Dans

Dansul de weekend va ramane mult timp crezul meu. Nu imi plac pasii prestabiliti, nu imi place sa ma gandesc la ritm, ci sa ma las in voia lui. Imi place sa dansez oriunde, oricand si cu oricine, fie pe jos, pe mese sau pe bar. Imi place sa dansez pentru ca timpul se scurge mai greu, si daca muzica e cunoscuta atunci reusesc sa pulsez odata cu lumea din jurul meu. Dansul e o forma de spiritualitate, e un mod de exteriorizare a entuziasmului dat de pulsul vietii, de comunicare nonverbala cu cei din jur si cu tine insati, dar si de a citi oamenii din jurul tau. Nu toata lumea danseaza de dragul dansului si a ludicului ci unii doar vor atentie si nereusind sa o atraga intr-un mod placut asteapta pana ce se canta o piesa mai energica ca sa se izbeasca unii in altii strigand practic "nu stiu sa socializez altfel, baga-ma in seama!". Nereusind sa inteleg vreodata acest act brutal de socializare fortata, l-am privit tot timpul cu desconsiderare. Nu numai ca e impotriva ideii de exprimare individuala fortand practic mana celor din jur spre a fi precauti, ca sa nu se trezeasca in mijlocul "dansului", ci prin el insusi ii face pe toti sa fie la fel. Practic nimeni sa nu fie mai cu mot decat celalalt ca vezi doamne ne place la gramada. Dar pe langa acesti omuleti, mai avem o categorie, "the haters" care stau si se uita ca "viteii la poarta noua" incercand un soi de intimidare, proiectand nesiguranta lor pe cei ce reusesc prin pur entuziasm sa atraga privirile celor din jur. Si ca sa nu deviem de la subiect, dansul nu se numeste POGO ci Slam Dancing sau Moshing (sursa Wikipedia), ca macar sa stiti cum se numeste, daca tot va place asa de mult dansul sincron.