Trippin

Ca un Kraken din trecut,
Mii tentacule se-ntind
Sa m-ajunga sa ma prinda
Sa ma sfasie-n bucati.

Fug cum pot si nu ma-ntorc,
Ca sa vad cum vin soiase
Zeci de brate noduroase
Cu ventuze pofticioase.

Simt cum lumea asta mica,
Peste noapte se preschimba
Si devine si mai mica.
Iar bat pasul stand pe loc!

Ele vin si ma-nconjoara,
Labirint de carne vie.
Nu ma lasa ca sa scap
Si ma chinuie si tip.

Simt cum viata mi se scurge
Negasind o cale anume
Ca sa scap din prinzatoarea
Ce se strange tot mai mult.

Si simtind ca-mi suna ceasul,
Cu un ultim mic efort
Trag aer in piept cat pot
Expirand pe-un hohot.

Luminite

Si iata ca vin momente si vor veni momente cand cu totii avem nevoie de o luminita care sa ne directioneze catre un loc mai bun, sau doar ca sa ne dea contrastul necesar incat sa ne dam seama ca stam in intuneric. Dar ce se-ntampla daca sunt mai multe luminite? Unde ne indreptam atunci? Care e luminita cea buna? Atunci e momentul cand dansam cu luminitile si radem alaturi de ele si inventam constelatii noi si vorbim cu ele. Atunci sunt momentele cand o saptamana trece intr-o zi si o zi intr-o secunda, caci timpul e relativ in felul lui si nu e de mirare ca din toate lucrurile adevarate sau inchipuite, materiale sau imateriale, timpul tine cont doar de intensitatea cu care e tratat. Dansul luminitelor te poate vraji si te poate tine pe loc o perioada lunga sau scurta de timp depinzand de intesitatea cu care il tratezi, dar drumul trebuie urmat. Si atunci cand esti intr-o fundatura nestiind care e drumul spre casa, si nu vezi incotro sa o iei nu ai ce face decat sa cauti prin intunecime, luminita care palpaie undeva in departare. Si astepti, si astepti, si astepti si nu stii exact cat timp a trecut dar ai o vaga impresie ca a cam trecut ceva, iar atunci te gandesti ca poate luminita ta a plecat cu alta luminita si le doresti numai bine pana la urma, dar cum naiba sa ajungi "acasa" cand nu exista iluminat stradal si depinzi de niste "luminite" care sa-ti ghideze drumul, de niste manifestari de scurta durata a unui Zenith discutabil ce pare de-a dreptul ghidus cand reusesti sa-i observi ironiile subtile. De aia stai jos si te uiti la luminite si razi si dansezi cu ele si canti si astepti si mai ales observi, te uiti la ele si observi daca vreo una isi schimba atitudinea sau daca are destula sclipire ca sa reziste tot drumul. Dar pana atunci admiri peisajul si parca asa cel putin trece si frigul noptii, iar gandurile ca esti departe de unde ar trebui sa fi au tendinta sa inghete ele, in locul tau.

Oboseala

Am inceput luna in forta cu diverse activitati mai mult sau mai putin banoase, m-am ascuns cat am putut de frig, iar acum imi incep incetisor practica. M-a cuprins o oboseala nebuna si o lipsa de somn mai nebuna decat oboseala. Am observat ca odata cu instalarea frigului am inceput si eu sa fiu nitel mai rece, desi ma straduiesc sa nu cad in latura asta. Ce e drept mi-am cam schimbat usor stilul de umor, spre uimirea unora si delectarea altora. Dupa ce vreo 2 luni de zile mi-am inceput diminetile discutand despre cancere si tot soiul de boli mai mult sau mai putin interesante, am urmarit tot felul de imagini care pe masura ce derulau, deveneam mai imun, steril, inert. Exact ca atunci cand ninge afara, poetica moarte a naturii, ce linisteste sufletele infierbantate de caldura verii, de ganduri ce nu se pot abtine sa existe si de orice fel de traire prea puternica. Iarna oboseste si odihneste ba chiar motaie si te curata cumva. Am sa ma bucur totusi de ce are sa-mi ofere acest anotimp simpatic. Vinul fiert, diverse activitati prin zapada, bucuria de a ajunge intr-un loc cald si hai treaca de la mine si sarbatorile, (if your in too that).Cu alte cuvinte vorba italianului, "E dolce fare di niente"! Si daca tot is in pragul sarabatorilor, promit ca la anul ma fac om serios!

Reverie de weekend

Joia trecuta am luat un tren spre capitala si pe masura ce ma indepartam de orasul natal cu atat de tare ma afundam intr-o reverie. Drept urmare, nici drumul nu a fost lipsit de insemnatate, atmosfera a fost placut intretinuta de un barman foarte spiritual si vreo cateva personaje interesante ale caror indentitate nu o voi divulga. Se facea ca eram din nou actor si lumea era incantata ca ma vede. Mi-am umplut bateriile distrand persoane dragi, m-am plimbat tantos si sumar imbracat, caci era cald atunci pe strazile Bucurestiului, m-am reindragostit si dezindragostit cu viteza luminii, m-am reintalnit cu persoane de mult uitate, m-am revazut cu prieteni vechi si noi, am oftat in treacat la privirile ademenitoare, mi-am iubit publicul din jurul meu, am sarit in sus de bucurie si pentru o clipa m-am desprins de pamant. Clipa aceea a fost atat de puternica, incat cand m-am trezit din nou acasa, m-a luat un soi de greata si durere, ca dupa o noapte de betie, iar vorbele unui foarte drag prieten imi rasunau in cap iar eu ii dadeam dreptate. "Arta (cu adevarat) este un moft", unul prea costisitor pentru mine, cel putin acum. Asa ca mi-am dezbracat usor si cu parere de rau haina colorata a ludicului, am lasat visele deoparte si am imbracat halatul meu alb, care va fi cel mai mare rol de pana acum, ultimul, si cu o voce de "Piersic" va zic tuturor ca "va pup mai ciocoflenderilor".

P.S. Cipilica transmite calde salutari liderilor Romaniei, de ziua ei!

Furtuna la orizont

Declar razboi lasitatii, prostiei si autosuficientei, a lucrurilor luate de-a gata, fara sa fie digerate, fara sa fie filtrate prin ratiune si bun simt. Declar razboi micimii sufletesti a oamenilor ce isi duc existenta intr-o ignoranta atroce, celor ce nu vor sa primeasca idei noi, ce nu vor sa-si deschida mintea si sufletul spre progres. Celor cu frica de responsabilitatea de a fi liber si a celor ce inchina capul fara a se intreba de ce sa inchine capul. Celor ce iau autoritatea ca adevar si nu adevarul ca autoritate. Declar razboi necrofagilor ce se hranesc cu lasitatea si ignoranta oamenilor. Democratiei prost intelese care a lasat drumul deschis oricarui troglodit sa isi exprime punctul de vedere astfel calitatea fiind invinsa de cantitate. Declar razboi non-valorilor sustinute de suratele ei dragi (ignoranta, superficialitatea, prostul gust si cel mai rau dintre toate, "decat deloc, mai bine ceva"). Declar razboi mercantilismului bazat pe lucruri supraestimate ce mi-ati umplut mass-media si strazile cu tot felul de kitsch-uri spunandu-mi ca ele sunt idealul feminin si ca asta imi doresc de fapt. Celor ce intorc si celalalt obraz fara sa intrebe de ce. Celor ce se lamenteaza si spun ca locul unde s-au nascut e de cacat si alte locuri is mai bune (acestora le amintesc ca omul sfinteste locul nu invers).
Declar razboi acelor "scuze pentru viata" ce imi inspira oxigenul in timp ce se gandesc cum sa isi satisfaca nevoile de baza, marindu-si masa corporala intr-o sfidare continua a naturii. Acelor femei ratate care isi gasesc in final ca scop in viata procreerea ca raspuns a cautarilor lor, distrugand la randul lor alte vieti. Declar razboi lui Uroborus, acelui sarpe ce-si suge proria pula, ce ma duce cu gandul la marea majoritate a umanitatii. Declar razboi acelor oameni agresivi ce isi impun punctul de vedere prin forta si nu prin argumente. Falsei modestii, fatarniciei de dragul diplomatiei si lasitatii oamenilor conservatori ce sfideaza astfel prin atitudinea lor, cu alte cuvinte iti spun in fata ca ei detin adevarul. Acelor oameni pacaliti de sistem ce se cred liberi nevazand lantul aurit si insiduos al creditelor bancare, ipotecare etc.(sclavi ai sec 21). Acelor oameni pudici, ce au o problema cu corpul uman astfel persecutand naturalul si frumosul. CNA-ului, ce nu are nici o problema cu necrologul de la ora 17:00, cu violenta ce ne este picurata in ochi in fiecare zi dar are o problema cu organele genitale sau limbajul gaunos, difuzate pe micile ecrane la ore cand acele "mame model" isi lasa copilul in fata televizorului sa-si faca educatie singur, ca mami e prea ocupata sa stea la barfe cu vecina. Declar razboi oamenilor ce nu isi pun intrebari suplimentare apropo de existenta lor si iau lucrurile de-a gata. Acelor femei ce dau impresia ca sunt mai aproape de Luna dar ele stau cu picioarele infipte in pamant (asculta melodia "Fetele-n luna-Travka"!).
Micimii umane ce imi intuneca orizonturile, celor ce cred ca stiu, celor ce nu viseaza si persecuta pe cei ce inca pot, cei lasi, cei ignoranti si mai ales cei ce flutura in sus cuvantul "iubire", astfel incat a ajuns o caricatura, le zic ferm, ca de azi le declar razboi.

P.S. John draga, tin sa te completez, all you need is love... si bun simt.

Sevraj

Sunt de o vreme intr-un dor nebun de mine insumi, de gandurile mele, de timpul meu liber. Tanjesc dupa soare ca fluturele de noapte la bec si port cu mine o amorteala pe dinauntru si nu ma pot dezmeticii din ritmul de viata care mi-a fost dictat. Ma preschimb si ma transform cu zambetul pe buze, doar sa vad cum cresc in ochii mei si scad, disparand din ochii altora. Sunt in sevraj, sunt intr-un continuu sevraj de viata, asa ca in fiecare zi maresc doza pana cand am sa ajung intr-un moment cand dus de val am sa-ti spun ceva necugetat ce pe urma am sa regret. Timpul trece si eu devin mai rece, mai cinic si poate mai intelept. M-am preschimbat intr-un mizantrop milos, ce tolereaza si intelege, am devenit pragmatic, acid si nemilos. Am inceput sa am rabdare pentru a-mi atinge scopurile, iar ca un Hefaistos inchipuit si suparat mi-am daramat valorile cu greu cladite in timp.
Si linistea s-a lasat atunci, iar acum imi vad drumul clar si sigur. Si asa m-am preschimbat si eu, multumita tie. Iar tu te-ai preschimbat in timp in multe chipuri si locuri incat ai devenit doar o parte din peisaj. Iar ca doi necunoscuti o sa ne inatlnim odata, doar asa o mai trece nitel sevrajul.

Iaca este, iaca nu-i!

Visul m-a luat. Eram pe o lume purpurie cu doua stele diurne ce o lumineaza constant. Paseam pe suprafata intinsa a unui ocean argintiu care era atat de nemiscat incat dadea impresia unei oglinzi ce la orizont se cufunda in cerul instelat sau invers. Auzeam constant o muzica in cap pe care nu o puteam distinge clar, iar de cate ori incercam sa ma concentrez asupra ei nu o mai auzeam. Dincolo de ocean era o plaja intinsa si deasupra ei undeva in zare erau stanci ce la capat aveau varfuri ascutite de roca neagra care atingeau norii. Aerul era rece si mirosea parca a amoniac si scortisoara. In timp ce paseam spre plaja imi admiram undele facute pe suprafata argintie a oceanului. Am ajuns pe plaja si m-a cuprins un sentiment de familiar.
In spatele meu a aparut deodata o prezenta calda si luminoasa. Cand m-am intors am vazut ca semana cu o femeie-meduza. Avea brate lungi si ochii mari de purpura si plutea in aer. Radia cu o lumina alba. S-a invartit in jurul meu pentru o vreme dupa care a inceput sa se apropie. Ma cuprindea un sentiment de caldura si fericire si muzica din cap era din ce in ce mai sonora. In jurul meu culorile vibrau si deveneau vii si parca le auzeam. Numai ce reuseam sa disting sunetele astfel incat sa le pot memora si din senin, fara nici o explicatie plauzibila, muzica inceta si parca culorile din jur paleau si deveneau foarte spalacite si reci. Fiinta ce plutea in jurul meu devenii translucida si se facu nevazuta ca un cameleon. M-am trezit brusc si am incercat toata ziua sa imi amintesc muzica din cap, dar degeaba.

Poker face

Deci eu stateam langa pultul barului si ma uitam de jur imprejurul meu. Asta e moaca mea atunci cand dintr-un motiv sau altul nu mai socializez o vreme. Imi trag fata de poker si devin invizibil daca vreau. Reusesc sa nu ies in evidenta in nici un fel, desi unii oameni nu se pot abtine si sunt atrasi de o fata inerta care mai degraba exprima, din punctul meu de vedere, o nevroza invinsa cu stoicism decat suparare. Si cum stateam la bar savurandu-mi bauturica mea mica, cu pai mic si cu multa gheata, pentru ca am zis ca nu mai beau bere, s-a intamplat sa vina prima persoana care a fost atrasa de a mea fata. Dupa o scurta conversatie am reusit sa conving persoana respectiva, ca ma simt bine, ca nu sunt suparat si ca sunt relaxat. Numai ce mi-am terminat bauturica si langa mine alte doua persoane care din una alta ma intreaba acelasi lucru si pe care din nou incerc sa le linistesc explicandu-le ca sunt bine si totul e bine si ca asa sunt eu dupa ce nu ies din casa multa vreme. Ce e drept la capitolul abilitatilor social-comunicative am stat cam prost in ultima vreme, dar trecand peste asta totusi imi dau silinta ca atunci cand ies din casa sa ma fac cel putin neobservat daca imi displace atmosfera sau compania. Lucruri false de altfel, deoarece in marea majoritate a cazurilor, acolo unde ies imi gasesc vrand-nevrand prietenii. La un moment dat mi-a trecut brusc prin cap urmatoarea situatie. Daca de fapt asa arata iadul? Adica daca iadul e o carciuma, unde iti gasesti toti prietenii cu care esti atat de prieten incat in mare parte nu mai ai ce discuta si nu zic asta in mod ironic sau peiorativ ci cat se poate de serios. Sa fii atat de prieten cu cineva incat nu iti mai trebuie sa stai de vorba cu ea, ci ajunge doar o reciproca si usoara aplecare a capului atunci cand se stabileste contactul vizual. Imagineaza-ti un pic cum e asta! Un loc de genu asta cu oameni dragi, dar cu care nu e nevoie sa discuti prea mult, unde locul e destul de mare ca sa te desfasori daca vrei, muzica e cea cu care te-ai invatat si daca pleci descoperi ca alte locuri is oarecum gresite fata de locul in care te afli. Cam asa e iadul. O carciuma plina de prieteni buni cu care nu ai ce discuta, poti sa pleci daca vrei ca doar usa ti-e deschisa, dar din moment ce pleci iti dai seama ca urmatorul loc poate fi mai rau asa ca preferi sa ramai. Pentru ca cel putin esti intre prieteni.
Dupa tot acest scenariu trait cat se poate de intens la nivel de reverie, descopar cu stupoare o usoara schimbare a mimicii faciale. Fapt observat si de o alta persoana de langa mine care imi preia mimica si ma intreaba cu mult entuziasm de ce zambesc. Si atunci incercand sa concretizez tot bancul si tot ceea ce vreau sa zic, ma fastacesc si tot ce pot sa scot pe gura e urmatoarea intrebare:
-Pot sa iti zic un secret?
-Ihi!
-Eu de fapt nu is suparat, doar am incurcat fetele cand am iesit din casa. De fapt eu rad pe interior!

Si cu astea spuse nu am schimbat nimic dar cel putin m-am simtit mai usurat si poate pentru o clipa m-a incercat un usor sentiment de complicitate alaturi de persoana implicita cu care conversasem si caruia i-am pasat marele meu secret. Pe urma seara s-a desfasurat ca oricare alta seara de sambata. Baut, dansat, fumat si ceva incercari de socializare cu persoane necunoscute.
In rest, mi-am dat seama spre dimineata, stand cu un pahar mare de apa in mana si luptandu-ma cu aciditatea gastrica ca e bine sa am fata pe care o am. Daca exteriorul meu ar arata interiorul atunci probabil s-ar specula ca am alte probleme mari. O persoana care rade incontinuu nu e seriosa si aici apar alte variabile, dar destul despre asta. Ideea e ca o sa-mi pastrez fata mea de poker.

Hai!

Da-mi mana si hai sa traim intr-o sambata ce nu ne-am permis toata saptamana! Hai sa ne exteriorizam in weekend, pentru ca in timpul saptamanii am fost prea obositi si mult prea nervosi ca sa ne permitem asta. Hai sa traim pentru weekend! Din ce in ce mai multa lume pentru asta traieste. Weekend. Si viata incepe! Si ce nu ai apucat sa zici, sa simti si sa visezi o faci in weekend. Si incepi sa iesi pentru ca e weekend. Si simti nevoia sa te vezi cu lumea pentru ca e weekend. Si daca tot e weekend e musai sa te distrezi. De ce nu? Doar e weekend!! Si daca tot e weekend iti permiti sa te indragostesti, caci dragostea nu poate veni in nici un caz in timpul saptamanii, pentru ca "ea" e o tipa mult prea ocupata sa-ti faca cu ochiul, poate doar daca ai noroc si e weekend. Si daca tot esti in oras odata cu tot targul hai sa bei o lada de bere desi banii iti trebuiau pentru lucruri mai interesante dar lasa dom'le! Ce naiba, doar e weekend, nu?
De fapt concediile sunt un fel de weekend-uri puse cap la cap si lipite, pentru ca lumea in general nu se simte bine in alte zile din saptamana ci doar in weekend. In weekend lumea viseaza si se distreaza. In weekend lumea incearca sa se cunoasca dar se vad cu adevarat in timpul saptamanii si inchid ochii sperand totusi ca in weekend totul va fi bine.

Pace

M-am inchis de ceva vreme in micul meu univers casnic. Am inceput sa redescopar vechi placeri, obiceiuri atat de insemnatate odata dar care din voie sau nevoie le-am lasat o vreme pentru a imbratisa altele. M-am intins ca sa ma relaxez, acum ma strang inapoi ca m-a luat nitel frigul. Din ce in ce mai mult traiesc viata neexteriorizand ceea ce gandesc, cred, simt, ci traind intens interiorizat, spre a savura orice moment in tihna si pace, fara sa fiu grabit de vreo prezenta externa si mai ales fara sa fiu urmarit de vreun ochi indiscret. Social vorbind nu ma ajuta foarte mult, ba din contra, ma cam rupe de oameni, ceea ce nu e rau pana la urma pentru ca in ultima vreme oamenii m-au plictisit si cu parere de rau si eu pe ei. Am inceput sa calatoresc foarte mult cu mintea. Am reinceput sa imi exersez rabdarea si vointa. Am inceput sa tac mai mult decat sa vorbesc spre uimirea unora si disperarea altora. Urmeaza deci o perioada linistita din toate punctele de vedere, o reintoarcere la origini si pe urma bineinteles o perioada de explozie. Aceasta ultima perioada prefer sa o tin nedetonata, pana in vara.

P.S. Cipilica doarme linistit si sforaie cu burta in sus de ceva vreme.

Sirena

Cu voce si farmec ma-ncanti.
Ma chemi necontenit spre tine.
Tu care esti sirena fara de coada de peste,
Fara de aripi de pasari maiestre.
Fara de moarte.
Fara sa stii sa canti ma incanti.

Cu zambet,
Din ochi tu ma minti.
Ma chemi necontenit spre tine.
Pasesti lasandu-ti cazut
Parul tau mult,
Parul tau negru,
Si pasi-s marunti.
Si iuti.
Ca un graur.

In spate tu lasi un val de mister.
Si mana prin par ti-o petreci.
Lasand bunaoara,
Rodnic parfum de femeie
Ce-omoara.

Lin te prelingi printre oameni.
Cu aceasi finete
Ca pestele ce zburda printre valuri.
Te faci nevazuta de vrei,
Incanti si descanti la bunul tau plac.
Si apari zambitoare
Din marea de oameni.

Pe vremuri chemai necontenit spre tine,
Marinarii pierduti,
Cu zambet si cant
Si priviri arzatoare.
Pana ce Ulise,
Legat de catarg
A reusit sa iti asculte cantecul tau.
Si atunci ai uitat.

De-atunci pana acum
Umbli nebuna prin lume.
Si atragi inspre tine fara sa stii
Si fara sa vrei.
Tot felul de lume,
Pierduta ca tine.

Fortuna

Doamna Fortuna m-a invitat odata la un dans, iar eu atunci surpins am ezitat o clipa. Nu pot sa cred ca-mi poarta pica, doar ca de ceva vreme o vad trecand pe langa mine fara sa zica nimic. Pesemne ca nu a uitat inca. O salut entuziasmat din mers si ea imi trage o privire usor pierduta, imi zambeste un pic si apoi fara sa zica nimic imi intoarce spatele si merge mai departe. Incerc din rasputeri sa-i intru iar in gratii, dar ii tare pietroasa cand vine vorba de clementa. Mai nou am observat ca si-a schimbat tactica si ma amuza frumosul nostru joc. Ea vine si imi da un zambet din coltul gurii. Ma uit la ea si ii zambesc inapoi. Ne privim asa pret de cateva clipe si cand dau sa-i zic ceva observ ca nu la mine se uita din start, ci la omul de langa mine. Dar stiu ca o face intentionat, asa ca m-am invatat cu ideea. Cand am nevoie de ea apare doar ca sa ma starneasca si pe urma dispare vazandu-ma cum mi se umfla buza. Jur ca in una din zilele astea am sa o prind de mana si am sa o intreb daca mai e suparata pe mine. Am sa o rog sa ma ierte. Am sa-i spun cat de mult am nevoie de ea si daca e disponibila as accepta acum acel dans. Doar-doar nu s-ar mai uita chioras la mine dupa aia. Adica e una sa fie indiferenta si alta e sa faca misto. Asa ca ia aminte, daca vreodata Doamna Fortuna te invita la un dans, in oras, la o plimbare sau oriunde ii vine ei, sa nu eziti nici o secunda. Ii place actiunea fara prea mult cuget. Ba chiar pe unii ii si saruta pe frunte pentru asta. Si daca nu o merge cu rugamintea atunci am sa incep sa o oftic eu pe ea fiind indiferent, ca doar indiferenta e cea mai grea. Si poate o sa inceapa ea sa ma prinda de brat si sa imi traga un zambet pana la urechi, ba chiar sa mearga atat de departe incat sa-mi sopteasca la ureche. Si daca o vedea ca nici asta nu merge poate s-ar indragosti de mine pentru o zi, de mi-ar ajunge caldura sarutului ei pentru urmatorul sfert de secol. Hai te rog eu mult, mult de tot sa ma ierti si iti promit ca o sa am mai mult curaj data viitoare cand am sa te zaresc. Si stiu ca o sa-ti placa de mine, pentru ca atunci cand am sa te vad am sa vin eu la tine sa te invit la dans. Si daca as stii exact adresa ta, ti-as trimite chiar acum un buchet mare cu flori si o ilustrata tot cu flori. Iar pe verso as scrie cu pix rosu "Iarta-ma!!".

Senin

Scaaaaart....! Din nou a inceput sa paraie ciresul. Poate de la frig sau de la ploi sau de la zilele din ce in ce mai scurte. Copilul din cires nu pare deloc infricosat si nici nu se mai chinuie sa-si gaseasca o pozitie facand echilibristica de pe o creanga pe alta ci sta in fund cu un zambet larg pe fata. Nu tresare in nici un fel la trosnetele ciresului care e din ce in ce mai aproape de prabusire. Priveste cerul senin si zambeste inchizand din cand in cand ochii. Inspira adanc adierile de vant ce ii mangaie crestetul si incepe sa se legene odata cu vantul pe creanga subreda. Cipilica care e vesnic prin preajma incepe sa dea tarcoale si cu un oftat se apropie de cires. Observa o vreme cum se zbataie copilul pe creanga si fara sa-si dea seama e vrajit de miscarile ritmate si incepe sa devina usor prins in acest dans. Vantul incepe sa adie mai puternic si creanga se misca din ce in ce mai repede. Dansul continua o vreme indelungata iar monotonia lui creaza impresia de slow motion desi totul devine din ce in ce mai rapid. Cipilica incepe vrajit sa isi caste gura ce devine din ce in ce mai mare. Balele de la bot incep sa picure pe radacina ciresului. Creanga scartaie si trosneste. Pustiul inspira adanc inchide ochii si se arunca in gura larg deschisa. Si uite asa, dintr-o inghititura disparu copilul. Cipilica trage o ragaiala si pleaca mai departe. Dupa cativa pasi se uita in spate si vede cum ciresul trasnit si ofilit cade cu totul la pamant si pe urma se transforma in scrum. O adiere de vant si dispare si scrumul. Cipilica se duce in lumea lui. Pe locul unde a fost odata un cires balele lui au atins pamantul.

Va urma...

Chefless

Nu am chef azi. Nu am chef sa imi vorbesti numai de tine. Nu am chef sa iti aud problemele tale, la fel cum nu am chef sa vorbesc de ale mele. Nu mai am chef dimineata sa imi vad moaca botita in oglinda dupa o seara de baut doar de dragul bautului. Nu mai am chef de inalniri cu tot felul de persoane care nu au nimic sa imi spuna dar totusi insista sa ne vedem. Ma pregatesc incet dar sigur pentru o hibernare totala. Imi vine greu sa ies din vizuina mea stiind ca afara ma asteapta inevitabila blazare. Hai sa mai bem un paharel si sa ne mintim reciproc. Hai sa ne prefacem ca totul e bine. Hai sa ne prefacem ca suntem interesa(n)ti unul de celalalt. Hai sa ne mintim ca totul va fi bine si ca noi suntem pe calea cea buna. Cunosc regulile jocului atat de bine si de aia mi se pare totul nefiresc. Nu am de gand sa joc dupa reguli. Ma plictisesc si am impresia ca trisez. Nu vreau sa mai intru in hora doar ca sa fiu ocupat. Am alte lucruri pe cap. Si daca tu crezi ca eu sunt gresit poate ar trebuii sa te uiti in oglinda. Imi recunosc o parte din vina. Urasc jocul. Ma plictisesc extrem de repede. Si de prea multe ori imi focalizez privirea prea in profunzime vazand lucruri nebanuite nici de persoana in cauza. Refuz sa fac parte din turma. Refuz total sa fac parte din turma care lasa urma in calea ei. Am sa imi torn cenusa in cap si am sa behei necontenit de pe dealul meu. Crezi ca is ciudat nu? Stai sa vezi ce parere am eu despre tine. Stai o clipa sa iti deschid mintea si sa te scutur un pic. Te urasc ca iti permiti sa imi pierzi timpul. Si ma urasc ca din nou am vazut ceea ce nu era. Nu vreau sa vorbim pentru ca nu avem ce, desi avem poate acelasi scop dar drumurile ne sunt diferite. Nu ma cocota prea sus si nu ma afunda prea tare. Nu suntem atat de diferiti. Doar un lucru ne diferentiaza. Mi-am spart ochelarii de cal si brusc am descoperit vederea periferica. Despre ce vrei sa vorbim? De ce imi spui ca faci bine cand te intreb ce faci? De ce ai pretentii de la mine? De ce sa am numai eu initiativa? Pentru ca asa e jocul? Hai sictir! Si vorba ceea "muie celor care te asculta". Ma plictisesti pana la lacrimi si sange imi curge pe urechi cand incepi sa vorbesti nimicuri. Nu, nu putem sa facem schimb de experienta. Nu vreau sa imi impartasesti viziunea ta despre viata cand vad prea bine ca mai ai pana sa dobandesti una. Si stiu ca te enervezi si e frustrant cand iti ignor partial frumusetea. Si stiu ca ar trebuii cateodata sa te pacalesc, pacalindu-ma pe mine si inchizand ochii la felul tau de a fi. Dar stii ce? Nu am chef azi. Poate maine. Sau poate cand plictisit fiind de mine am sa pornesc orbeste in lume doar ca sa ma izbesc de tine pe undeva. Si inevitabil am sa am aceeasi durere de cap si in momentul cand, ametit de zambete, am sa deschid ochii si am sa vad cu cine stau de vorba. Sau poate nu. Poate am sa imi tin ochii fortat inchisi si doar la rugamintile celor apropiati sa ii deschid. Si atunci din nou am sa ma uit in oglinda si am sa zic ca is un idiot-impulsiv, un cretin in devenire, un betivan notoriu, un fumator inegalat, un clown plictisit, un romantic zaharos, un visator adormit, un neavenit cu pretentii, un pseudo intelectual. Si Cipi o sa vina sa imi spuna "eu ti-am spus, dar tu nu ai vrut sa asculti de mine". Si uite asa am sa o iau de la inceput si am sa ajung in acelasi loc si am sa am aceleasi revelatii si am sa fac aceleasi promisiuni si etc si etc. Si iata ca acu is aici. Si ma tin bine. Iti fac cu mana. Nu ma vezi? Deschide ochii! I-ai deschis? Hai sictir, acu nu mai am eu chef!

Good morning

And the sun is shining once again.As I sit in my balcony having my morning coffee I cannot help but wonder at the unwary travelers going by.After so many years living next to the train station I have developed a taste for traveling and adventure, that is in my very being, but still I have a love for home and friends.The autumn is upon us with a wonderful and strange dance of colors and tastes that makes it worth wile.I don't mind the cold air if I have enough sunlight.I take my time cooking breakfast because time is on my side.I listen to music and prepare to stretch my legs on a mid-day walk.Of course I dare not take a step out the door without my metallic steed.I ride trough the ups and downs of the city, clearing my head of questions and sharpening my senses.Ah the town in the autumn air is such a delight for the soul.The colours, the smells, the rush going up the hills and the agitated young people is a site for sore eyes.After I took my time intoxicating myself with some tobacco I feel the urge for some speed, and what's the best thing you can do with a hill after conquering it, but to let go and let gravity do it's thing.In the same way I'm letting go of summer for autumn, or companionship for solitude and somehow I feel that all will be alright, and my restless soul is getting a little piece of peace.So are the days of autumn for me.A time for insight and reconnecting, a time for sharpening the senses and clearing the weary mind.

Umbre

E noapte si strada e goala si eu ma indrept din nou spre carciuma.Inca o noapte in oras cu mult fum, muzica, bautura si chipuri straine.Imi beau linistit berea si casc ochii in gol.Fumez si observ ca in jurul meu sunt altii care fumeaza intr-un perfect sincron cu mine.Ma apuca un spasm abdominal, ma inec cu fum si ma tin bine de sticla doar ca sa am un punct de sprijin.Intorc ochii in dreapta si in stanga mea si dintr-o data simt cum pe sira spinarii se urca incet din vertebra in vertebra un soi de raceala care imi ajunge pana in crestet.La inceput nu bag de seama ceea ce undeva in interior imi era evident de ceva vreme.Mai trag un fum de tigara si ma uit la varful aprins.Ma las pe spate si inchid ochii, deschizandu-i doar ca sa observ ceea ce negam.Tacticos imi sting tigara si imi port pasii tacuti spre o alta locatie.Devin din ce in ce mai silentios pana cand...nu se mai aude nimic.Ma simt usor de parca as pluti.Incep sa maresc pasii pana cand ma trezesc alergand pe strazi si luminile din noapte se scurg ca niste pete de culoare pe o panza neagra.Alerg pana cand lumina formeaza linii drepte si sar, doar sa ma trezesc plutind.Imbratisez noaptea si ma scald in linistea ei.Atunci imi fac curaj sa recunosc adevarul.

Breathe

It's getting harder and harder to breathe. Closing my eyes and relaxing isn't working anymore. I try to count my steps so I can get the rhythm of my beating heart again and to ensure a well and balanced breathing. I walk for a while and stumble upon questions that pop in to my brain and then suddenly I have a near stroke. I pull myself together and try to walk away just to find myself breathless. So I just stay there for a while just waiting for something to happen. I guess I die little by little every second because of my sheer curiosity. Some time passes by and I open my eyes. The questions are gone, I breathe again and look around only to find myself in an unfamiliar place with strange faces. I don't even recognize you.You smile back at me. Too late. I turn my head and walk away only to leave a sigh behind. I look at the time and decide to wake up early in the morning.The road is easy as my soul.I fall asleep in my room and dream for a while.I wake up and start the day with dark coffee.I love the autumn's morning air, it has a unique bouquet of rotting vegetation, broken dreams and promises.The day flies by so quickly leaving room for the night.Ah the night time, and I'm back to my old routine.Well I guess I'm looking for a piece of summer.Still searching.

Departe

Trebuie sa plec, undeva departe, departe de lumea pe care o stiu. Intr-un loc unde ma pot redefini ca persoana. Trebuie sa plec intr-un loc de unde ma pot reintoarce, candva.
Peretii incep incet, incet sa ma stranga si devin claustrofob in propria-mi camera. Rabdarea pe care m-am chinuit sa o invat si sa o educ de-a lungul anilor se risipeste odata cu zilele mohorate de toamna. Imi vine un dor de duca dar ma abtin pentru acum. Un loc care sa-mi permita sa visez, un loc cu soare, undeva langa mare, iar seara sa ies pe faleza la o ceasca de cafea sau de ceai si sa fie muzica in jur si sa ma pierd printre straini. Iar vara sa-mi iau tartacuta in spate si sa o iau la sanatoasa pana unde vad cu ochii si pana unde ma tin picioarele, iar toamna sa ma intorc inapoi.

Poti veni si tu daca vrei, daca nu ti-e frica de bataturi. Sigur ai sa le faci. Caci daca exista asemenea loc, atunci nu ne ramane decat sa alergam dupa vise, si stiu ca is multe si timpul e scurt. Si daca imi promiti ca ai rabdare atunci iti promit ca o sa am si eu.

Flori

Orasul nostru e plin de flori de toate culorile si toate formele. Flori cu parfum dulceag, flori cu parfum imbatator sau flori ce iti iau mintile. Flori agatatoare ce se prind de tine daca te plimbi seara. Flori de apartament ce nu tin mai mult de 3-4 luni fara ingrijiri speciale. Trandafiri ce te imbie cu mirosul lor dar te inteapa in palma de vrei sa-i culegi. Flori ce te duc cu gandul departe. Flori ce le sade mai bine privite decat culese. Flori ce peste noapte se ofilesc. Flori rare, flori fine, flori greu de scos din cap. Flori, flori, flori si iarasi flori.

P.S. Am nasul infundat!

Malleus Cipilicium

M-am saturat de socializat cu lumea in general.M-am saturat de discutii insipide care nu fac altceva decat sa-mi piarda timpul pretios.M-am saturat sa fiu indulgent cu mine si mai ales cu cei din jurul meu.M-am saturat sa ma lupt in general cu lipsa de profunzime a unora si modul lor de a privi viata.Am realizat ca in ultima vreme am inceput sa imi pierd gustul pentru o multime de lucruri si un soi de inghet metafizic ce nu il pot controla isi face aparitia din interiorul fiintei mele lasand loc ratiunii sa se desfasoare in voie.Deci m-am hotarat brusc si fara vreun moment de ezitare sa devin un om serios.

Ura! Ura! Ura !

(Cipilica la aparat)

Am inceput in ultima vreme sa dezvolt un sentiment puternic, sublim as putea spune pentru semenii mei.Pornind de la cele mai elementare relationari interumane pana la cele mai complexe jocuri sociale, rasa umana nu va inceta vreodata sa ma uimeasca prin comportamentul ei fata de ea insasi.Suntem astfel din punct de vedere temporal, privit de la nivel macrocosmic, o rasa si o societate mult prea tanara pentru ambitiile ei.Astfel, de cand omul a avut primele sclipiri de inteligenta ex.(folosirea uneltelor de piatra neslefuita, focul, roata etc.)pana la bomba atomica, ca fiinta a ramas aproape neschimbata.Am ramas aceleasi maimute conduse de aceleasi dorinte vechi si noi, doar ca odata cu vremea ele au fost frumos imbracate in morala sociala si principii schimbatoare.Nu are rost sa dau exemple ci imi ramane doar sa ma razvratesc tacit si sa sper ca 2012 nu va trece la fel ca 1666, sau 1999, sau 2000.Vorba ceea: something's gotta give...domle!!!

Zidul

Vreau sa construiesc un zid.Vreau sa construiesc un zid mare.Vreau sa ma plimb pe ziduri.Vreau ca intre ziduri sa fie alte ziduri si numai eu sa ma pot catara pe ele.Vreau sa construiesc ziduri concentrice si in mijloc un turn.Vreau ca in fata zidurilor sa fie o padure si langa ea un lac.Vreau ca noaptea sa-mi pot veghea zidurile din turn si turnul sa aiba o singura intrare stiuta numai de mine.Vreau sa am un dragon imblanzit de mine pe care sa-l dezlantui pe cei ce indraznesc sa se apropie de zidurile mele.Nimeni sa nu-mi atinga zidurile.Sunt ale mele.Numai eu ma plimb pe ele.Vreau sa am golemi in forma de om pe care sa-i pun de jur imprejurul zidurilor.Si sa fie facuti de mine, sa-mi semene la chip.Si noaptea cand ii chem sa-mi strige in cor numele.Vreau ca atunci cand e furtuna, fulgerele sa trasneasca in turn si eu sa stau linistit stiind ca sunt la adapost in turnul creat de mine.Vrea sa stau in turnul meu si sa visez la locuri unde nu am mai fost niciodata.Vreau sa calatoresc cu mintea atat de departe incat sa-mi fie greu sa ma intorc.Vreau ca printre ziduri sa am o gradina cu pomi fructiferi, dar sa nu mananc din ei niciodata.Vreau sa dorm un secol si sa ma visez tanar.Vreau ca pe ziduri sa creasca iedera ca sa se integreze totul in peisaj.Vreau sa fac un zid si sa uit ca l-am ridicat.Vreau sa fac un zid care sa ma tina pe mine afara de mine insumi.
-Cioc,cioc!
-Cine-i acolo?
-Eu!
-Care eu?
-Eu!Lasa-ma sa intru.
-Care eu?
-Tu!
-Ha?
-Eu, adica tu!
-Nu-s acasa.
Vreau sa ies pe ziduri si sa fac galagie doar ca sa imi aud ecoul.Cateodata stand in turn as arunca pietricele doar sa vad cat de departe pot sa arunc.Pe cel mai inalt zid as avea un bucium din care as canta ca sa sparg linistea si sa vad cati cerbi fricosi sunt in padure.Si as iesi noaptea calare pe dragon si dragonul s-ar ridica sus de tot unde aerul e rar.Si m-as lua la intrecere cu stelele cazatoare si as prinde una de coada si m-as tine de ea cu toata forta si cand as vedea pamantul rotund as da drumu si as crede ca pot sa zbor.Si dupa ploaie as merge deghizat intr-o piele de lup pe langa padure.Si as sta pitit pana m-ar apuca somnul.Hmmm...dar as avea nevoie de un arhitect.Cipi!Ciiiiiiiiiiiiiiiipi!

Reteta pentru o zi frumoasa

Se framanta o bucata de amintire frumoasa. Se adauga un strop de rabdare si se lasa la crescut. Separat se taie un pic de avant, se curata un pic mintea de ganduri urate, se adauga o plimbare lunga si la alegere o companie placuta. Se insipra adanc si se expira prelung dar nu inainte de a zambi cel putin de trei ori. Se iau oamenii ca atare. Fara sa ai asteptari, usor se lasa jos greutatile de pe umeri. Sufletul se caleste cu un strop de nostalgie la care adaugam si un pic de esenta amara, dupa care il insiropam cu o zi insorita. Inima se opreste un moment ca sa se odihneasca. Timpul se umple treptat de ceea ce va fi. Se zambeste din plin si se presara mult entuziasm.
Se serveste alaturi de cineva apropiat sau chiar de unul singur, fie ca e la drum de seara sau la rasarit.

A se servi la temperatura sufletului la discretia dumneavoastra.

Tac pac

A trasnit si s-a rupt in doua ciresul.Uite asa dintr-o data.Si s-a crapat.Spatiu locativ mai mic pentru pusti si nevoia vitala de a invata echilibristica.Cipilica rade cu gura pana la urechi.Isi freaca mainile si nu poate sa faca nimic.E paralizat de entuziasm.
Si uite asa s-a crapat ciresul, iar eu nu mai pun mana sa-l rasadesc.Is obosit. Au fost cam multe furtuni in ultima vreme si mult prea multe trasnete.
A fost inevitabil...

Desert

Deschid ochii si vad o mare rosie de nisip.Munti de nisip deranjati de vant.Imi simt gura uscata si sunt ametit.Nu se aude nimic.Nici macar vantul.Liniste grea.Imi fac curaj si ma ridic.Imi trag peste fata bucata de panza neagra ce imi infasoara capul.Pasesc.Nisipul e fin si frige.Mai am de mers pana ajung la ocean.Pornesc la drum si ma uit in urma mea.Pasii facuti de mine sunt stersi de vant.
Incerc de o ora sa cuceresc creasta unei dune.Aproape de capat, atat de aproape de capat incat o forta nebanuita ma indeamna sa grabesc pasul.Nisipul fuge de sub picioare.Ma impiedic si ma rostogolesc.Albastru si rosu, albastru si rosu, albastru si rosu...
Soarele imi arde fata si ma trezesc tusind.Buzele imi sunt crapate de sete.Beau o gura de apa.E calda.Ma ustura gura.
Ma ridic si continui sa merg.Soarele arde necontenit.Incep sa imi aud respiratia.Imi duc o mana spre cap cautand panza.Ma uit indarat.Caut o vreme cu privirea.Trebuie sa merg mai departe, nu ma pot intoarce.Incerc sa grabesc pasul.In timp cerul devine la fel de rosu ca nisipul.O clipa imi pierd simtul orientarii.Ma pun in fund si ma apuca rasul.Ridic privirea si in fata mea e o alta duna.Trebuie sa ajung pe teren inalt.Mai mult pe burta decat in picioare ajung sa ating varful.Privesc orizontul.Desertul isi schimba culoarea.Inspir un vant mai rece si privesc cum in timp desertul se preschimba in mov inchis.Ma asez turceste si inchid ochii.Ma las pe spate si privesc cerul instelat.Adorm si visez oceanul...
Deschid ochii.E rasaritul.Ma ridic in fund.Privesc orizontul.Acolo undeva se afla oceanul.Ma pornesc la drum, dar inca visez.Oceanul, oceanul, trebuie sa ajung la el.Merg o vreme si in departare zaresc ceva.Grabesc pasul si nu pot distinge ce e.
Imi frec ochii si rad.Ridic de jos panza neagra.Imi infasor capul si fata.Il leg bine de data asta.Ma intorc la drumul meu.Inainte, inainte spre ocean...

Vis nevrotic

Copilul doarme linistit.Ploaia a trecut.Noaptea e placuta.O senzatie de sete, un bazait de tantar si...incepe visul.
O campie plina de oglinzi deformate.Copilul se plimba printre ele.Figuri ciudate il inconjura...
Se apropie de o oglinda.In ea apare figura unei femei.Se apropie de alta si se vede batran.O a treia oglinda il arata cu degetul.Liniste sinistra...
Soapte in jur.Isi soptesc oglinzile intre ele.Isi soptesc si rad.Arata cu degetul, rad si plang.Incep sa se miste de la vibratii.Copilul isi acopera urechile...
plange.Ii este frica...
Oglinzile incep sa se apropie de el.Din ce in ce mai aproape...Copilul inchide ochii...
Liniste.Deschide ochii.El insusi a devenit o oglinda...Incearca sa tipe dar nu are glas.

Se trezeste din somn.O ultima frunza cade din cires.O urmareste cu privirea.
Ofteaza.

Somn

Mi-e somn.Mi-e foarte somn.Aerul e greu.Sta sa ploua.Cerul intunecat aduce cu el o promisiune tacita.Sta sa ploua.Picaturile vor spala asfaltul, copacii, masinile, blocurile, oamenii.Din cand in cand un fulger brazdeaza cerul.De fiecare data cand ploua e diferit, dar sentimentul e acelasi.
In seara asta am sa dorm auzind ploaia, iar maine ma voi trezi la un oras mai curat, cu strazi curate si oameni curati.


(Copilul din copac)
Nu spune nimic.Cocotat in ciresul lui uscat, priveste cerul innourat.Asteapta ploaia.Primele picaturi ii cad pe fruntea strengareasca si cu un zambet larg inchide ochii.Isi sterge cu maneca fruntea.Priveste in jur.Se face covrig.Priveste in zare.
Spera....

Chhhh....chhhhh..chhhhhh

(Un camp de razboi, morti in jur...tipete, raniti, sunet de mitraliera, fum, o statie radio ce caraie...)
O voce: Fugi!!!!!
Alta voce: Retragereaaaa!!!!!!!
O voce: Soldat ridica-te de jos!!!
Cipilica cel rau: Edi baby, hai acasa! Hai cu mine! O sa fie ok, iti jur....
Inchide ochii si hai!

Fumez o tigara ma uit in jur, mai aprind una si inca una si inca una si....inca una.Am o pofta nebuna de fumat.Fumez cu o pofta nebuna.Vreau nicotina.Vreau ca nicotina sa ma intoxice.Vreau sa ametesesc de la fumat.Tusesc sec.Mi se face rau...Imi revin...Mai aprind o tigara.Am genunchii moi...Beau necontenit dintr-o bere straina...Fumez din nou.Vorbesc cu oamenii din jur fara sa-i ascult.Vorbesc si nici macar nu ma ascult pe mine.Ceasul e tarziu....

(Din nou pe campul de razboi)
Retragerea!!!!!!!!!!
Soldat...pleaca de acolo....ma auzi?PLEACA!!! Clipeste macar!!!!!
Soldatul privea necontenit...nemiscat.Ca o pacla s-a lasat pe ochii lui.Nimic nu mai conta.E el.Si priveste nemiscat...Campul se elibereaza.O liniste se lasa in jur.Nu isi poate lua ochii, nu isi poate lua ochii, nu isi poate lua ochii, nu isi poate lua ochii, nu isi poate lua ochii, nu isi poate lua ochii...
Din zare se aude un elicopter.Soldatul cade la pamant....
Un medic se coboara din elicopter il ridica de jos, il trage la bord...
-Ai sa fii bine!E doar o rana mica!Esti in stare de soc...
Iti voi administra niste morfina...Ai sa simti cum te ia somnul...Is aici langa tine...
Cipilica cel rau: Edi baby....ma plictisesc...hai acasa.Hai ca e de cacat...nu are rost...Hmmm uite cate bere e acolo... Pacat ca nu mai ai bani...Stii ca mai vrei o bere...Hai odata ca ma plictisesc...Hai sa mergem.Nu fi de cacat...

Imi fac curaj si mai imprumut o bere.Am aceeasi genunchi moi.Am o greata de fumat si totusi am nevoie de nicotina...Tusesc de cateva ori, imi revin si mai aprind una.Raspund la telefon...Astept cu nerabdare...Inca un pic si am sa plec de aici...
(Cipilica cel rau): Hai nu te mai caca pe tine...Hai odata!Ce astepti?Invitatie?Proasta-i mata jur daca nu! Ah ce ma seci!!! Esti varza si eu tre sa fiu martor la asta...Esti de cacat si imi faci un renume de cacat prin modul tau de a fi...Stai aici ca un cur, nemiscat si te lamentezi.Nu iti place? Pleaca naibii odata.Ah ce de cacat esti! Era o vreme cand macar incercai.Esti varza...Daca nu vii acu plec fara tine! Si stii ce se-ntampla daca plec...Sa nu te mai aud pe urma.Sa nu vii la mine sa te plangi.

Fara nici un sens si doar din inertie continui spectacolul.
Vine o prietena.Plec cu ea.Vorbim.

(In elicopter)
Medicul: Pilot aterizeaza pe camp.Nu a reusit sa scape.A murit la ora 2:43.Il plimbam de vreo 5 min in van.Ii iau medalionul.Corpul ramane pe camp.Nu are sens sa consumam combustibilul aiurea...

Vremea e placuta afara, drumul lung, compania placuta, destinatie fara sens...

Nota catre sine: Nu mai chinui copilul din cires.Si asa e vai de capul lui.Ai grija de el, ca ai sa te trezesti intr-o zi cu ciresul ofilit si copilul mort.Si atunci ce te faci?Ramai doar cu Cipilica? Stii ca ai nevoie de copilul asta...menajeaza-l un pic!

P.S. Cand te scapi de tot de copilasul tau dragalas nu o sa mai ai seri ca astea.Pana atunci Edi Baby, esti varza...(Cipilica cel rau)

Scrisoarea I

de Ciprian Ciprianovici zis Cipilica cel rau



De foarte multe ori mi s-a zis:esti delastor; te apuci de o suta de lucruri de odata si nu termini niciodata nimic; te entuziasmenzi prea repede si iti trece pe urma la fel de repede; nu sti ce vrei; esti varza; cred ca ar fi mai bine sa pleci; spala-te pe dinti; ai facut burta; citeste ceva; mai citeste ceva; citeste in pizda ma-tii ceva...and so on....

Cipilica pe de-o parte imi spune...Man stai chill...normal ca esti delasator daca lucrurile nu se intampla cum vrei tu. Si eu as face la fel. Si eu fac la fel de fapt. Ori cum vreau eu ori deloc. Eu as zice ca esti ambitios. Iar despre faptul ca te apuci de o suta de lucruri....man forget about it...esti nebun? Normal sa fie asa.Doar iti verifici posibilitatile. Te apuci de multe lucruri si nu le termini. Ei si ce daca? Ce e rau in asta. Tine minte dimineata, cand gasesti in balcon pe pervaz cateva chistoace si esti entuziasmat ca ai ce fuma...Asta se intampla doar dintr-un singur motiv man. Nu ai avut chef sa fumezi tot cu o seara inainte.(aici tin sa il cred pe Cipilica). Normal ca te entuziasmezi omule, esti un tip sensibil, you want to make it happen. Esti doar suflet. Nu lasa pe nimeni sa iti zica altceva. Normal ca iti trece. Este oare cineva caruia sa nu-i treaca cand merge atat de prost? Bineinteles ca nu stii ce vrei man, pentru ca ai potential sa faci foarte multe lucruri, normal ca e greu sa iei o decizie cand is atatea si atatea optiuni. Nu trebuie sa pleci niciunde daca nu vrei. Fa in asa fel incat sa plece ei. Nu te spala pe dinti dupa ce mananci ceapa, doar ca sa arati ca YOU DON'T GIVE A FUCK si ca esti foarte sigur pe tine. Hei cine nu face burta? Si ce daca, tu stii ca poti scapa de ea cand vrei. Faci un pic de sport, mergi un pic la sala. You know the drill. Si mai faci asta doar ca sa le arati ca nu au dreptate. HA HA HA. Im right and you're wrong. Nea nea nea nea neaaaaa neaaaa. Man citeste cand ai chef ce ai chef cum ai chef. Nu crede in astia care citesc mult. Cititul e ca sa te inspire si atat. Sa nu incepti cumva sa imprumuti idei filozofice sau retete de a traii, sau mai rau rete de mancare, care oricum nu is scrise bine si tot timpul le lipseste ceva. Tine-te tare man, va veni si vremea ta. Your moment too shine, you moment of glory, your very very own moment.....si ai sa faci asta bineinteles against all odds, si ai sa le arati tutror cine esti, si o sa isi dea seama cine esti, si o sa le para rau ca nu au avut incredere iar atunci tu ai sa le dai peste nas, etc.


P.S. Esti varza....

Plictis

Ciclopul nocturn priveste orasul
Un caine latra in gol
Tramvaiul se-ntoarce incet inspre casa,
Iubito, diseara te-omor

Din gatu-ti firav,
Siroind a napasta
Roseata se scurge usor.
Cu mana-mi bolnava
Si fruntea-ncretita
Ma scald in lacul de-amor.

Simt inima ta cum bate confuza
Respiri din ce in ce mai usor
Cu trupul impietrit si plin de dorinta
Ma-zvarlu in tine cu tot

As vrea sa iti spun vreo doua cuvinte,
Dar gatul imi galgaie rau.
Caci lama ascutita, insetata de sange
Mi-ai azvarlit-o,
Cu dor.

Toamna...

Rece, grea si nostalgica. Cipilica se pregateste sa iasa la plimbare. Cipilica s-a saturat sa stea tacut in coltul lui bine definit si da tarcoale copilului din copac. Cipilica isi ascute dintii si se pregateste. Atentie! Cipilica se pregateste sa iasa din nou in lume. Cipilica nu mai are stare...
Watch out world! He's mad. Boy oh boy....He's a mean motherfucker with cold blood. He's gonna get you...eventually. He's pissed at the world. He's going to have some fun with collateral damage. Sorry. I tried too warn you world, but you would not listen. Cipilica iese la plimbare atunci cand nu mai poate.
Si nici ploia asta nu il ajuta deloc...