Artistii vechi si noi

Nu cu mult timp in urma mi-am miscat anatomia din casa si am aterizat intr-o anumita locatie, la un anumit concert.

Seara a fost absolut reusita, am topait, am urlat si m-am dat in stamba alaturi de cativa apropiati. Toate bune si frumoase pana cand solistul trupei respective a inceput sa o arda aiurea.

Si poate va intrebati acum, daca se poate spune asa ceva la un concert de muzica rock, unde daca bagi capul in incinta pe la jumatatea concertului si nu ai nimic la bord totul pare grotesc si ilaro-noire. Ei bine, spre stupoarea mea, se poate.

Numai ce ma pregateam sufleteste de sfarsitul concertului ca deodata incepe sa-mi curga sange din urechi (la figurat) de ceea ce aud. Dragul nostru solist se apuca pe nesimtitelea sa-si dea cu parearea lui politica, ingusta ce-i drept, de bietul microfon.

Stiti cum a sunat? Ca o simfonie care se termina cu o mare basina puturoasa! Pai cum iti permiti mon cher? Te trezesti la bulevard? Nu de alta, dar recunosc atitudinea de curva ieftina ce isi vinde influenta unor organizatii sau grupari politice, mai mult sau mai putin absconse.

Organizatii ce probabil sunt conduse de niste pitici visatori ce poarta musteata, ce adora culoarea verde, colacii kurtos si care nu pot vorbi corect romaneste.

Este gresit ca artistii sa se bage in politica. Ba nu, este de-a dreptul imoral! Nici un artist, oricat de sarac ar fi, nu ar trebui sa se manjeasca cu asa ceva. Pentru ca mirosul politic nu iese de pe haina artistului nici dupa zece concerte caritabile de aici incolo.

De unde pana unde au ajuns diversi artisti sa fie si lider de opinie? Pai stai bai nene! Daca vin sa te ascult la un concert nu inseamna ca ma intereseaza parerea ta despre alte lucruri in afara de muzica. Trubadurii adevarati canta si distreaza lumea, ies si mai canta la bis (ca asa se face), dupa care impacheteaza frumos si merg sa faca nani.

Imi dau seama ca daca publicul din sala era unul putin mai matur si deci mai responsabil in acea seara, atunci trubadurii primeau inapoi ceea ce au starnit. Si cand am crezut ca asta a fost picatura care a umplut paharul, numai ce-mi tranteste si o "salvati Rosia Montana!", asa ca sa fie treaba buna.

Pai apoi ai putintica rabdare! De cateva luni incoace tot vad campanii pro sau contra legate de Rosia Montana ce nu au facut decat sa ma irite. Nu vreau domnule sa o salvez! Nu ma intereseaza pe mine ce se-ntampla acolo! Pentru mine Rosia Montana este egala cu Narnia. Nu am fost acolo si cel mai sigur nu am sa ajung vreodata.

Dar judecand un pic logic si ascultand parerile localnicilor nu pot decat sa le dau dreptate. E aiurea sa fi intr-o zona fara potential turistic, unde nu ai de lucru, iar atunci cand apare o raza de speranta vin alti destepti sa-ti zica nem, pardon, am vrut sa zic nu.

Pai ma gandesc ca daca maine gasesc petrol la mine-n ograda si vreau sa dau terenul in arenda statului ca sa beneficiez si eu de niste venituri, sa-mi apara un destept care sa-mi spuna ca zona are valoare istorica si ca trebuie bagata in UNESCO. Nu ca asta ar fi adevarul, ci asa de-al dracului. Pai as scrasni din dinti si as urla in gura mare: Tradare, tradare, tradare, de trei ori tradare!

Daca nu locuiesti in acel loc atunci nu cred ca ai vreun drept de veto. Iar in alta ordine de idei pun pariu ca oriunde sapi in pamant, la 4-5 metri adancime ai sa dai de ceva vestigii uitate sau de ceva fosile, oale, etc. Pai in cazul asta ce facem? Punem folie pe toata Romania si o lasam asa, ca o fata batrana si virgina, cu care noi, ca niste parinti senili, sa ne putem mandri!

Si ar fi misto asa. Ar veni astia de la UNESCO, ne-ar trage un gard de jur imprejur si ne-ar arunca banane peste el. Atunci nu ar mai ramane nimic de facut, decat sa ne aplaudam reciproc strigand in gura mare "bravos natiune!"

Retro

Ma gandeam saptamana trecuta la cat de mult mi-e dor de vremurile in care o vizita la un prieten cu o caseta inchiriata era clar un pretext de distractie. Tin minte cum ne adunam cu totii la unu acasa, faceam un lighean imens de popcorn, cumparam bere si suc si stateam cu ochii cascati la televizor.

Era o forma si o formula clara de socializare intr-un mod simplu si placut. E la fel cu mersul la film in oras dar fara sa trebuiasca sa suporti comentariile proaste, rontaitul sau telefonele mobile ale vecinilor straini, mult prea putin absorbiti de eveniment. Seara incepea cu un film si se termina cu baute si discutii. Alte seri porneam de la un film si terminam cu dansat pana in zori.

Cu toate ca aceste lucruri se pot face si astazi, parca nu sunt totusi la fel. E clar ca ma incearca niste ganduri nostalgice din moment ce mi-a trecut prin cap acest mic scenariu trait odata, nu foarte demult.

In prezent, lumea a renuntat(sau a uitat) la aceasta scuza placuta, din punctul meu de vedere, de a petrece timpul impreuna, astazi mai tot omul avand un computer si acces la internet.
Mai erau interesante serile de gatit, in care gazda isi arata maiestria (dupa caz) in artele culinare, alt lucru ce incepe sa dispara din peisaj.

Astazi toata lumea are impresia ca e bucatar. Si imi permit sa spun asta pentru ca vad ce mai posteaza unii pe Facebook si sincer nu sunt deloc impresionat, dar sa trecem peste.
Gatitul nu tine musai de retete luate de pe net. Trebuie imaginatie, memorie, bun simt si multa dragoste. Pentru mine a gati pentru cineva inseamna ai arata multa dragoste si respect si in nici un caz a reface ca un robotel o reteta scrisa prost de multe ori, dar asta-i alta poveste.

Toata lumea are acces la informatie dar asta nu a facut lumea mai buna in nici un fel, ci din contra a facut-o mai ignoranta. E ca atunci cand vezi masa plina cu mancare si nu-ti mai vine sa mananci. Caci si informatia este luata de-a gata, nedigerata sau nefiltrata in vreun fel. Mura-n gura pentru Bula. Cat despre atitudine in general, sa nu mai vorbesc de ea.

E greu sa nu-ti vina de retro atunci cand vezi ca lumea din jurul tau incepe sa semene foarte tare cu un comunism cultural retardat, unde toti se cred plurivalenti si multilateral dezvoltati.

Adevar

Nu fac nici un fel de greseala cand zic ca parerile norodului vesnic manipulat de mass-media nu sunt decat rezultatul unei machinatiuni ce are ca scop profitul si imbecilizarea treptata a populatiei. Suntem bombardati de forme fara fond, de iluzii optice ce stramba realitatea.
Mirajul decadent al vestului a reusit treptat sa se infiltreze intai in vietile noastre ca pe urma sa ajunga treptat in mentalitatea noastra, iar libertatea de a alege ceva se invarte intre a fi "in trend" sau a fi banal.

Lumea nu mai vrea sa discute idei, ci discuta in continuare despre alti oameni banali. Tot mai rar aud oameni care sa vorbeasca despre altceva in afara de mancare, bautura, distractii usoare, orientari sexuale si cat de naspa e existenta. Atmosfera poluata de idei absurde sau lipsa de idei duce la un soi de apatie spirituala, un fel de resemnare fara margini si ridicat din umeri in fata existentei, astfel incat nimeni nu mai are parca curajul sa-si asume ceea ce crede sau simte. Toti se iau dupa majoritate, iar acei care fac fix invers vor de fapt doar atentie.

Adevar graiesc si nu mint cand spun ca 90% dintre persoanele pe care le cunosc sunt apatice si imbecile si duc o viata in concordanta cu ideile lor. Idei ce sunt imprumutate din reviste si filme americane din muzica ieftina si banalitati cotidiene. Problema cu mintile deschise e locul gol unde pot fi infiltrate idei sau mai bine zis maxime de cacat, cu care esti atacat din toate directiile. Denunt pe calea aceasta si pozitivismul idiot, pe care foarte multi il imbratiseaza pentru ca e mai simplu sa fi aerian decat constient, de parca daca iti cade o caramida in cap si iti sparge capul, tot ce ai nevoie in acel moment e de un idiot care sa-ti zica ca totul va fi bine. Sa nu mai vorbesc despre libertinajul precoce ce formeaza generatii insipide fara pic de esenta, spre deliciul "decreteilor" ce au muscat mai grav din viziunea subtire importata de peste hotare.

Nu sunt si nu voi fi niciodata "lupul moralizator" ci doar un om care a inceput sa fie satul de excesele si superficialitatea din jur. Traiesc cu impresia ca marea bucurie zilnica a multora este de a trage "in jos" pe cineva, ca un fel de joc de-a soarecele si pisica.
Pe langa asta de fiecare data cand intalnim pe cineva vertical trebuie musai sa zgandaram la poarta lui, poate, poate pica-n plasa si si-o schimba viziunea despre viata.
Si ne miram daca nu sunt ca noi, nu de alta dar e incomod sa ai in fata pe cineva diferit, daramite pe cineva vertical.
Adevarul e ca zilnic ne tragem in jos cu prostii fara sens, ne suim unii in carca altora si daca nu putem manji, atunci ignoram. Si-am incalecat pe-o sa si v-am stricat si eu ziua!

Intalniri

Viata in sine este o intalnire a interiorului cu exteriorul, iar din legatura formata se naste perceptia fiecaruia. Oamenii sunt condusi de nevoi si dorinte, vise si asteptari, iar in drumul lor se leaga si se dezleaga destine.

Intalnirile se petrec poate cu un scop, poate le cautam sau poate sunt doar raspunsul la toate nascocirilor noastre, dar orice ne-ar astepta dupa colt in final nu intalnim pe nimeni altul decat pe noi insine. Ne regasim in perceptia altora si ne bucuram de usurarea sentimentului de solitudine pe care il purtam in noi toata viata.

Ne intalnim, ne salutam si mergem impreuna. Unii renunta pe drum, altii sunt furati de peisaj, altii se incapataneaza sa ramana pe loc si putini sunt aceea pe care te poti baza atunci cand propria perceptie devine difuza.
Oricat de mult te transformi, fie din nevoie sau din influente exterioare ajungi in final sa te redescoperi si sa-ti amintesti de tine.

Cei putini ramasi, sunt aceea care conteaza cu adevarat, restul sunt ca un zgomot de fond, ai ce sa inveti initial dar pe urma devine asurzitor.
Exista etape in viata unde intalnirile ne sunt cruciale in formarea noastra ulterioara si fiind un proces aleatoriu drumurile devin infinite.

In fond suntem ceea ce ne dorim sa fim, suntem suma experientelor noastre, fie ele bune sau rele.

Ii salut pe aceea care s-au regasit prin zgomotul de fond si si-au pastrat esenta. Ii salut pe acei curajosi ce nu au asurzit. Pe acei "aroganti" ce au continuat sa pulseze in vid. Pe cei ce si-au coborat privirea cand barbia le-a fost prea sus. Pe cei ce s-au iubit indestul incat au avut ce impartasi. Pe acei putini, ce umplu vidul existentei, al caror ecou disipa zgomotul de fond.

Identitate

Lucru abstract poate, dar de altfel foarte pretios din momentul dobandirii. Toata lumea trece la un moment dat printr-o criza de identitate. De obicei lucrul acesta se intampla in adolescenta, dar poate continua foarte usor in multe cazuri si postuniversitar. Ma refer la oamenii care incearca atat de tare sa traga pe ei o mantie pe care sa scrie ceva din lipsa de altceva. Fie ca asculti rock sau reggae, blues sau jazz sau ce fel de muzici asculti ca sa-ti stimuleze mintea si sufletul, am doar o singura intrebare. Trebuie oare sa te imbraci ca idoli tai? Si o sa ma iau putin de pustimea rock care este atat de amuzanta imbracata in negru, cu ghetutele lor si lantisoarele lor si cu cate un tricou sau hanorac pe care apare foarte colorat un logo cu trupa lor preferata. Adica pot sa inteleg rebeliunea adolescentina fata de autoritate si incercarea de impunere, dar cand vine vorba de rockerii batrani imi sta mintea in loc. Incerc din rasputeri sa inteleg de ce!? Cum naiba sa treaca atatia ani si tot acolo sa ramai? Rock-ul ca si curent a fost si va ramane o muzica rebela si cu insemnatate, desi modul de viata pe care il propune este unul destul de imbecil de la o vreme incolo. E una sa mai mergi la un concert din cand in cand si alta ca sa-ti programezi viata dupa concerte. Si da ma refer aici la omuletii aia care alta treaba nu au decat sa caute concerte la care sa mearga. Si sunteti multi si in acelasi timp v-ati format un mod de a vorbi si de a socializa si devine atat de plictisitor sa vad oameni pe banda rulanta ce se comporta la fel. Exista un motiv pentru care apogeul muzical a fost atins cu mult timp in urma, iar motivul este unul foarte simplu. Rock-ul pe care il asculta toata lumea vine dintr-o vreme in care cantaretii aveau ce spune si luptau pentru ceva, iar instrumentistii erau adevarati muzicieni. Uite de aia nu a mai aparut ceva cu adevarat nou in ultima vreme in aceasta bransa. Lumea a devenit fada, o copie infidela a unui mod de viata ce nu se mai pliaza pe societatea de azi. De ce? Pentru ca pe vremea aceea lumea inca mai credea in ceva. Dar lucrurile sunt mult mai simple in momentul in care te deghizezi in ceva decat sa fi tu. Si asta e valabil si pentru celelalte grupe de ascultatori de muzici. Daca asculta reggae trebuie musai sa se imbrace ca Bob Marley si sa-si faca si parul la fel, trebuie sa fie spart mai toata ziua si sa-mi vorbeasca mie despre libertate. Daca e rocker, clar trebuie sa aibe parul lung, sa se imbrace in negru si sa mearga pe motor si musai sa mearga la intruniri. Si sa nu incep cu hipiotii care asculta folk si cu spiritul lor liber si asa mai departe. Ma intreb cateodata care e scopul muzicii de fapt? Este recreativa, stimulanta sau este un mod de viata? Ma intreb asta pentru ca de multe ori devin de-a dreptul confuz cand incerc sa inteleg fenomenul. Pe de alta parte nici nu am avut vreodata vreun idol la care sa aspir atat de mult si cand stau mai bine sa ma gandesc chiar ma consider norocos. Nu m-am putut incadra intr-un curent propriu-zis si nici nu mi-am batut capul prea tare cu asta. Muzica o ascult ca sa ma recreez si sa ma destind, iar trubadurii sunt acolo ca sa mi-o cante si cu asta basta. Chiar daca avem in gandire puncte comune pe alocuri nu pot face greseala de a ma identifica cu ei. Pot sa-i apreciez ca profesionisti dar chiar nu ma intereseaza parerea lor despre viata, pentru ca de multe ori am avut ocazia sa stau de vorba cu oameni din bransa si sincer la capitolul viata, mai au mult de crescut.
Cat despre groupies si cautatori de vise pierdute prin carciumi si concerte nu le spun decat: Get a life, and start living!
Pentru ca atata vreme cat ai sa fi o oaie din turma mare, ai sa traiesti fericit doar ca o simpla oaie.

Proiectii

Hai sa traim pentru azi, doar pentru clipa de fata si nimic altceva, sau hai se ne facem ca suntem liberi, e tot una! Pentru ca in fond si la urma urmei a trai doar clipa din prezent fara a proiecta nici un pic spre viitor este din pacate doar o stergere pe maini a unei responsabilitati personale. Un fel de ridicat din umeri si de starpire a propriei libertati. E mai usor sa lasi lucrurile la voia intamplarii si sa te astepti sa iasa bine decat sa alegi si sa-ti asumi responsabilitatea. Problema maturizarii multor persoane nu sta in incapacitatea de a simti sau intelege ci de alegere si asumare. Aleg pentru ca sunt liber sa decid pentru mine, risc pentru ca imi asum, pierd sau castig, in fond nici nu conteaza finalitatea ci doar asumarea. Aici sta cheia libertatii a celor ce privesc viata ca pe o experienta interactiva si nu ca pe un film ce ruleaza in fata ochilor spre plictiseala publicului. Dar trebuie curaj pentru a trai, trebuie o oarecare verticalitate morala si spirituala si o buna cunoastere a interiorului fiecaruia, caci a trai nu inseamna a exista. Una este doar din inertie iar cealalta din vointa. Nu am ales sa ma nasc dar pot alege cum sa traiesc, nu mi-am putut alege familia, tara, rudele sau educatia, dar pot sa imi depasesc conditia prin cunoastere si ma pot intregi din alegerile facute. Dar ca sa nu ma fac prost inteles voi disipa orice anxietate sau incruntare. Nu starpesc clipa de dragul viitorului ci doar imi asum ceea ce traiesc. Caci din inertie multa lume s-a trezit la un moment dat cu o casa straina, cu o familie ciudata, cu plozi enervanti si vizite incomode. Lor le ramane doar resemnarea si blazarea pe care o proiecteaza spre noile generatii intregind norul fricii si neputintei. Negura morala nu vine din decadenta valorilor, ci din stafiile trecutului ce au fost proiectate spre noile generatii.
Incertitudinile generatiilor crescute in frica, a generatiilor suprimate, a unei generatii ce i-a fost inoculata libertatea de a gandi si a simti, este principalul promotor al preconceptiilor si stereotipurilor sociale cu care avem de-a face zilnic.
Ca raspuns natural la aceste stafii avem de-a face cu o libertate prost inteleasa, cu o frica teribila de a trai ce se raspandeste ca ciuma, cu un soi de revolta morala ce da mai mult in patologic decat in normal. Avem pe de-o parte de exemplu oameni care din frica de a nu muri sau trai singuri cauta sa isi asigure satisfacerea unei nevoi fiziologice prin casatorie, iar pe cealalta parte oameni care sunt atat de "cacati" la cur de ce au vazut incat devin "Gica Contra". Din punctul meu de vedere amandoua exemplele sunt imbecile deoarece daca nu poti trai cu tine nu poti sa traiesti alaturi de cineva, iar daca faci tot timpul pe dos nu esti decat un alt idiot cu pretentii de originalitate.
Nu vreau sa mai vad oameni fricosi ce insufla altora pozitivism soptindu-le sfaturi de viata si nici destepti inchistati in ideile lor. Daca nu ai curaj sa-ti ridici moaca din mocirla mai bine stai acolo de buna voie, pentru ca lumea v-a calca pe tine pentru tot restul existentei tale.

Religie

"Religia este singurul lucru care ii opreste pe saraci sa-i ucida pe bogati" Napoleon Bonaparte.

Stia el ce stia inca de pe vremea aia. De fapt de la aparitia ei, religia a fost un catalizator social ce in aparenta favorizeaza pe cei defavorizati si un alt mod de manipulare in masa al oamenilor ce duc o viata proasta din multe puncte de vedere. Ideea e in felul urmator, cu cat esti mai smerit, tacut, placid ca o oaie si clar foarte iertator, ai sa primesti inzecit pe lumea aialalta. Mai in toata istoria lumii s-au dus razboaie ce au pornit de la acest subiect controversat. Religa, crezul in ceva, opinia diferita despre acel ceva etc. Tot in numele religiei s-au facut cele mai mari crime din istorie apogeul fiind atins odata cu "Inchizitia Spaniola", dar din punctul meu de vedere nu acela a fost cel mai mare rau. Odata cu noua dogma a iertarii lumea a devenit din ce in ce mai delasatoare si mai departe de ideea de dreptate sociala sau morala.
Dar nu vorbesc de legi aici ci de iertarea "Dumnezeiasca" fara margini si limite ce creeaza practic un precedent pentru delasare morala. Prin acest exemplu ne-am invatat sa fim asa din punct de vedere social, ne-am invatat sa ne asteptam ca lumea sa ne inteleaga si sa ne ierte. Dar pana la urma iertarea nesfarsita nu duce la un soi de nesimtire? Iar ceea ce e si mai ciudat este ca in Ortodoxie esti clar imperfect si clar lumea se asteapta sa gresesti si deci prin urmare sa fi iertat pentru a ierta. De aici au inceput si exagerarile ce ne-au facut mai iresponsabili pentru actiunile noastre, iar odata cu pierderea responsabilitatii ne-am pierdut si libertatea.Un lucru aiurea mi se pare sa fiu luat de mic si botezat pentru ca m-am nascut intr-o tara a carei relgie de stat este Ortodoxismul.

Incorsetat de mic si ingenunchiat impotriva vointei mele s-a sadid undeva germenele ignorantei. Ce sa-i faci? Spiritul de turma de acolo ni se trage doar. Dar cu timpul am reusit sa vad ce inseamna religia in esenta ei. O mare afacere care te ciupeste de-a lungul vietii de bani si care de multe ori si-a bagat coada prea mult prin politica si economie.
Spun toate aceste lucruri din propria experienta a unui om ce a fost odata intr-o perioada de cautari infectat si violat in creier cu astfel de idei. Culmea ca am reusit sa ma salvez tocmai aprofundand subiectul prin maculatura si discutii cu diversi absolventi de teologie, nu degeaba ne spun sa credem fara sa cercetam.
Dar la noi inca e bine, fata de unele state din SUA de exemplu, unde daca tragi chiulu de la biserica prea multe duminici se uita comunitatea la tine ca la un paria.
Sper ca intr-un viitor acesta afacere sa dispara complet si odata cu ea si barierele "spirituale" dintre popoare.

Despre ei

Am zile cand realizez ca moralitatea intr-o lume imorala devine ceva negativ prin disproportie. Prin urmare ideile verticale, gasite, citite si dobandite sunt de prisos in fata valului enorm de ignoranta si nesimtire de care ne izbim zilnic. Incep sa am dubii mari in ceea ce priveste invataturile sociale apropo de toleranta si iertare. Imi pun mari intrebari apropo de fiabilitatea lor si daca de fapt printr-o viziune pozitiva si iertatoare n-am facut altceva decat sa inchid un ochi nesimtirii si ignorantei astfel fiindu-le complice. Incep sa cred ca lumea in care traiesc este lumea pe care mi-am creat-o si prin urmare imi dau seama ca mare parte din problema sunt eu. Pai da, nu-mi plac marletii de nici un fel, nu-mi plac oamenii ignoranti si mai ales nu-mi plac nesimtitii. Acestora din urma am sa le adresez postarea de astazi, tuturor nesimtitilor care m-au atins si pe care i-am atins lasandu-i sa actioneze in continuare ca atare. Pentru ca marlanului nu-i pot da cei sapte ani de acasa iar ignorantului nu-i pot crapa teasta ca sa-i spintec himenul autosuficientei, dar nesimtitului ii pot da o lectie. Din cei trei nesimtitul mi se pare cel mai nociv din punct de vedere social si singurul care poate fi indreptat, pentru ca el continua sa fie nesimtit pana in momentul cand simte pe propria persoana consecintele actiunilor lui. Si acum vreau sa va provoc la ceva, pentru ca sunt sigur ca ceea ce zic cunoasteti deja pe propria piele, vreau sa va ganditi o secunda la toti nesimtitii de care v-ati lovit! La toti cei care v-au lasat sa asteptati, la toti acei oameni in care v-ati pus baza la un moment dat in viata si v-au afundat si mai tare, la acei care nu v-au dat un raspuns cand trebuia, la acei care v-au tras clapa etc. Acum ganditi-va bine la cum v-au facut sa va simtiti la momentul adevarului, cand ei si-au dat arama pe fata si voi v-ati lovit de realitate. Amintiti-va bine momentul si amintiti-va dezamagirea sau supararea pe care ati indurat-o in acel moment! Da bineinteles ca nu am stiut ca ei sunt asa, caci daca reuseam sa-i depistam din timp poate faceam ceva in privinta asta. Problema este ca nici pe urma nu am facut nimic, astfel fiind partas nesimtirii lor, caci nesimtitul continua sa existe pentu ca noi il lasam sa existe, iar culmea nesimtirii este ca multi dintre ei realizeaza cum sunt dar se bazeaza foarte mult pe lipsa de reactie a oamenilor din jur. In concluzie imi propun sa fiu un om vertical si sa-mi indrept greselie trecute fiind extra vigilent in viitor.

P.S. Va astept la dezbateri pe acest subiect!

Film

Merge firesc, din inertie, repede dar totusi incet. Pelicula fuge de lumina arzatoare a proiectorului, iar din fuga ei se nasc umbre vii. Umbre ce animeaza intunericul inert, umbre ce coloreaza abisul adinamic, atemporal, dandu-i timp. Aducandu-i cea de-a patra dimensiune acesta devine palpabil, mai cert, mai putin intangibil.
Umbrele se nasc din retina cosmica universala si ajung din antiteza, sa devina, sa fie, sa existe. Din contrast s-au nascut umbrele, singurele ce prinse la mijloc leaga cele doua lumi impreuna. Contrastul este dat de intensitatea momentului capturat, ce prins pe pelicula dainuie in timp sfidand haul insetat de culoare. Filmul merge si merge, iar pelicula uneori se arde inainte de sfarsit, alte ori filmul se rupe. Se rupe filmul si apare lumina ce neaga haul dar prin natura ei devine la randu-i un hau luminos. Se rupe filmul, se schimba rola, se inchide cinematograful, iar umbrele devin una cu negura. De aceea uneori pe intuneric ochii ne joaca feste, sunt umbre ce vor inapoi, ce vor la lumina dar nu pot iesi din intuneric. Schimba-ti rola va rog domnule proiectionist! S-a rupt din nou filmul.

Cugetari

Si iata deci ca ajung de unde am plecat. Poate usor atins de inevitabilile incercari ale timpului, ale vietii si ale vremurilor. Lasand orice dubiu legat de propria-mi persoana, imi indrept pasii pe acelasi drum pe care poate de prea multe ori l-am lasat urmandu-mi nalucirile sclipitoare pe care viata mi le arunca in fata pentru a-mi forma o parere intre ce ar putea fi, ce poate fi si ce este de fapt.
Cobor si urc valurile zilelor cu acealsi imbold cu care am pasit prima oara in aceasta lume mare ce cu trecerea timpului devine din ce in ce mai mica si mai neincapatoare. Sa fiu eu oare cel care creste de fapt si nu lumea care se micsoreaza?
Oricat de ciudat ar fi, cu cat timpul trece optiunile devin mai putine si astfel mult mai concrete poate. Am lasat zborul lin pe care mi-l da spiritul si am ales sa pasesc concret pe iluzia solurilor nemiscatoare. Pamantul sub mine se misca, dar eu nu il vad si nu il simt.

Caut, intreb, ma misc, vad si trec mai departe. Incerc sa inteleg natura umana in esenta ei adevarata. Ma aplec si o ridic de jos, imi intind mana si o inalt inspre soare, sperand sa-i vad zenitul sub forma embrionara. Il pun la loc si imi continui epopea al carui sfarsit il cunosc de fapt. Schimb ritmul pasilor, cateodata alerg, cateodata obosesc si abia ma tarasc dar si stationar fiind, ma misc odata cu lumea.

Aleg sa ma misc totusi. Aleg sa alerg sau sa merg si cateodata sa sar. Sunt curios sa vad ce o sa mai urmeze. Intalnesc fiinte pe carari paralale. Fiinte la fel de confuze ca mine, ce orbecaiesc prin existenta lor sperand sa dea un inteles drumului.
Cu unii ma iau la intrecere, cu altii schimb o vorba doua, din cand in cand, doar ca sa uitam de momentul in care cararile devin mai indepartate una de alta. Imi revin in minte locuri si clipe. Ce sunt toate aceste simtiri? Sunt perceptia mea personala sau doar ceva proiectat de inaintasii mei?

Uit cateodata drumul si ma trezesc pe un alt drum, unde incercand sa ma regasesc incep sa calatoresc si sa visez alte vise, parca nu ale mele, dar totusi atat de reale pentru momentul dat. Ma regasesc pe alta carare, crezand ca e drumul meu de fapt. Cineva ma impinge protestand, cineva trece pe langa mine si ma indeamna sa tin pasul. Obosesc si ma opresc. Imi aduc aminte de unde am plecat si mai mult instinctual decat rational imi regasesc locul firesc printre tesatura infinita de drumuri intercalate. Regasind drumul ma cuprinde un sentiment de normalitate. Totul devine mai clar si mai firesc.

Continui sa merg si uitandu-ma in spate ma lovesc de ceva. Raman inert o clipa in timp. Imi revin in simtiri si pasesc mai departe in ciuda faptului ca pe drumul meu si-a facut aparitia o alta fiinta. Pare confuza, ma intreaba unde merg. Ii spun ca nu stiu. Ma roaga sa mearga cu mine. Ridic din umeri. Ma implora sa o tin de mana si mergem asa o perioada. Cu timpul isi readuce aminte drumul lasat, se opreste in loc. Imi da drumul si dispare.

Continui sa merg si imi amintesc de locurile vazute, de oamenii intalniti. Imi amintesc de mine. Continui sa merg din inertie. Imi parasesc din nou cararea si ma inalt un pic spre a vedea mai departe. Ma scufund printre norii nascocirilor mele, iar de sus intinzand mana imi desenez inchipuit drumul. Cobor din nou si descopar timpul pierdut. Inchid ochii si ma invart in cerc. Fac un pas si descopar acelasi drum. Continui sa merg si aud un strigat din departare.

Alerg si sunetul devine din ce in ce mai puternic, asurzitor si descopar cu stupoare propriul ecou. Ma regasec si continui sa merg. Cateodata alerg, cateodata merg, cateodata stau pe loc. Ma schimb, ma transform, ma inalt, ma cobor dar drumul ramane acelasi.

Continui sa merg.

Dialogue

Stop looking at me like that! I didn't came here to start a fight, I just came here to have a talk. So what's with the long face, didn't get any sleep, or something?

What's that? You say I'm acting strange? I'm crazy? You say I'm crazy? Is that what your saying? Well if you say so. I don't wanna argue anymore.

It's tiring, and it's wearing me out. Who are we kidding here? You know very well why I'm here so let's cut to the chase. Look, let's see things on the bright side for a moment. You knew it, I knew it, so what's with the long face?
Bottom line is, we had a good run.

More than most. Well OK, maybe not that much, but still. We had, a good, time! Well more good times than bad times anyways. That's good, isn't it? I mean most don't even get this far, do they?

Well they don't get to have this. You know, this! Us, you, me, lifting our heads from the ground and making peace with reality. Seeing the world for what it is, a small place full of opportunities for those who believe. And you and me, we are believers, aren't we?

Yes we are! YES we are! Don't say that, when you very well know it isn't true. And try not to look so surprised! For once in your life try to be you for a moment.
Look cheer up! I see a cloudbreak from where I'm standing, and in a few moments we're gonna watch the sunrise together.

Even you can't say no to that. No? What do you mean, no? When's the last time you saw the sunrise? You don't remember do you? Well whether you like it or not the sun is still gonna rise. So you might as well take it as it is!

Listen, I'm gonna leave now, so don't forget what I just said, OK? And try to cheer up! So I guess this is it. I'm gonna see you around!

"He turns and walks away leaving the mirror bathing in the morning sunrays."

As if...

I could tell the difference,
Between light, and dark grey.
As if I could sing to the colors of May.
That drift into,
Well, more colorful colors.
That spring from afar,
In a melody of disgrace,
For all human race.

Well goodbye month of May.
May you rot away,
Until next year comes,
And awakes you from your slumber.
What's that?
You don't want to fade away?
No!
You may not stay!
Go away,
Go away month of May!
And, good riddance!

Ladybug

The ladybug flew away one day.
Hovering low,
Beating her wings,
Searching a flower,
That is sweet and sour.
Getting a chance to taste
It's sweet and sourly nectar
That makes her better,
And stronger to fly
A little higher from the ground.

Flying high in a marmalade sky,
Searching the flower of power,
Giving up hope,
Being a dope,
Going berserk.

So came to be that night touched the sky.
The tired ladybug inflamed with desire,
Touched the wrong flower
And soon her petty quest,
Turned in to a fest of remorse.

O poor ladybug,
The cricket then said.
How can it be?
That a ladybug such as yourself,
Can fall so far from her wits,
To mistake the flower of power,
The flower of bliss,
With the petty kiss of the sunflower?

And then,
Some magic filled the air.
The red of her back,
Turned in to the color,
Of the bitter sour,
Sunflower.

The Dragon

A spec of dust,
The smell of lust,
Cutting trough darkness,
Cutting trough light.
So came to be,
The thing that lies beneath
Your lordly feat.

O great mages of the past,
Come forth at last,
And release your timeless
Wisdom that is instilled,
In your hearts.
So you can go far,
And afar from ideas,
Which are in plain site.

Listen to the dawning Moon!
It brings such terrible news,
That in somewhat way
You can keep at bay.
The Dragon is rising,
It comes from the past,
Will it glow light,
Or turn life in to dust?

A vineyard is drawing it away.
How can it be?
Is it the smell?
Couldn't it tell,
The difference between
The men and the grapes?
Or could it be the alluring
Aroma of rotting fruit
That makes the beast
A half-wit creature?

Dare not strike him,
O great cowards!
Can't you not see?
He is far asleep,
In the vineyards of the lord.
Leave him alone!
Strike him not in a cowardly way,
Or else.

I shall keep you away.
Leave him be!
Can't you all hear me?
You are all madmen,
With no remorse
For those weakened souls,
Who came to be,
From darkness and light.

The other side of the Gnu

No, it's this side!
Or is it the other?
Do I smell fear?
Is that a lion on the hill?
Run o wild beast,
Run for your life!
Run o wild beast,
Slow down the time.

Is it this side?
Is it the other?
Run o wild beast,
Run with the otter!
Speed up the light.

Is it the other?
This side is good
That side is further,
Run o wild beast,
Run like the wind,
Run for cover,
Run o wild beast,
Run like no other!

Fleeing for safety,
Burning the ground
Jumping further from fate!
Run o wild beast,
Engage the wind
Run o wild beast
Lifting the sand,
From the face of the earth.

Which side is best?
That side is darker.
Run o wild beast,
Stop just a second,
And turn back the seasons,
Rise up again!
On the other side!

Just a little madness

Yes it's true you have to be mad or else you'll be blue.
You have to lie to tell the true,
They have to take a brain check soon cause I feel the doom.
O yes, spare some time to talk to the madmen that is hanging from the coconut tree,
Swinging and laughing just like a crazy monkey.
Shhh, speak of the devil,
Oh there you are so comfortably,
While I hang from a tread of reality.
Do you hear the whisper from afar?
Are you deaf, or just playing star?
Felling a little blue, felling a little misled?
Perhaps you didn't read!
Don't be afraid,
Hey you step on it! I said step on it sir!
I'm already late for the meeting!
Can't you see I have to meet with the duchess and the king?
Are you deaf or just stupidly fine?
Are you blind? Or are you trying to play with the madman?
The echoes are so far, and far that I cannot grasp the full measure of your spectral projection.
What's that I see coming my way?
I see a shadow not so far for my eyes to see but far away from my ears to hear.
Do I smell ash? O is it just hash?
I shall not bow down to this misfit!
I will blend in the sun and spit out rays if I have to!
I shall stay awake and touch the sky.
Hello! Good morning starshine!
The madman is running and prancing with no ears,
He's laughing out loud.
He has no mouth,
He has no tears,
He will not bend,
Nor will he spend,
The remaining vibrations of the mute soundtrack with a noisy brat.
Hello dear duchess, o pardon my manners
Hello dear king, where is my hat?
I had a hat?
I used to speak of many things.
Now I know jack!
Hello Jack what's your opinion on the current situation sir?
Hmpf! Apparently Jack does not comprehend words from the mouth!
Speaking with no sound! Gestures and faces and arms like wings.
Like the wings of penguins, that walk together as a herd of terrible beings.
O come forth o mighty, brutal, ruthless, excuse of a medium sized, fully functional, heart beating, noise generating, imaginative figment of colors.
Come now brown, mix with the round,
Come now, o poor yellow, mix with the meadow of the fallen witches,
That were, that are, that will be, from now on,
And so far.

Veni, vidi, discessi

Teatru, teatru si iar teatru. Teatru ieftin, teatru scump, teatru nou, teatru pentru toti. Regizori incompleti, regizori in devenire sau regizori inchipuiti ce scormonesc idei din filme vechi, jocuri noi sau alte spectacole, pentru a trata aceleasi probleme, succint si superficial. Probleme existentiale ce nu depasesc banalitatea cotidianului, ce nu starnesc interesul la modul real, ci poate pe ici colo si asta foarte rar, modul in care sunt aratate. Se face apel in ultima vreme mult prea mult la tehnologie, se cauta efectul vizual si nu cel emotional, se merge pe "mura-n gura" sau mai rau decat atat se lasa spectatorul cu un semn mare de intrebare ce pluteste deasupra capului sau. Si nu numai spectatorul are de pierdut luand parte la astfel de incercari nereusite ci mai ales actorul, care s-a auto redus la rang de executant si si-a uitat statutul de creator, de artist. Imi permit sa spun ceea ce spun, pentru ca de cativa ani incoace revad aceleasi lucruri. Lucruri ce au luat-o razna cel mai tare in momentul in care regizorul a nascocit ideea ca e mai important decat actorul si in momentul in care teatrele nationale au uitat sa mai educe publicul si au inceput sa scoata pe banda rulanta spectacole doar de dragul profitului. Si tin sa mentionez ca teatrele nationale sunt inca finantate de ministerul culturii. Observ si lucruri de-a dreptul aberante in acest teatru, cum ar fi nuditatea excesiva si neargumentata, decoruri opulente ce obosesc ochiul spectatorului si mainilie masinistilor. Cat despre limbajul licentios nici nu mai vorbesc, vulgaritate ieftina, la prima mana, pentru tot omul. Daca teatrul a pornit ca un instrument moralizator sau propagandistic in unele vremuri, a ajuns la ora actuala sa induca in eroare si mai tare pe spectatorul care stie ca merge la teatru ca sa se mai culturalizeze nitel.
Lipseste profunzimea viziunii artistice si a actului artistic, a oamenilor ce trateaza superficial aceasta arta ce se stinge si ea saraca, sufocata practic de institutia ce ar trebui teoretic sa o salveze. Sa nu mai vorbim de adevarate dinastii instaurate si mentinute pe plan politic, sau "maestri" ce vor si pensie si salariu, ce nu renunta la locul lor nici in ruptul capului, ce cred ca dupa ei poate veni potopul. Maestri ce scot pe banda rulanta studenti ce sunt din pacate, semianalfabeti artistici. Studenti ce cred ca boiemia trebuie sa existe ca un mod de viata, prin care ei devin mai "interesanti", uitand de fapt esentialul. La fel cum basca artistului plastic a fost prealuata de muncitorul postbelic, asa viata boema ca o necesitate a actului creator, a ajuns si ea sa fie imitata in detrimentul creatiei.
Cu alte cuvinte, "poftim cultura mon cher!"

Hermafroditismul secvential

Anumite specii de pesti, melci si crustacee isi schimba sexul in functie de numarul de indivizi si mai ales de echilibrul dintre masculi si femele. Se numeste hermafrodism secvential si este un soi de regulator natural al populatiei anumitor specii. Daca intr-o comunitate de pesti "Clovn" de exemplu, avem mai multe femele decat masculi, unele exemplare isi vor schimba sexul pentru a creste sansa de a se putea reproduce. Bineinteles ca acest proces are la baza schimbari chimice si hormonale pe care evolutia le-a lasat sa existe tocmai pentru a perpetua o specie in timpuri mai dificile. In unele zone de pe glob cum ar fi Turcia, pestii care traiesc in apropierea centralelor de deversare a apelor menajere isi schimba sexul, din cauza poluarii cu substante nocive provenite din pilule contraceptive si produse cosmetice, potrivit cercetatorilor, poluarea apelor cauzeaza schimbari fizice semnificative asupra pestilor masculi, care ajung sa treaca printr-un proces de feminizare, din cauza hormonilor absorbiti din apele menajere.
Dar sa lasam un pic pestii si melcii la o parte si sa facem un scurt istoric asupra pilulei contraceptive.

Prima pilula contraceptiva a primit aprobarile FDA (Directia Publica pentru Alimentatie si Medicamente a Statelor Unite) in 1960. Ea continea doar estrogen artificial si efectul ei consta practic in a pacali corpul femeii si a-l face sa "creada" ca este deja insarcinata.
In mod natural, ovarele femeii produc cantitati mari de estrogen in timpul sarcinii, impiedicand eliberarea ovulului de catre ovare. Insa, concentratia mare de estrogen din pilulele contraceptive produse multe femei suferind: atacuri vasculare, infarct, atacuri cerebrale.
Producatorii de contraceptive au micsorat dozele de estrogen de la initial 150 micrograme per pilula, la 30 sau chiar 20 mcg, dozaj mentinut si in prezent. Micsorarea dozajului a redus efectele secundare ca urmare, producatorii de contraceptive au adaugat progesteron sintetic estrogenului din pilula.

Din anul 1960 pana in prezent avem de-a face cu o crestere enorma a consumului de pilule contraceptive ale caror efecte inca nu se cunosc in totalitate.
Daca la pesti exista un hermafrodism secvential, pe bune, la oameni am observat un hermafrodism secvential in gandire. Vedem tot mai des barbati mai efeminati sau femei ce au un caracter de-a dreptul barbatesc. Lucru observat si in moda de altfel, ce starneste intrebarea, de unde pana unde?
Nu sunt un om cu gadirea ingusta dar trebuie sa fie o explicatie logica pentru reversul valorilor sociale din ultimii ani. Daca comunitatile gay erau vazute cu suspiciune si dezgust acum cativa ani, la ora actuala au atras asupra lor atentia publicului cu aberatiile pe care si le propun. Bineinteles ca ma refer la adoptia de copii in familii formate dintr-un cuplu de acelasi sex. Se fac presiuni sociale pe acest fond, ei pe de-o parte cerandu-si un drept nenatural. Pur si simplu nu vor sa priceapa ca nu pot concepe pe cale naturala si de asta se ajung la aberatii sociale. Inca nu exista studii psihologice facute pe familii de acest gen, in care copii se pot dezvolta normal. Si spun normal nu pentru ca am ceva cu inclinatiile lor sexuale, pe care nu le acuz si nu le condamn, doar ca din punct de vedere natural conceperea si cresterea copiilor trebuie sa aiba loc in mod firesc. Mie unul mi se pare de-a dreptul stupid ca acesti indivizi nu inteleg sau nu vor sa inteleaga mersul normal al lucrurilor. Daca intr-o familie formata din doua mame de exemplu, este adoptat un copil, sau una din ele este insamantata artificial, copilul nu va avea exemplele clare de arhietip masculin sau feminin, ci clar un amalgam, sa nu mai aduc in discutie complexul oedipian in cazul in care copilul este de sex masculin.
Daca lucrurile merg in acest fel, poate avem de-a face cu urmatorul pas in evolutie sau involutie, poate ne indreptam spre hermafrodism si poate sexele vor disparea in totalitate ceea ce va schimba cu totul fata societatii asa cum o stim. Nu tu energie depusa pe cautare de parteneri, nu tu ritualuri de imperechere, nu tu nimic de genul asta. Ci poate la o anumita varsta te trezesti gravid(a) si nasti. Si cam atat despre asta.

O degradare a sufletului

LOCUL:Romania
ANUL:2011
Nimic din ceea ce am vazut sau am invatat nu m-a putut pregati vreodata pentru vremurile infecte in care traim. Sunt tanar si vorbesc poate pentru toata generatia mea. O generatie supusa incercarilor grele lasate de predecesorii nostri care au fost la randul lor ingreunati de predecesorii lor. Un lant intreg de greutati ce atarna acum pe spatele tinerilor, ce dusi de mirajul vremurilor inca mai spera la o schimbare sau la o cale de iesire. As spune ca in astfel de vremuri patriotismul ar fi de folos si ar da un sens national pentru perioada dificila prin care trecem, dar sincer sa fiu nu sunt multumit de directia pe care au ales-o conducatorii tarii noastre si nici de imaginea pe care ne-am creat-o despre poporul nostru. Dainuie in noi un spirit oportunist, un spirit de pisica, ce se lasa ca funza-n vant, in functie de vremuri. Cum sa nu dai bir cu fugiti din moment ce aici abia faci fata de la o luna la alta? Nu ca in afara ar umbla cainii cu colaci in coada.
Nimic nu e mai groanznic decat sa ai chef si energie sa muncesti dar sa ti se inchida usa, fie ca esti subcalificat, calificat sau chiar supracalificat.
Am ajuns sa vad oameni ce isi sterg din CV-uri studiile superioare, pentru ca nu da bine la angajatorul lui si nici la postul de portar la care ravneste. Dar ce poti sa faci? Sa te inchizi in tine si sa germinezi tacit ganduri inaltatoare asteptand ca un pradator sa explodezi la momentul oportun, sau sa te transformi intr-o fiara pragmatica, rece si calculata?
Oricum in astfel de perioade as recomanda cu caldura si activitati ce stimuleaza nu numai buzunarul, ci si sufletul. Asa, ca sa nu ne pierdem in aceste vremuri de tot.

Orizont

Cat despre viitor, aici sau oriunde, imi este destul de clar ca el apartine oamenilor flexibili, oamenilor ce inteleg ca munca nu este decat o forma de a-si satisface nevoile si a-si castiga existenta, celor ce nu se autoidentifica cu munca lor schimbandu-si radical caracterul, asa cum mi-a fost dat sa vad in anumite cazuri, fie ele si la case mai mari. Am ajuns sa nu mai cred in oameni ce stiu sa faca doar un singur lucru, ce sunt specializati doar pe ceva, ci mai degraba cred in oamenii ce s-au deprins de voie sau de nevoie cu diverse abilitati pentru a da un sens trezitului de dimineata. Acesta categorie are din punctul meu de vedere o imagine mai clara asupra valorii lucrurilor si a serviciilor. Si nu ma leg de specialisti ce au facut cariera, dar din experienta am invatat ca ajungi sa ai o intelegere mai clara si mai intregita asupra lumii si a vietii atata vreme cat cunosti mai multe laturi ale ei. Cei care au mers doar pe o singura directie ignorand alte aspecte existentiale pana la urma, risca sa ajunga niste obiecte imbacsite, inainte si dupa ce trec pragul folosului lor in societate, niste oameni incrancenati care concep valoarea lor doar din pragul carierei si care nu au decenta de as da demisia inainte sa devina de-a dreptul penibili.
Cred in oamenii care nu au timp sa se alinte, in oamenii reali care vad clar ce au de facut, oamenii practici, oamenii pozitivi ce nu se pierd in detalii si care au curajul de a infrunta greul in modul lor.

Ham ham!

Ca sa ma fac mai bine inteles, iubesc animalele, mai ales cainii, dar in ultima perioada si nu numai, acest prieten al omului a devenit o adevarata povara. Si nu spun ca e din vina lor, ca-s caini si se inmultesc si umbla in haite si cateodata vara cand soarele e puternic, li se incinge creierul si devin mai teritoriali, ci tot a omului care i-a scapat de sub control. Pai cateii comunitari sunt raspunsul la lipsa noastra de grija si resonsabilitate. Desi problema cainilor este una delicata din punct de vedere moral. Da, putem spune ca nu e vina lor ci a noastra pentru ororile din ultima vreme cauzate de acest flagel urban. Au scapat de sub control si oricat de simpatic mi-ar fi catelul din spatele blocului si cei de prin oras, imi dau seama ca sterilizarea lor nu functioneaza ca metoda de control. Nici relocarea lor in masa spre asa zisele "adaposturi" nu s-a dovedit eficienta si in scurt timp si dulcele-mi targ va fi suprapopulat de acesti patrupezi nevinovati, nu ca nu ar fi "lumea cateilor" dupa o anumita ora. Dar oare trebuie sa ajungem sa ne fie frica sa iesim pe strada din cauza lor ca sa luam odata o decizie responsabila?
Atrag atentia ONG-urilor care fac furori prin presa cu drepturile animalelor si fac mitinguri peste mitinguri nu dintr-o reala dragoste pentru aceste animale, sau vreo responsabilitate morala, ci prin simplu fapt ca traiesc binisor pe fonduri europene sau banii primariilor. Pentru cei ce iubesc cateii comunitari si sunt oameni responsabili, nu au decat sa adopte unul. Desi ma indoiesc ca acesti "oameni" implicati au cu adevarat o statura morala verticala si nu doar starnesc tot felul de controverse pentru a-si satisface niste nevoi meschine.
De altfel, rog curiosii si iubitorii de animale sa viziteze adoposturile si sa se intrebe daca le-ar placea sa traiasca o viata intreaga inchisi.
Sterilizarea in masa ar merge in teorie dar pentru asta trebuie o actiune mult mai ampla si iarasi pe banii contribuabililor, iar daca o pereche scapa, e capabila ca intr-un timp scurt sa repopuleze. In medie, gestatia la caini dureaza 63 de zile, adica fix 9 saptamani. Am zis, e o medie. Variatiile normale sunt de +/- 5 zile. Iar cam la 6 luni, teoretic cateaua intra in calduri din nou. Sa nu mai spun ca is capabile sa fete pana la 10 pui dintr-o data.
Nu mai este vreo indoiala ca acesti militanti si iubitori de animale sunt niste bagatori in seama si profitori. Cand se intampla o nenorocire toata lumea ridica din umeri si fluiera a pustiu, cum a fost ultimul caz cu femeia mancata de caini.
Dar nu are rost sa dau exemple din mass-media pentru a-mi sustine puctul de vedere ci fac apel la bunul simt ce a devenit ceva atat de rar in ultima vreme si zic ca nici o schimbare nu se poate face fara actiune si cateodata actiunea cere sacrificii, dar e mai usor sa mergi si sa protestezi si sa fi "Gica Contra" in loc sa adopti un catel.

O viata inchis in cusca nu este viata si cine spune ca e de preferat asa in loc sa piara acela e un las ordinar. Eh, dar aici ne lovim de un alt subiect legat de existenta si nu vreau sa par ca as fi un mosulet cu baston care comenteaza pe "altii" din spatele unui monitor. Eu unul recunosc cel putin ca iubesc animalele dar nu sunt destul de responsabil sa adopt unul, dar nici nu ma pun cu fundu-n drum si zic nu schimbarilor venite din nevoie ca sa le dau un job unor oameni de nimic.
Sper ca problema cainilor sa fie rezolvata intr-un fel sau altul, ca pe urma sa ne intoarcem privirea si asupra semenilor nostri care umplu strazile.
Si ca sa nu inchei postarea intr-o nota sumbra, am sa va las in compania unui mare poet roman.

Cainele Ovreiului
de George Toparceanu


Intr-un an, candva-ntr-o vara,
Nu stiu unde, in ce sat,
Un ovrei mergand cu marfa
Intr-o curte a intrat.
Si cum intra el pe poarta
Cu bagajul la spinare,
Hop, ii sare inainte
Un dulau urat si mare.
„Ce sa fac acum? se-ntreaba
Bietul Itic suparat.
Daca strig sa vie omul,
Pan’ sa vie m-a mancat!
Daca plec pe poarta iara,
As pleca eu bucuros,
Dar dulaul e in stare
Sa m-apuce pe din dos...
Nici incolo, nici incoace,
Eu mai bine stau pe loc;
Si-am sa-l iau cu vorba buna,
Chiar asa sa am noroc!“


Moi Grivei, zic zou, asculta,
De cand umblu eu pe jos
N-am vazut in toata lumea
Un catel asa frumos!
Ma mai duc la targ eu, lasa,
Ti-oi aduce un covrig.
Ce folos ai daca latri?
Parca-ti iese vrun castig?
Moi Grivei, tu esti cuminte,
Ce-ai cu mine de-mpartit?
Am venit la badea Gheorghe,
Ei si ce-i dac-am venit?
N-am sa stau un an la dansul,
Plec indata la haham...
Dar dulaul se repede
Si mai tare: Ham! ham ham!
Stai pe loc! Ai-vei mi-e frica!
Ci pacat ca n-am o pusca!
Badi Gheorghe, badi Gheorghe,
Iesi afara ca ma musca!
Badea Gheorghe iese-n usa,
Da c-o piatra dupa caine
Si-apoi zice: Nu te teme!
Tine-ti inima, jupane!
Nu stii vorba romaneasca
De la mosi-stramosi lasata,
Ca un caine care latra
Nu te musca niciodata?
Stiu proverbul zice Itic
Ca-l avem si la ovrei,
Stiu prea bine... dar e vorba
Daca-l stie si Grivei!

Tu

Esti o inventie a mintii mele. Existenta ta este legata de dorintele mele. Ai aparut din cel mai adanc cotlon al imaginatiei mele si te-ai materializat contrar legilor firesti, continuand sa existi atata vreme cat cred in tine. Te-am proiectat spre lumea materiala in timp ce calatoream cu gandul prin reteaua infinita a timpului si a spatiului. Sa nu-mi ceri vreodata socoteala pentru existenta ta si sa nu plangi prea tare atunci cand ma pierd in visare uitand de tine. Cateodata te uit, alteori te transform si imi reintorc privirea spre tine doar ca sa-mi domolesc setea si sa ma regasesc. Eu? Eu sunt o nascocire a altei minti ce din nevoie sau plictiseala m-a zamislit ca sa-i fiu pe ascuns muza. Ne transformam dupa nevoile altora si transformam la randul nostru ca sa ne satisfacem curiozitatea, astfel cu pasi inceti parcurgem drumul spre cunoastere, caci cu fiecare dorinta implinita, ne implinim si noi, ajungand la un final sa ne trezim din visare. Si daca obiectul dorintei mele se materializeaza luand diferite forme in diferiti timpi, atunci si fricile mele apar in planul real. Dar daca sunt un vis din alta minte, am sa ma chinui sa dorm, caci nu pot sa-mi pierd farama de identitate pe care o am, aceea de a visa la randul meu.
Din cercul inchis de proiectie si vis, vis si proiectie, apar uneori adevarate catastrofe ce disturba temporar reteaua de vise. Tu sa ma visezi si in acelasi timp eu pe tine.

Saturatie

Spre asta ne indreptam. Daca deja unii dintre noi nu au ajuns acolo. Lumea are mult mai mult decat are nevoie, iar in zbuciumul zilnic apar vise si fantasme superficiale sub forma de moft. Iar mofturile, impuse de undeva de sus, ne dicteaza existenta si ne fac sa uitam de esenta noastra. Ridicolul existentei la ora actuala nu consta in lupta pentru devenire, ci zbuciumul constant spre a acumula "chestii" de care ne putem foarte bine lipsi. Din vartejul ridicolului nu ne poate scoate nimeni, decat noi insine. Ce rost are sa-ti petreci viata gandindu-te la ceea ce nu ai sa ai, sau atat de mult la ceea ce vrei in detrimentul a ceea ce ai deja.
Traiesc pentru ca traiesc si atat. Nu am nevoie sa fiu in pas cu moda, sau sa am ultima masina sau ultimele aparate electrocasnice in casuta mea nou mobilata ca sa fiu fericit.
Nu am nevoie de un omulet care sa-mi sugereze ce sa port sau ce sa mananc sau cum sa arat. Cred in lucrurile ce la prima vedere par mici, cred intr-un trai decent, lipsit de nevoi, dar nu am sa ma pacalesc inchinand de buna voie in fata acestei noi religii. Si daca intr-o zi te trezesti ca nu ai cat ti-ai fi dorit, las-o asa! La ce ai nevoie? Intr-o zi oricum ai sa mori si doar nu ai sa le cari cu tine. De altfel un trai prea bun nu stimuleaza creativitatea sau mintea. Si dau ca exemplu tarile dezvoltate economic care inca importa creierase est europene doar din simplu fapt ca la ei nu mai e. Toti sunt bine hraniti, bine imbracati si foarte plicticosi, foarte departe de ceea ce inseamna a fi.

P.S. Iar in zilele in care esti deprimat, sa te gandesti ca odata ai fost cel mai rapid spermatozoid!

Hipsteri: episodul 2

Dupa cum spuneam in episodul anterior, "Confuzul" se infiltreaza cu foarte mare usurinta in toate mediile sociale, desi are o predilectie spre arte. Ii place sa se exprime intr-un mod creativ netinand cont de tehnici sau pareri avizate, pentru ca cei "avizati" sunt mainstream, iar tehnicile sunt "asa de...acum cinci minunte in urma". Social vorbind, nu putem vedea o ierarhizare clara, conducerea este luata prin rotatie din cand in cand de cel care reuseste prin sunete sau gesturi "hip" sa preia cuvantul, sau cel care a reusit sa ii faca pe ceilalti sa-si dea seama, ca el stie ce spune. De altfel putem observa o afinitate spre matriarhat, in general femelele din aceasta specie avand o initiativa mai mare decat masculii. De-a lungul studiului social, am observat in unele cazuri si mai ales atunci cand au stima de sine scazuta, plimbandu-se la brat cu masculi din alte specii, femela avand o abilitate de a simula cu foarte mare acuratete diferite stiluri, chiar daca nu reuseste sa le mentina pentru multa vreme. Desi nu recunosc asta si cred ca lupta pentru a fi individuali si unici, putem observa ca avem de-a face cu o minte de stup sau cel putin o constiinta comuna, care vorbeste prin actiunile lor. Din nevoia atroce de a iesi in evidenta, Hipsterul refuza initial orice conventie sociala sau morala, cum ar fi remuneratia,(el optand mai degraba pentru troc), dar presat de timpurile care sunt atat de "prezente" il putem observa uneori lucrand in libarii, ceainarii si fast food-uri cu specific exotic sau vegetalo-natural, iar atunci cand nu lucreaza in aceste lacasuri le frecventeaza cu un adevarat interes metafizic, neinteles de catre omul de rand. Libraria sau ceainaria fiind pentru el un lacas de cult, un loc unde el mediteaza si se bucura de internetul gratis de tip WI-FI.

Atentie: au fost depistati in anumite librarii si hipsteri ce prefera cartile numai in format audio, cititul fiind iarasi prea mainstream.

In anumite conjuncturi sociale, ii vedem cum din ironia lor naturala pentru orice, devin de-a dreptul acizi si "hateful" cu exemplare din alte specii. Daca te trezesti deodata in parc sau in librarie, carciuma sau club fiind fixat, atunci ar fi cazul sa parasesti locatia, nu de putine ori reusind sa iti strice buna dispozitie prin felul in care te judeca din priviri.

Daca aceasta subcultura venita din America anilor 40 ca un curent ce asculta muzica
jazz, a ajuns in zilele noastre la aberatii gen, Drum and Base si Indie rock, filme independente de care nimeni nu a auzit, autori obscuri si o afinitate spre lucrurile experimentale de dragul de a fi non-mainstream, la noi a fost preluat si imbratisat de acele exemplare din societate care au descoperit ca a spune "NU" si a fi "Gica Contra" e misto si unic.
Desi in epidodul anterior am spus ca nu exista leac pentru aceasta pleava, am descoperit pe parcurs ca un astfel de curent ce aduce la rang de fetish autenticitatea de dragul de a fi autentic, va disparea in momentul in care, Hipsterus Falsus Vulgaris, trezit din somnul ratiunii va realiza ca a facut un curent din a fi autentic, de aici rezultand ideea ca un curent este ceva mainstream, ceea ce inseamna multe scurtcircuitari la nivel de sinapse pentru acesti copii neintelesi.
Desi istoria ne invata ca multi dintre ei vor migra spre alte subculturi sau specii, probabil vom mai avea de suportat prezenta lor inca ceva timp, datorita incapatanarii native a Hipsterului, dar sa inchidem un ochi in prezent, macar de dragul biodiversitatii.

Traducerea si adaptarea: Cipilica cel Rau

Hipsteri

Denumire completa: (Hipsterus Falsus Vulgaris) sau "Confuzul"

Prinsi in epoca vitezei, acesti omuleti au reusit sa atraga atentia societatii prin omleta de idei si stiluri de care dispun. Multa vreme a fost confundat cu Metrosexualul sau Pitiponcul. Il recunoastem dupa fularul de tip arabesc sau "Shemagh" pe care il poarta cu mare fast in jurul gatului, netinand cont de conditiile meteo. Desi ii plac la nebunie jocurile de lumina, musai trebuie sa poarte o pereche de ochelari vintage sau retro fie ea cu lentila colorata sau nu. Adesea isi acopera capul cu o palaria de tip "Smiley", sau lasa sa se vada freza slutita in mod special, spre a arata celorlalte surate nonconformismul lui. Este foarte mandru de lucrurile pe care le face, de asta fumeaza numai ce isi ruleaza cu propria mana, desi il putem vedea tragand si din pipa si de ce nu, la ocazii speciale Parliament Lights. Ii plac blugii stramti, iar atunci cand vine vorba de blugi, nu face diferenta intre sexe, de aceea il vedem de multe ori imbracat cu blugi de dama. Pe mana poarta un ceas mecanic ce nu mai functioneaza de multa vreme, dar se pare ca limbile inghetate pe cadran ii confera acestui copil teribil o placere deosebita. Fie ca poarta o haina de trening sau o camasa stramta, pe deasupra isi trage cate un sacou sau o vesta imprumutata. Iar cand vine vorba de incaltaminte, de la ghete rosii pana la bascheti Converse, acestia fiind de preferat, nimic reusind sa opreasca acesta mica aberatie cromatica.

Ii place sa care dupa el un rucsac sau o geanta de tip postas unde se pot gasi viniluri stand alaturi de laptop, Cola de vanilie sau Doctor Pepper si nelipsitul aparat de fotografiat, Hipsterul fiind un mare fan al fotografiei si organizand de multe ori tot soiul de evenimente pseudoculturale.
Il poti gasi stand pe banca in parcuri, plimbandu-se cu bicicleta de oras, colindand magazinele hand made si second hand.

Se hraneste in principiu cu hrana bio si are o adevarata obsesie pentru lucrurile crescute in mod natural. Atentie ii place la nebunei tofu si laptele de soia.

Musculatura fesiera este bine definita datorita orelor suplimentare petrecute in pozitie erecta si nu musai de la mersul la sala, pe care acesta nu il va recunoaste vreodata.
De altfel este stiut ca un Hipster nu va recunoaste vreodata ca e Hipster, dar il putem ghici si dintr-o mie daca ii cunoastem secretul. Desi combina stilurile vestimentare cu o foarte mare nonsalanta, tehnologia de ultima ora cu cea de acum doua decenii, nu suporta lucrurile "mainstream", acesta avand o adevarata aversiune fata de lucrurile cunoscute, fie ele din domeniul artei cinematografice, a muzicii sau a artelor vizuale.
Mare atentie, nu intelege prea multe dar pacaleste destul de usor. Un Hipster adevarat nu o sa-ti citeasca o carte scrisa de un autor cunoscut, ci mai degraba isi va pierde timpul rasfoind ceva obscur, vreun catalog despre design interior, peisaje urbane sau reclame vechi, atata vreme cat nu e cunoscut de marea masa de oameni el este fericit. Social vorbind acesti oameni falsi care au luat de buna ideea de a avea un pic din fiecare dauneaza sanatatii psihice a celor din jur. Pana si identitatea sexuala a lor nu este clar definita, lasand loc de orice fel de interpretare, astfel daunand grav imaginii comunitatilor gay. Aceasta noua pleava sociala, imprumutata din vest, face ravagii printre tineri si adulti deopotriva, nefiind gasit pana la ora actuala un leac pentru acest cancer social-cultural.
Daca ii vezi ca se aduna in grupuri, clar pun la cale vreun spectacol de teatru, sau expozitie fotografica, promovand la nesfarsit mediocritatea de care dau dovada. Mare atentie, este mai daunator decat Manelistul, deoarece acesta da dovada de un IQ mai ridicat si prin natura sa mixta si "multi" reuseste sa se infiltreze cu usurinta prin toate mediile sociale.
Dar despre aceasta vom vorbi in episodul urmator.

Dans

Dansul de weekend va ramane mult timp crezul meu. Nu imi plac pasii prestabiliti, nu imi place sa ma gandesc la ritm, ci sa ma las in voia lui. Imi place sa dansez oriunde, oricand si cu oricine, fie pe jos, pe mese sau pe bar. Imi place sa dansez pentru ca timpul se scurge mai greu, si daca muzica e cunoscuta atunci reusesc sa pulsez odata cu lumea din jurul meu. Dansul e o forma de spiritualitate, e un mod de exteriorizare a entuziasmului dat de pulsul vietii, de comunicare nonverbala cu cei din jur si cu tine insati, dar si de a citi oamenii din jurul tau. Nu toata lumea danseaza de dragul dansului si a ludicului ci unii doar vor atentie si nereusind sa o atraga intr-un mod placut asteapta pana ce se canta o piesa mai energica ca sa se izbeasca unii in altii strigand practic "nu stiu sa socializez altfel, baga-ma in seama!". Nereusind sa inteleg vreodata acest act brutal de socializare fortata, l-am privit tot timpul cu desconsiderare. Nu numai ca e impotriva ideii de exprimare individuala fortand practic mana celor din jur spre a fi precauti, ca sa nu se trezeasca in mijlocul "dansului", ci prin el insusi ii face pe toti sa fie la fel. Practic nimeni sa nu fie mai cu mot decat celalalt ca vezi doamne ne place la gramada. Dar pe langa acesti omuleti, mai avem o categorie, "the haters" care stau si se uita ca "viteii la poarta noua" incercand un soi de intimidare, proiectand nesiguranta lor pe cei ce reusesc prin pur entuziasm sa atraga privirile celor din jur. Si ca sa nu deviem de la subiect, dansul nu se numeste POGO ci Slam Dancing sau Moshing (sursa Wikipedia), ca macar sa stiti cum se numeste, daca tot va place asa de mult dansul sincron.

Wants and needs

Exemplu: Esti mic si te plimbi cu bicicleta. Bicicleta ta se strica si stai o perioada fara bicicleta. Observi in cartier pustiul cu ochelari roz de soare cu bicicleta noua. Inevitabil va imprieteniti doar-doar sa prinzi cate o tura cu bicicleta lui, te simti bine si numai ce incepi ca si termini, neputand sa faci ture mai mari ca sa nu iesi din raza lui vizuala si prin urmare sa nu-l panichezi. Mai trece o vreme fara bicicleta si stanjeneala de a cere se evapora in zilele insorite de vara. Si zilele trec si lucrurile intra intr-un soi de normalitate. Pana intr-o buna zi cand esti refuzat din senin. La inceput te manii, pe urma te enervezi, pe urma te agiti, obosesti, te intristezi si pleci acasa. Urmaresti de la geam pe pustii din cartier cum se joaca si is fericiti etc. Te gandesti ca mersul cu bicicleta nu e asa de amuzant pe cat credeai. Incepi sa te ocupi de alte activitati, sa iti gasesti alte lucruri de facut, pe urma realizezi ca mersul cu bicicleta e de fapt amuzant, te agiti, pe urma obosesti si te intinzi. Neputand sa faci nimic ca sa schimbi situatia incepi sa te gandesti ca odata ai sa te faci mare si ai sa apari cu cea mai tare bicicleta ever, ca sa vada si altii cum e. Sa incercam sa dam un fast forward aici...si suntem prin liceu. Deja de mult ai descoperit sexul opus si lucrurile incep sa prinda o completa alta forma dar in fond raman la fel. Aici e cool sa fumezi pe ascuns, sa pui sticla de vodka la gura si sa nu o lasi pana nu se termina, and so on and so forth.....fast forward din nou...si esti pe undeva prin facultate si te uiti cu jind la motociclisti cum se plimba dintr-o parte in alta facand galagie tu fiind pe bicicleta de mult visata...
Inca un pic de fast forward si.....noul job ce promite in cateva luni motorul de mult visat...si dupa vreo 3 luni primesti un telefon de la prietena ta care-i gravida.
Bineinteles ca incepi sa te gandesti ca poate motorul ala ar putea sa astepte si poate ar fi bine sa iti cumperi o masina, inevitabil te casatoresti, ala mic creste ii cumperi bicicleta care i se strica si nu ai de gand sa o repari ca sa vada ce inseamna un lucru. Trece timpul, imbatranesti si intr-o zi te uiti in oglinda in timp ce nepotii se fugaresc prin casa si te intrebi, de ce? Wtf? Unde ai gresit? De ce toate lucrurile astea din jurul tau? Cand de fapt tot ce ti-ai dorit era o pereche de ochelari pe fata in timp ce calaresti un motor ca sa le arati gagicilor de liceu ca esti cool!

Timpuri

Da, sunt fericit, in ciuda faptului ca traiesc intr-un deceniu dubios. Dar ce generatie pana la urma nu a zis asta despre timpurile in care a trait ea? M-am nascut cu o afinitate pentru oameni si pentru arta si desi timpurile nu ma ajuta sa scot din mine ceea ce zace si creste intr-un mod tacit, imi acord timp sa ma acomodez cu valurile vremii. Si ma gandesc ca bunicii au prins un razboi si un refugiu, parintii comunismul, iar eu vremuri incerte dar si vremuri ale schimbarilor. Vremuri in care dusmanul nu este unul materializat ci umbla mai degraba ca un spectru ce activeaza intr-un mod insidios, manipuland marea majoritate dupa bunul lui plac. Si totul pentru ce? O bucata in plus de tarana. Caci in fond lumea in care traim nu s-a schimbat si nici noi ca oameni. Cei care conduc lumea raman cei influenti si bogati, lacomi si mucegaiti, fara o viziune larga asupra vietii, nestiind sa faca decat ceea ce au facut tot timpul, sa-si pastreze averea. Adevaratii lideri sunt recunoscuti post-mortem si eroii la fel, iar vizionarii care nu pot fi "controlati" sunt impinsi in tarana. Si asta a fost de la inceputuri, caci lumea nu e perfecta, ci penduleaza intre haos si armonie, iar cand lucrurile materiale o indestuleaza pana in punctul in care aceste lucruri nu mai au aceeasi valoare, se simte ghiftuita si ca dupa o sarbatoare cauta inebunita acel "ceva" care sa ii redea gustul inapoi, gustul pentru viata. Atunci umila isi intoarce privirea spre acei visatori uitati, spre cei ce au avut rabdare, sezand in coltul lor si asteptand, pana ce "gloata" s-a ghiftuit, sa le zica o poveste. Si poate intr-o zi vor reveni si aceste timpuri, caci acum, lumea inca fuge dupa averi de natura efemera iar rostul artei ce de-a lungul timpului a existat pentru a inspira si pentru a inalta spiritul omenesc spre lumina si intelepciune s-a transformat si ea treptat intr-o afacere ieftina, ce ii da neghiobului ce-i al neghiobului, promovand non-valori si divertisment insipid. Dar acestea sunt timpurile de acum si trebuie sa ne adaptam vremurilor si poate vom reusi sa trecem si peste aceasta perioada.

Aimless

Daca ar fi un cuvant care sa descrie generatia din care fac parte cam asta ar fi. Si spun asta privind in jurul meu o gramada de potential risipit pe vise mai degraba imprumutate decat visate. Oameni de esenta buna care s-au pierdut pe drum cautandu-si locul si rostul, care impinsi de nevoi mai mari sau mai mici au preferat orice activitate, doar ca sa scape de responsabilitatea de a fi cu ei insisi, ca intr-un final sa ajunga sa isi deteste existenta. E mult mai simplu sa traiesti din inertie decat sa incerci sa faci fata lucrurilor care te macina cu adevarat, iar ca sa realizezi asta trebuie sa fi contemplativ si sa ai energia necesara sa incepi sa privesti inlauntru decat in afara. Dar nu vei intelege asta decat atunci cand impovarat de o existenta insipida si lipsita de tel ai sa ajungi sa te intrebi unde naiba a trecut timpul?
Caci timpul trece, desi ne incapatanam cateodata sa gandim ca nu e asa, sau ca vom fi vesnic tineri si vom avea tot timpul acelasi imbold si aceeasi putere doar sa descoperim incet cum intr-o zi ne uitam in aceeasi oglinda, iar oglinda nu se mai uita la noi.
Dar niciodata fuga de lucruri nu rezolva nimic intradevar, ci doar amana o perioada inevitabilul. Totusi daca te incapatanezi sa maresti pasul in fuga nebuna de tine, ai sa fi castigat pe moment cu un pic mai mult timp pana la punctul terminus, pana in momentul in care trebuie sa te opresti si sa reflectezi.
Nu inclin musai inspre stoicism dar nici spre ridicolul evadarii (de dragul evadarii) din realitate prin diverse scuze. Unii gasesc arta ca evadare din cotidian altii autodisciplina iar altii sunt atat de preocupati sa-si gaseasca cai de scapare incat nu mai inteleg nimic.
Daca vrei sa reduci viata la absurd atunci ai trei lucruri de urmat: sa mananci, sa supravietuiesti si sa te reproduci. Si facand aceasta schema primordiala poti sa te intorci inspre ea atunci cand lucrurile devin prea confuze si existenta devine prea apasatoare.
Nu existi decat din pura intamplare, nimeni nu a pregatit ceva special care sa fie fix pentru tine, iar intr-o zi, desi ti se pare departe si nici macar nu te gandesti pana acolo, ai sa mori.
Savureaza "detaliile vietii" in orice forma ar fi ele, incearca sa intelegi din timp ca nimic nu e vesnic, ca totul e intr-o continua schimbare. Universul nu lasa sa se risipeasca nimic, materia e intr-o continua transformare si odata cu ea si tu. Da drumul!

Atunci si acum

Hai sa o dau pe aia dreapta, nu pot sa imi imaginez acum viata fara telefon mobil sau internet. Poate ca suna tampit dar zilele astea am avut telefonul blocat si am realizat adevarata dependenta de tehnologie. Imi amintesc ca atunci cand a aparut telefonia mobila lumea o privea cu o oarecare circumspectie si desi era oarecum la indemana inca nu se stia adevaratul impact care avea sa zguduie fundatia societatii moderne asa cum o stim. Numai ideea ca poti sa fi gasit si sa suni de oriunde, oricand era atat de hi-tech, incat abia pe masura ce industria a evoluat, lumea si-a schimbat incet parerea si a inceput sa nu mai priveasca asta ca fiind un simplu moft pentru oameni cu bani. Sa nu mai vorbim de internet si de posibilitatile pe care le-a adus odata cu aparitia lui. Bineinteles ca odata ce ai muscat din marul tehnologic e foarte greu sa te intorci la origini. Imi amintesc ca sunam pe fix, iar pe vremea cand sunam pe fix era acea boala de a tine fixul undeva pe hol, unde toata lumea are acces, iar cand sunam pe fix tot timpul trebuia sa intreb frumos daca este familia pe care o caut, daca domnisoara cutare este acasa, pe urma urma o serie de intrebari legate de propria persoana si anume cine sunt, ce vreau si nu in ultimul rand in ce calitate sun, ca imi facusem si o anumita tehnica, daca nu raspundea "ea" atunci intrebam daca e familia X si scapam cu un raspuns scurt:
-NU! Greseala!
Si acum sa nu mai zic de acele familii moderne care detineau nu unul ci doua telefoane fix, si daca erai destul de istet sa pacalesti in prima instanta parintii mult prea grijulii, cadeai sigur in plasa celui de-al doilea telefon si te trezeai a doua oara ca ti se inchidea telefonul in nas. Asa era pe atunci, lumii ii placea sa asculte la telefon, iar in timp ce aveam o discutie cat se poate de inofensiva, auzeam cum se ridica celalalt receptor si atunci stiam ca e momentul sa o tai din scurt. Nu ca acum nu s-ar asculta telefoanele mobile, dar asta e alta poveste.
Imi amintesc ca trebuia tot timpul sa conduc fata acasa si nu pentru ca era o modalitate de a arata ca sunt gentilom si nu am sa o las sa se plictiseasca pana acasa, ci pentru ca lumea era mai salbatica si chiar se intamplau lucruri si pana ajungeai la un telefon fix erai de mult taiat, talharit etc.
De altfel stabilirea locului de intalnire si a orei era un obicei foarte obisnuit, deoarece nu prea aveai cum sa te eschivezi si din cate tin minte erai privit cam aiurea daca nu veneai la intalnire. Si astea sunt doar cateva exemple la repezeala, caci lista ar putea continua mult si bine, starnindu-mi din ce in ce mai mult intrebarea, cum naiba socializa lumea atunci?
Eu unul imbratisez ideile noi de dragul progresului si privesc la randul meu cu circumspectie pe cei ce spun ca atunci era mai bine, pe acei nostalgici de dragul nostalgiei, pe acei retro intarziati. Eu stiu un lucru foarte clar, daca echilibru nu e, nimic nu e, daca internetul il rezumi doar la a cauta pornografie si te feresti de site-urile de socializare doar pentru ca esti mai greoi de cap sau te crezi mai cool pentru ca nu iti plac lucrurile mainstream, atunci stai in grota ta, pentru ca nu ai inteles nimic! Sunt un homointernetus si ma mandresc cu asta, da imi place telefonia mobila pentru ca pot sa sun si sa zic nu am chef sa ne vedem azi si nu ma deranjeaza sa fiu gasit oricand. Imi place sa mentin legatura cu oamenii dragi si sincer fara aceste "dracii" moderne nu vad cum as putea.
Si sa nu te trezesti sa-mi zici ceva de scrisori prin posta si chestii dinastea!
Adevarul e ca luam tehnologia si lucrurile care ne sunt la indemana acum mult prea usor, dar ajungem sa ne dam seama de importanta lor, de felul cum sunt o parte din viata noastra si ca fara ele lumea ar fi mai gri.

The Kite

Daca ar fi sa ma gandesc la vreo imagine sau un simbol care sa-mi exprime visarea si libertatea in forma ei cea mai pura, atunci in minte imi vine imaginea unui pusti care alearga incercand sa isi ridice zmeul. Alearga, iar pe masura ce zmeul lui se ridica purtat de vant, entuziasmul lui creste si simte cum isi ia si el zborul. Asa ciudat si frumos lucru, ca un pusti cu un zmeu sa traiasca un moment de simbioza deplina. Unul altuia insufletindu-si viata, traind intr-un echilibru perfect, amandoi tinandu-se doar de un fir de ata. Si zmeul se inalta sus, sus, sus si visele lui odata cu el. Facandu-si loc printre norii pufosi saluta din zbor cu coada lui lunga iar pustiul face cu mana inapoi. Din ce in ce mai sus, pana ce ajunge la capatul atei si se tine bine de ea caci vantul incepe sa smulga zmeul si sa-l smuceasca asa incat cu bucurie dar si cu regret ii da drumul sa se-nalte acolo unde ii este locul. Si il urmareste cu privirea pana ce dispare bucurandu-se ca l-a inaltat. Pe urma pleaca spre casa asa cum a venit, visand.

Anul nou

Si desi nu cred musai in sfarsit de an si inceput de an caci timpul nu e chiar asa de fix precum credem noi ca e, am sa ma las in voia impulsului si am sa cred ca s-a mai dus un an. Nu stiu cum a fost pentru restul dar pentru mine 2010 a fost un an zbuciumat tare din multe puncte de vedere, dar care spre sfarsit a inceput sa se linisteasca si sa se aseze. A fost un an de cautari si regasiri, de noi inceputuri, de schimbari si transformari si chiar daca nu a fost nimic din ce mi-am dorit, futui, a fost un an bun pana la urma. Am invatat multe de la oamenii pe care i-am cunoscut dar si mai multe de la cei pe care nu i-am cunoscut, m-am agitat ca un "Pepsi" ca intr-un sfarsit sa reusesc sa ma regasesc si nu, nu mi-am pus o dorinta odata cu noul an, pentru ca nu vreau sa-mi "stric" norocul si sa se intample ca de obicei, adica fix invers. Dar daca nu mi-am pus o dorinta, anume ca sa se indeplineasca, sper macar ca anul asta sa fie mai bun si sper ca lucrurile sa capete un oarecare sens nu numai in particular dar si in general. Si sper sa am mai mult timp de petrecut cu cei dragi si mai putin cu cei ce nu conteaza. Si sper ca cei ce alearga dupa vise sa ajunga sa le apuce macar de coada sau daca nu, sa se opreasca din alergat si sa le faca pe ele sa vina alergand indarat. Si sper sa nu mai dezamagesc asa de mult pe cei din jurul meu si mai ales pe mine, si mai sper sa fie un an bun in pizda ma-sii, pentru ca meritam!