O degradare a sufletului

LOCUL:Romania
ANUL:2011
Nimic din ceea ce am vazut sau am invatat nu m-a putut pregati vreodata pentru vremurile infecte in care traim. Sunt tanar si vorbesc poate pentru toata generatia mea. O generatie supusa incercarilor grele lasate de predecesorii nostri care au fost la randul lor ingreunati de predecesorii lor. Un lant intreg de greutati ce atarna acum pe spatele tinerilor, ce dusi de mirajul vremurilor inca mai spera la o schimbare sau la o cale de iesire. As spune ca in astfel de vremuri patriotismul ar fi de folos si ar da un sens national pentru perioada dificila prin care trecem, dar sincer sa fiu nu sunt multumit de directia pe care au ales-o conducatorii tarii noastre si nici de imaginea pe care ne-am creat-o despre poporul nostru. Dainuie in noi un spirit oportunist, un spirit de pisica, ce se lasa ca funza-n vant, in functie de vremuri. Cum sa nu dai bir cu fugiti din moment ce aici abia faci fata de la o luna la alta? Nu ca in afara ar umbla cainii cu colaci in coada.
Nimic nu e mai groanznic decat sa ai chef si energie sa muncesti dar sa ti se inchida usa, fie ca esti subcalificat, calificat sau chiar supracalificat.
Am ajuns sa vad oameni ce isi sterg din CV-uri studiile superioare, pentru ca nu da bine la angajatorul lui si nici la postul de portar la care ravneste. Dar ce poti sa faci? Sa te inchizi in tine si sa germinezi tacit ganduri inaltatoare asteptand ca un pradator sa explodezi la momentul oportun, sau sa te transformi intr-o fiara pragmatica, rece si calculata?
Oricum in astfel de perioade as recomanda cu caldura si activitati ce stimuleaza nu numai buzunarul, ci si sufletul. Asa, ca sa nu ne pierdem in aceste vremuri de tot.

Orizont

Cat despre viitor, aici sau oriunde, imi este destul de clar ca el apartine oamenilor flexibili, oamenilor ce inteleg ca munca nu este decat o forma de a-si satisface nevoile si a-si castiga existenta, celor ce nu se autoidentifica cu munca lor schimbandu-si radical caracterul, asa cum mi-a fost dat sa vad in anumite cazuri, fie ele si la case mai mari. Am ajuns sa nu mai cred in oameni ce stiu sa faca doar un singur lucru, ce sunt specializati doar pe ceva, ci mai degraba cred in oamenii ce s-au deprins de voie sau de nevoie cu diverse abilitati pentru a da un sens trezitului de dimineata. Acesta categorie are din punctul meu de vedere o imagine mai clara asupra valorii lucrurilor si a serviciilor. Si nu ma leg de specialisti ce au facut cariera, dar din experienta am invatat ca ajungi sa ai o intelegere mai clara si mai intregita asupra lumii si a vietii atata vreme cat cunosti mai multe laturi ale ei. Cei care au mers doar pe o singura directie ignorand alte aspecte existentiale pana la urma, risca sa ajunga niste obiecte imbacsite, inainte si dupa ce trec pragul folosului lor in societate, niste oameni incrancenati care concep valoarea lor doar din pragul carierei si care nu au decenta de as da demisia inainte sa devina de-a dreptul penibili.
Cred in oamenii care nu au timp sa se alinte, in oamenii reali care vad clar ce au de facut, oamenii practici, oamenii pozitivi ce nu se pierd in detalii si care au curajul de a infrunta greul in modul lor.

Ham ham!

Ca sa ma fac mai bine inteles, iubesc animalele, mai ales cainii, dar in ultima perioada si nu numai, acest prieten al omului a devenit o adevarata povara. Si nu spun ca e din vina lor, ca-s caini si se inmultesc si umbla in haite si cateodata vara cand soarele e puternic, li se incinge creierul si devin mai teritoriali, ci tot a omului care i-a scapat de sub control. Pai cateii comunitari sunt raspunsul la lipsa noastra de grija si resonsabilitate. Desi problema cainilor este una delicata din punct de vedere moral. Da, putem spune ca nu e vina lor ci a noastra pentru ororile din ultima vreme cauzate de acest flagel urban. Au scapat de sub control si oricat de simpatic mi-ar fi catelul din spatele blocului si cei de prin oras, imi dau seama ca sterilizarea lor nu functioneaza ca metoda de control. Nici relocarea lor in masa spre asa zisele "adaposturi" nu s-a dovedit eficienta si in scurt timp si dulcele-mi targ va fi suprapopulat de acesti patrupezi nevinovati, nu ca nu ar fi "lumea cateilor" dupa o anumita ora. Dar oare trebuie sa ajungem sa ne fie frica sa iesim pe strada din cauza lor ca sa luam odata o decizie responsabila?
Atrag atentia ONG-urilor care fac furori prin presa cu drepturile animalelor si fac mitinguri peste mitinguri nu dintr-o reala dragoste pentru aceste animale, sau vreo responsabilitate morala, ci prin simplu fapt ca traiesc binisor pe fonduri europene sau banii primariilor. Pentru cei ce iubesc cateii comunitari si sunt oameni responsabili, nu au decat sa adopte unul. Desi ma indoiesc ca acesti "oameni" implicati au cu adevarat o statura morala verticala si nu doar starnesc tot felul de controverse pentru a-si satisface niste nevoi meschine.
De altfel, rog curiosii si iubitorii de animale sa viziteze adoposturile si sa se intrebe daca le-ar placea sa traiasca o viata intreaga inchisi.
Sterilizarea in masa ar merge in teorie dar pentru asta trebuie o actiune mult mai ampla si iarasi pe banii contribuabililor, iar daca o pereche scapa, e capabila ca intr-un timp scurt sa repopuleze. In medie, gestatia la caini dureaza 63 de zile, adica fix 9 saptamani. Am zis, e o medie. Variatiile normale sunt de +/- 5 zile. Iar cam la 6 luni, teoretic cateaua intra in calduri din nou. Sa nu mai spun ca is capabile sa fete pana la 10 pui dintr-o data.
Nu mai este vreo indoiala ca acesti militanti si iubitori de animale sunt niste bagatori in seama si profitori. Cand se intampla o nenorocire toata lumea ridica din umeri si fluiera a pustiu, cum a fost ultimul caz cu femeia mancata de caini.
Dar nu are rost sa dau exemple din mass-media pentru a-mi sustine puctul de vedere ci fac apel la bunul simt ce a devenit ceva atat de rar in ultima vreme si zic ca nici o schimbare nu se poate face fara actiune si cateodata actiunea cere sacrificii, dar e mai usor sa mergi si sa protestezi si sa fi "Gica Contra" in loc sa adopti un catel.

O viata inchis in cusca nu este viata si cine spune ca e de preferat asa in loc sa piara acela e un las ordinar. Eh, dar aici ne lovim de un alt subiect legat de existenta si nu vreau sa par ca as fi un mosulet cu baston care comenteaza pe "altii" din spatele unui monitor. Eu unul recunosc cel putin ca iubesc animalele dar nu sunt destul de responsabil sa adopt unul, dar nici nu ma pun cu fundu-n drum si zic nu schimbarilor venite din nevoie ca sa le dau un job unor oameni de nimic.
Sper ca problema cainilor sa fie rezolvata intr-un fel sau altul, ca pe urma sa ne intoarcem privirea si asupra semenilor nostri care umplu strazile.
Si ca sa nu inchei postarea intr-o nota sumbra, am sa va las in compania unui mare poet roman.

Cainele Ovreiului
de George Toparceanu


Intr-un an, candva-ntr-o vara,
Nu stiu unde, in ce sat,
Un ovrei mergand cu marfa
Intr-o curte a intrat.
Si cum intra el pe poarta
Cu bagajul la spinare,
Hop, ii sare inainte
Un dulau urat si mare.
„Ce sa fac acum? se-ntreaba
Bietul Itic suparat.
Daca strig sa vie omul,
Pan’ sa vie m-a mancat!
Daca plec pe poarta iara,
As pleca eu bucuros,
Dar dulaul e in stare
Sa m-apuce pe din dos...
Nici incolo, nici incoace,
Eu mai bine stau pe loc;
Si-am sa-l iau cu vorba buna,
Chiar asa sa am noroc!“


Moi Grivei, zic zou, asculta,
De cand umblu eu pe jos
N-am vazut in toata lumea
Un catel asa frumos!
Ma mai duc la targ eu, lasa,
Ti-oi aduce un covrig.
Ce folos ai daca latri?
Parca-ti iese vrun castig?
Moi Grivei, tu esti cuminte,
Ce-ai cu mine de-mpartit?
Am venit la badea Gheorghe,
Ei si ce-i dac-am venit?
N-am sa stau un an la dansul,
Plec indata la haham...
Dar dulaul se repede
Si mai tare: Ham! ham ham!
Stai pe loc! Ai-vei mi-e frica!
Ci pacat ca n-am o pusca!
Badi Gheorghe, badi Gheorghe,
Iesi afara ca ma musca!
Badea Gheorghe iese-n usa,
Da c-o piatra dupa caine
Si-apoi zice: Nu te teme!
Tine-ti inima, jupane!
Nu stii vorba romaneasca
De la mosi-stramosi lasata,
Ca un caine care latra
Nu te musca niciodata?
Stiu proverbul zice Itic
Ca-l avem si la ovrei,
Stiu prea bine... dar e vorba
Daca-l stie si Grivei!