Dans

Dansul de weekend va ramane mult timp crezul meu. Nu imi plac pasii prestabiliti, nu imi place sa ma gandesc la ritm, ci sa ma las in voia lui. Imi place sa dansez oriunde, oricand si cu oricine, fie pe jos, pe mese sau pe bar. Imi place sa dansez pentru ca timpul se scurge mai greu, si daca muzica e cunoscuta atunci reusesc sa pulsez odata cu lumea din jurul meu. Dansul e o forma de spiritualitate, e un mod de exteriorizare a entuziasmului dat de pulsul vietii, de comunicare nonverbala cu cei din jur si cu tine insati, dar si de a citi oamenii din jurul tau. Nu toata lumea danseaza de dragul dansului si a ludicului ci unii doar vor atentie si nereusind sa o atraga intr-un mod placut asteapta pana ce se canta o piesa mai energica ca sa se izbeasca unii in altii strigand practic "nu stiu sa socializez altfel, baga-ma in seama!". Nereusind sa inteleg vreodata acest act brutal de socializare fortata, l-am privit tot timpul cu desconsiderare. Nu numai ca e impotriva ideii de exprimare individuala fortand practic mana celor din jur spre a fi precauti, ca sa nu se trezeasca in mijlocul "dansului", ci prin el insusi ii face pe toti sa fie la fel. Practic nimeni sa nu fie mai cu mot decat celalalt ca vezi doamne ne place la gramada. Dar pe langa acesti omuleti, mai avem o categorie, "the haters" care stau si se uita ca "viteii la poarta noua" incercand un soi de intimidare, proiectand nesiguranta lor pe cei ce reusesc prin pur entuziasm sa atraga privirile celor din jur. Si ca sa nu deviem de la subiect, dansul nu se numeste POGO ci Slam Dancing sau Moshing (sursa Wikipedia), ca macar sa stiti cum se numeste, daca tot va place asa de mult dansul sincron.

Wants and needs

Exemplu: Esti mic si te plimbi cu bicicleta. Bicicleta ta se strica si stai o perioada fara bicicleta. Observi in cartier pustiul cu ochelari roz de soare cu bicicleta noua. Inevitabil va imprieteniti doar-doar sa prinzi cate o tura cu bicicleta lui, te simti bine si numai ce incepi ca si termini, neputand sa faci ture mai mari ca sa nu iesi din raza lui vizuala si prin urmare sa nu-l panichezi. Mai trece o vreme fara bicicleta si stanjeneala de a cere se evapora in zilele insorite de vara. Si zilele trec si lucrurile intra intr-un soi de normalitate. Pana intr-o buna zi cand esti refuzat din senin. La inceput te manii, pe urma te enervezi, pe urma te agiti, obosesti, te intristezi si pleci acasa. Urmaresti de la geam pe pustii din cartier cum se joaca si is fericiti etc. Te gandesti ca mersul cu bicicleta nu e asa de amuzant pe cat credeai. Incepi sa te ocupi de alte activitati, sa iti gasesti alte lucruri de facut, pe urma realizezi ca mersul cu bicicleta e de fapt amuzant, te agiti, pe urma obosesti si te intinzi. Neputand sa faci nimic ca sa schimbi situatia incepi sa te gandesti ca odata ai sa te faci mare si ai sa apari cu cea mai tare bicicleta ever, ca sa vada si altii cum e. Sa incercam sa dam un fast forward aici...si suntem prin liceu. Deja de mult ai descoperit sexul opus si lucrurile incep sa prinda o completa alta forma dar in fond raman la fel. Aici e cool sa fumezi pe ascuns, sa pui sticla de vodka la gura si sa nu o lasi pana nu se termina, and so on and so forth.....fast forward din nou...si esti pe undeva prin facultate si te uiti cu jind la motociclisti cum se plimba dintr-o parte in alta facand galagie tu fiind pe bicicleta de mult visata...
Inca un pic de fast forward si.....noul job ce promite in cateva luni motorul de mult visat...si dupa vreo 3 luni primesti un telefon de la prietena ta care-i gravida.
Bineinteles ca incepi sa te gandesti ca poate motorul ala ar putea sa astepte si poate ar fi bine sa iti cumperi o masina, inevitabil te casatoresti, ala mic creste ii cumperi bicicleta care i se strica si nu ai de gand sa o repari ca sa vada ce inseamna un lucru. Trece timpul, imbatranesti si intr-o zi te uiti in oglinda in timp ce nepotii se fugaresc prin casa si te intrebi, de ce? Wtf? Unde ai gresit? De ce toate lucrurile astea din jurul tau? Cand de fapt tot ce ti-ai dorit era o pereche de ochelari pe fata in timp ce calaresti un motor ca sa le arati gagicilor de liceu ca esti cool!

Timpuri

Da, sunt fericit, in ciuda faptului ca traiesc intr-un deceniu dubios. Dar ce generatie pana la urma nu a zis asta despre timpurile in care a trait ea? M-am nascut cu o afinitate pentru oameni si pentru arta si desi timpurile nu ma ajuta sa scot din mine ceea ce zace si creste intr-un mod tacit, imi acord timp sa ma acomodez cu valurile vremii. Si ma gandesc ca bunicii au prins un razboi si un refugiu, parintii comunismul, iar eu vremuri incerte dar si vremuri ale schimbarilor. Vremuri in care dusmanul nu este unul materializat ci umbla mai degraba ca un spectru ce activeaza intr-un mod insidios, manipuland marea majoritate dupa bunul lui plac. Si totul pentru ce? O bucata in plus de tarana. Caci in fond lumea in care traim nu s-a schimbat si nici noi ca oameni. Cei care conduc lumea raman cei influenti si bogati, lacomi si mucegaiti, fara o viziune larga asupra vietii, nestiind sa faca decat ceea ce au facut tot timpul, sa-si pastreze averea. Adevaratii lideri sunt recunoscuti post-mortem si eroii la fel, iar vizionarii care nu pot fi "controlati" sunt impinsi in tarana. Si asta a fost de la inceputuri, caci lumea nu e perfecta, ci penduleaza intre haos si armonie, iar cand lucrurile materiale o indestuleaza pana in punctul in care aceste lucruri nu mai au aceeasi valoare, se simte ghiftuita si ca dupa o sarbatoare cauta inebunita acel "ceva" care sa ii redea gustul inapoi, gustul pentru viata. Atunci umila isi intoarce privirea spre acei visatori uitati, spre cei ce au avut rabdare, sezand in coltul lor si asteptand, pana ce "gloata" s-a ghiftuit, sa le zica o poveste. Si poate intr-o zi vor reveni si aceste timpuri, caci acum, lumea inca fuge dupa averi de natura efemera iar rostul artei ce de-a lungul timpului a existat pentru a inspira si pentru a inalta spiritul omenesc spre lumina si intelepciune s-a transformat si ea treptat intr-o afacere ieftina, ce ii da neghiobului ce-i al neghiobului, promovand non-valori si divertisment insipid. Dar acestea sunt timpurile de acum si trebuie sa ne adaptam vremurilor si poate vom reusi sa trecem si peste aceasta perioada.

Aimless

Daca ar fi un cuvant care sa descrie generatia din care fac parte cam asta ar fi. Si spun asta privind in jurul meu o gramada de potential risipit pe vise mai degraba imprumutate decat visate. Oameni de esenta buna care s-au pierdut pe drum cautandu-si locul si rostul, care impinsi de nevoi mai mari sau mai mici au preferat orice activitate, doar ca sa scape de responsabilitatea de a fi cu ei insisi, ca intr-un final sa ajunga sa isi deteste existenta. E mult mai simplu sa traiesti din inertie decat sa incerci sa faci fata lucrurilor care te macina cu adevarat, iar ca sa realizezi asta trebuie sa fi contemplativ si sa ai energia necesara sa incepi sa privesti inlauntru decat in afara. Dar nu vei intelege asta decat atunci cand impovarat de o existenta insipida si lipsita de tel ai sa ajungi sa te intrebi unde naiba a trecut timpul?
Caci timpul trece, desi ne incapatanam cateodata sa gandim ca nu e asa, sau ca vom fi vesnic tineri si vom avea tot timpul acelasi imbold si aceeasi putere doar sa descoperim incet cum intr-o zi ne uitam in aceeasi oglinda, iar oglinda nu se mai uita la noi.
Dar niciodata fuga de lucruri nu rezolva nimic intradevar, ci doar amana o perioada inevitabilul. Totusi daca te incapatanezi sa maresti pasul in fuga nebuna de tine, ai sa fi castigat pe moment cu un pic mai mult timp pana la punctul terminus, pana in momentul in care trebuie sa te opresti si sa reflectezi.
Nu inclin musai inspre stoicism dar nici spre ridicolul evadarii (de dragul evadarii) din realitate prin diverse scuze. Unii gasesc arta ca evadare din cotidian altii autodisciplina iar altii sunt atat de preocupati sa-si gaseasca cai de scapare incat nu mai inteleg nimic.
Daca vrei sa reduci viata la absurd atunci ai trei lucruri de urmat: sa mananci, sa supravietuiesti si sa te reproduci. Si facand aceasta schema primordiala poti sa te intorci inspre ea atunci cand lucrurile devin prea confuze si existenta devine prea apasatoare.
Nu existi decat din pura intamplare, nimeni nu a pregatit ceva special care sa fie fix pentru tine, iar intr-o zi, desi ti se pare departe si nici macar nu te gandesti pana acolo, ai sa mori.
Savureaza "detaliile vietii" in orice forma ar fi ele, incearca sa intelegi din timp ca nimic nu e vesnic, ca totul e intr-o continua schimbare. Universul nu lasa sa se risipeasca nimic, materia e intr-o continua transformare si odata cu ea si tu. Da drumul!

Atunci si acum

Hai sa o dau pe aia dreapta, nu pot sa imi imaginez acum viata fara telefon mobil sau internet. Poate ca suna tampit dar zilele astea am avut telefonul blocat si am realizat adevarata dependenta de tehnologie. Imi amintesc ca atunci cand a aparut telefonia mobila lumea o privea cu o oarecare circumspectie si desi era oarecum la indemana inca nu se stia adevaratul impact care avea sa zguduie fundatia societatii moderne asa cum o stim. Numai ideea ca poti sa fi gasit si sa suni de oriunde, oricand era atat de hi-tech, incat abia pe masura ce industria a evoluat, lumea si-a schimbat incet parerea si a inceput sa nu mai priveasca asta ca fiind un simplu moft pentru oameni cu bani. Sa nu mai vorbim de internet si de posibilitatile pe care le-a adus odata cu aparitia lui. Bineinteles ca odata ce ai muscat din marul tehnologic e foarte greu sa te intorci la origini. Imi amintesc ca sunam pe fix, iar pe vremea cand sunam pe fix era acea boala de a tine fixul undeva pe hol, unde toata lumea are acces, iar cand sunam pe fix tot timpul trebuia sa intreb frumos daca este familia pe care o caut, daca domnisoara cutare este acasa, pe urma urma o serie de intrebari legate de propria persoana si anume cine sunt, ce vreau si nu in ultimul rand in ce calitate sun, ca imi facusem si o anumita tehnica, daca nu raspundea "ea" atunci intrebam daca e familia X si scapam cu un raspuns scurt:
-NU! Greseala!
Si acum sa nu mai zic de acele familii moderne care detineau nu unul ci doua telefoane fix, si daca erai destul de istet sa pacalesti in prima instanta parintii mult prea grijulii, cadeai sigur in plasa celui de-al doilea telefon si te trezeai a doua oara ca ti se inchidea telefonul in nas. Asa era pe atunci, lumii ii placea sa asculte la telefon, iar in timp ce aveam o discutie cat se poate de inofensiva, auzeam cum se ridica celalalt receptor si atunci stiam ca e momentul sa o tai din scurt. Nu ca acum nu s-ar asculta telefoanele mobile, dar asta e alta poveste.
Imi amintesc ca trebuia tot timpul sa conduc fata acasa si nu pentru ca era o modalitate de a arata ca sunt gentilom si nu am sa o las sa se plictiseasca pana acasa, ci pentru ca lumea era mai salbatica si chiar se intamplau lucruri si pana ajungeai la un telefon fix erai de mult taiat, talharit etc.
De altfel stabilirea locului de intalnire si a orei era un obicei foarte obisnuit, deoarece nu prea aveai cum sa te eschivezi si din cate tin minte erai privit cam aiurea daca nu veneai la intalnire. Si astea sunt doar cateva exemple la repezeala, caci lista ar putea continua mult si bine, starnindu-mi din ce in ce mai mult intrebarea, cum naiba socializa lumea atunci?
Eu unul imbratisez ideile noi de dragul progresului si privesc la randul meu cu circumspectie pe cei ce spun ca atunci era mai bine, pe acei nostalgici de dragul nostalgiei, pe acei retro intarziati. Eu stiu un lucru foarte clar, daca echilibru nu e, nimic nu e, daca internetul il rezumi doar la a cauta pornografie si te feresti de site-urile de socializare doar pentru ca esti mai greoi de cap sau te crezi mai cool pentru ca nu iti plac lucrurile mainstream, atunci stai in grota ta, pentru ca nu ai inteles nimic! Sunt un homointernetus si ma mandresc cu asta, da imi place telefonia mobila pentru ca pot sa sun si sa zic nu am chef sa ne vedem azi si nu ma deranjeaza sa fiu gasit oricand. Imi place sa mentin legatura cu oamenii dragi si sincer fara aceste "dracii" moderne nu vad cum as putea.
Si sa nu te trezesti sa-mi zici ceva de scrisori prin posta si chestii dinastea!
Adevarul e ca luam tehnologia si lucrurile care ne sunt la indemana acum mult prea usor, dar ajungem sa ne dam seama de importanta lor, de felul cum sunt o parte din viata noastra si ca fara ele lumea ar fi mai gri.

The Kite

Daca ar fi sa ma gandesc la vreo imagine sau un simbol care sa-mi exprime visarea si libertatea in forma ei cea mai pura, atunci in minte imi vine imaginea unui pusti care alearga incercand sa isi ridice zmeul. Alearga, iar pe masura ce zmeul lui se ridica purtat de vant, entuziasmul lui creste si simte cum isi ia si el zborul. Asa ciudat si frumos lucru, ca un pusti cu un zmeu sa traiasca un moment de simbioza deplina. Unul altuia insufletindu-si viata, traind intr-un echilibru perfect, amandoi tinandu-se doar de un fir de ata. Si zmeul se inalta sus, sus, sus si visele lui odata cu el. Facandu-si loc printre norii pufosi saluta din zbor cu coada lui lunga iar pustiul face cu mana inapoi. Din ce in ce mai sus, pana ce ajunge la capatul atei si se tine bine de ea caci vantul incepe sa smulga zmeul si sa-l smuceasca asa incat cu bucurie dar si cu regret ii da drumul sa se-nalte acolo unde ii este locul. Si il urmareste cu privirea pana ce dispare bucurandu-se ca l-a inaltat. Pe urma pleaca spre casa asa cum a venit, visand.

Anul nou

Si desi nu cred musai in sfarsit de an si inceput de an caci timpul nu e chiar asa de fix precum credem noi ca e, am sa ma las in voia impulsului si am sa cred ca s-a mai dus un an. Nu stiu cum a fost pentru restul dar pentru mine 2010 a fost un an zbuciumat tare din multe puncte de vedere, dar care spre sfarsit a inceput sa se linisteasca si sa se aseze. A fost un an de cautari si regasiri, de noi inceputuri, de schimbari si transformari si chiar daca nu a fost nimic din ce mi-am dorit, futui, a fost un an bun pana la urma. Am invatat multe de la oamenii pe care i-am cunoscut dar si mai multe de la cei pe care nu i-am cunoscut, m-am agitat ca un "Pepsi" ca intr-un sfarsit sa reusesc sa ma regasesc si nu, nu mi-am pus o dorinta odata cu noul an, pentru ca nu vreau sa-mi "stric" norocul si sa se intample ca de obicei, adica fix invers. Dar daca nu mi-am pus o dorinta, anume ca sa se indeplineasca, sper macar ca anul asta sa fie mai bun si sper ca lucrurile sa capete un oarecare sens nu numai in particular dar si in general. Si sper sa am mai mult timp de petrecut cu cei dragi si mai putin cu cei ce nu conteaza. Si sper ca cei ce alearga dupa vise sa ajunga sa le apuce macar de coada sau daca nu, sa se opreasca din alergat si sa le faca pe ele sa vina alergand indarat. Si sper sa nu mai dezamagesc asa de mult pe cei din jurul meu si mai ales pe mine, si mai sper sa fie un an bun in pizda ma-sii, pentru ca meritam!