigilent in viitor.

P.S. Va astept la dezbateri pe acest subiect!

Film

Merge firesc, din inertie, repede dar totusi incet. Pelicula fuge de lumina arzatoare a proiectorului, iar din fuga ei se nasc umbre vii. Umbre ce animeaza intunericul inert, umbre ce coloreaza abisul adinamic, atemporal, dandu-i timp. Aducandu-i cea de-a patra dimensiune acesta devine palpabil, mai cert, mai putin intangibil.
Umbrele se nasc din retina cosmica universala si ajung din antiteza, sa devina, sa fie, sa existe. Din contrast s-au nascut umbrele, singurele ce prinse la mijloc leaga cele doua lumi impreuna. Contrastul este dat de intensitatea momentului capturat, ce prins pe pelicula dainuie in timp sfidand haul insetat de culoare. Filmul merge si merge, iar pelicula uneori se arde inainte de sfarsit, alte ori filmul se rupe. Se rupe filmul si apare lumina ce neaga haul dar prin natura ei devine la randu-i un hau luminos. Se rupe filmul, se schimba rola, se inchide cinematograful, iar umbrele devin una cu negura. De aceea uneori pe intuneric ochii ne joaca feste, sunt umbre ce vor inapoi, ce vor la lumina dar nu pot iesi din intuneric. Schimba-ti rola va rog domnule proiectionist! S-a rupt din nou filmul.