Furtuna la orizont

Declar razboi lasitatii, prostiei si autosuficientei, a lucrurilor luate de-a gata, fara sa fie digerate, fara sa fie filtrate prin ratiune si bun simt. Declar razboi micimii sufletesti a oamenilor ce isi duc existenta intr-o ignoranta atroce, celor ce nu vor sa primeasca idei noi, ce nu vor sa-si deschida mintea si sufletul spre progres. Celor cu frica de responsabilitatea de a fi liber si a celor ce inchina capul fara a se intreba de ce sa inchine capul. Celor ce iau autoritatea ca adevar si nu adevarul ca autoritate. Declar razboi necrofagilor ce se hranesc cu lasitatea si ignoranta oamenilor. Democratiei prost intelese care a lasat drumul deschis oricarui troglodit sa isi exprime punctul de vedere astfel calitatea fiind invinsa de cantitate. Declar razboi non-valorilor sustinute de suratele ei dragi (ignoranta, superficialitatea, prostul gust si cel mai rau dintre toate, "decat deloc, mai bine ceva"). Declar razboi mercantilismului bazat pe lucruri supraestimate ce mi-ati umplut mass-media si strazile cu tot felul de kitsch-uri spunandu-mi ca ele sunt idealul feminin si ca asta imi doresc de fapt. Celor ce intorc si celalalt obraz fara sa intrebe de ce. Celor ce se lamenteaza si spun ca locul unde s-au nascut e de cacat si alte locuri is mai bune (acestora le amintesc ca omul sfinteste locul nu invers).
Declar razboi acelor "scuze pentru viata" ce imi inspira oxigenul in timp ce se gandesc cum sa isi satisfaca nevoile de baza, marindu-si masa corporala intr-o sfidare continua a naturii. Acelor femei ratate care isi gasesc in final ca scop in viata procreerea ca raspuns a cautarilor lor, distrugand la randul lor alte vieti. Declar razboi lui Uroborus, acelui sarpe ce-si suge proria pula, ce ma duce cu gandul la marea majoritate a umanitatii. Declar razboi acelor oameni agresivi ce isi impun punctul de vedere prin forta si nu prin argumente. Falsei modestii, fatarniciei de dragul diplomatiei si lasitatii oamenilor conservatori ce sfideaza astfel prin atitudinea lor, cu alte cuvinte iti spun in fata ca ei detin adevarul. Acelor oameni pacaliti de sistem ce se cred liberi nevazand lantul aurit si insiduos al creditelor bancare, ipotecare etc.(sclavi ai sec 21). Acelor oameni pudici, ce au o problema cu corpul uman astfel persecutand naturalul si frumosul. CNA-ului, ce nu are nici o problema cu necrologul de la ora 17:00, cu violenta ce ne este picurata in ochi in fiecare zi dar are o problema cu organele genitale sau limbajul gaunos, difuzate pe micile ecrane la ore cand acele "mame model" isi lasa copilul in fata televizorului sa-si faca educatie singur, ca mami e prea ocupata sa stea la barfe cu vecina. Declar razboi oamenilor ce nu isi pun intrebari suplimentare apropo de existenta lor si iau lucrurile de-a gata. Acelor femei ce dau impresia ca sunt mai aproape de Luna dar ele stau cu picioarele infipte in pamant (asculta melodia "Fetele-n luna-Travka"!).
Micimii umane ce imi intuneca orizonturile, celor ce cred ca stiu, celor ce nu viseaza si persecuta pe cei ce inca pot, cei lasi, cei ignoranti si mai ales cei ce flutura in sus cuvantul "iubire", astfel incat a ajuns o caricatura, le zic ferm, ca de azi le declar razboi.

P.S. John draga, tin sa te completez, all you need is love... si bun simt.

Sevraj

Sunt de o vreme intr-un dor nebun de mine insumi, de gandurile mele, de timpul meu liber. Tanjesc dupa soare ca fluturele de noapte la bec si port cu mine o amorteala pe dinauntru si nu ma pot dezmeticii din ritmul de viata care mi-a fost dictat. Ma preschimb si ma transform cu zambetul pe buze, doar sa vad cum cresc in ochii mei si scad, disparand din ochii altora. Sunt in sevraj, sunt intr-un continuu sevraj de viata, asa ca in fiecare zi maresc doza pana cand am sa ajung intr-un moment cand dus de val am sa-ti spun ceva necugetat ce pe urma am sa regret. Timpul trece si eu devin mai rece, mai cinic si poate mai intelept. M-am preschimbat intr-un mizantrop milos, ce tolereaza si intelege, am devenit pragmatic, acid si nemilos. Am inceput sa am rabdare pentru a-mi atinge scopurile, iar ca un Hefaistos inchipuit si suparat mi-am daramat valorile cu greu cladite in timp.
Si linistea s-a lasat atunci, iar acum imi vad drumul clar si sigur. Si asa m-am preschimbat si eu, multumita tie. Iar tu te-ai preschimbat in timp in multe chipuri si locuri incat ai devenit doar o parte din peisaj. Iar ca doi necunoscuti o sa ne inatlnim odata, doar asa o mai trece nitel sevrajul.

Iaca este, iaca nu-i!

Visul m-a luat. Eram pe o lume purpurie cu doua stele diurne ce o lumineaza constant. Paseam pe suprafata intinsa a unui ocean argintiu care era atat de nemiscat incat dadea impresia unei oglinzi ce la orizont se cufunda in cerul instelat sau invers. Auzeam constant o muzica in cap pe care nu o puteam distinge clar, iar de cate ori incercam sa ma concentrez asupra ei nu o mai auzeam. Dincolo de ocean era o plaja intinsa si deasupra ei undeva in zare erau stanci ce la capat aveau varfuri ascutite de roca neagra care atingeau norii. Aerul era rece si mirosea parca a amoniac si scortisoara. In timp ce paseam spre plaja imi admiram undele facute pe suprafata argintie a oceanului. Am ajuns pe plaja si m-a cuprins un sentiment de familiar.
In spatele meu a aparut deodata o prezenta calda si luminoasa. Cand m-am intors am vazut ca semana cu o femeie-meduza. Avea brate lungi si ochii mari de purpura si plutea in aer. Radia cu o lumina alba. S-a invartit in jurul meu pentru o vreme dupa care a inceput sa se apropie. Ma cuprindea un sentiment de caldura si fericire si muzica din cap era din ce in ce mai sonora. In jurul meu culorile vibrau si deveneau vii si parca le auzeam. Numai ce reuseam sa disting sunetele astfel incat sa le pot memora si din senin, fara nici o explicatie plauzibila, muzica inceta si parca culorile din jur paleau si deveneau foarte spalacite si reci. Fiinta ce plutea in jurul meu devenii translucida si se facu nevazuta ca un cameleon. M-am trezit brusc si am incercat toata ziua sa imi amintesc muzica din cap, dar degeaba.

Poker face

Deci eu stateam langa pultul barului si ma uitam de jur imprejurul meu. Asta e moaca mea atunci cand dintr-un motiv sau altul nu mai socializez o vreme. Imi trag fata de poker si devin invizibil daca vreau. Reusesc sa nu ies in evidenta in nici un fel, desi unii oameni nu se pot abtine si sunt atrasi de o fata inerta care mai degraba exprima, din punctul meu de vedere, o nevroza invinsa cu stoicism decat suparare. Si cum stateam la bar savurandu-mi bauturica mea mica, cu pai mic si cu multa gheata, pentru ca am zis ca nu mai beau bere, s-a intamplat sa vina prima persoana care a fost atrasa de a mea fata. Dupa o scurta conversatie am reusit sa conving persoana respectiva, ca ma simt bine, ca nu sunt suparat si ca sunt relaxat. Numai ce mi-am terminat bauturica si langa mine alte doua persoane care din una alta ma intreaba acelasi lucru si pe care din nou incerc sa le linistesc explicandu-le ca sunt bine si totul e bine si ca asa sunt eu dupa ce nu ies din casa multa vreme. Ce e drept la capitolul abilitatilor social-comunicative am stat cam prost in ultima vreme, dar trecand peste asta totusi imi dau silinta ca atunci cand ies din casa sa ma fac cel putin neobservat daca imi displace atmosfera sau compania. Lucruri false de altfel, deoarece in marea majoritate a cazurilor, acolo unde ies imi gasesc vrand-nevrand prietenii. La un moment dat mi-a trecut brusc prin cap urmatoarea situatie. Daca de fapt asa arata iadul? Adica daca iadul e o carciuma, unde iti gasesti toti prietenii cu care esti atat de prieten incat in mare parte nu mai ai ce discuta si nu zic asta in mod ironic sau peiorativ ci cat se poate de serios. Sa fii atat de prieten cu cineva incat nu iti mai trebuie sa stai de vorba cu ea, ci ajunge doar o reciproca si usoara aplecare a capului atunci cand se stabileste contactul vizual. Imagineaza-ti un pic cum e asta! Un loc de genu asta cu oameni dragi, dar cu care nu e nevoie sa discuti prea mult, unde locul e destul de mare ca sa te desfasori daca vrei, muzica e cea cu care te-ai invatat si daca pleci descoperi ca alte locuri is oarecum gresite fata de locul in care te afli. Cam asa e iadul. O carciuma plina de prieteni buni cu care nu ai ce discuta, poti sa pleci daca vrei ca doar usa ti-e deschisa, dar din moment ce pleci iti dai seama ca urmatorul loc poate fi mai rau asa ca preferi sa ramai. Pentru ca cel putin esti intre prieteni.
Dupa tot acest scenariu trait cat se poate de intens la nivel de reverie, descopar cu stupoare o usoara schimbare a mimicii faciale. Fapt observat si de o alta persoana de langa mine care imi preia mimica si ma intreaba cu mult entuziasm de ce zambesc. Si atunci incercand sa concretizez tot bancul si tot ceea ce vreau sa zic, ma fastacesc si tot ce pot sa scot pe gura e urmatoarea intrebare:
-Pot sa iti zic un secret?
-Ihi!
-Eu de fapt nu is suparat, doar am incurcat fetele cand am iesit din casa. De fapt eu rad pe interior!

Si cu astea spuse nu am schimbat nimic dar cel putin m-am simtit mai usurat si poate pentru o clipa m-a incercat un usor sentiment de complicitate alaturi de persoana implicita cu care conversasem si caruia i-am pasat marele meu secret. Pe urma seara s-a desfasurat ca oricare alta seara de sambata. Baut, dansat, fumat si ceva incercari de socializare cu persoane necunoscute.
In rest, mi-am dat seama spre dimineata, stand cu un pahar mare de apa in mana si luptandu-ma cu aciditatea gastrica ca e bine sa am fata pe care o am. Daca exteriorul meu ar arata interiorul atunci probabil s-ar specula ca am alte probleme mari. O persoana care rade incontinuu nu e seriosa si aici apar alte variabile, dar destul despre asta. Ideea e ca o sa-mi pastrez fata mea de poker.

Hai!

Da-mi mana si hai sa traim intr-o sambata ce nu ne-am permis toata saptamana! Hai sa ne exteriorizam in weekend, pentru ca in timpul saptamanii am fost prea obositi si mult prea nervosi ca sa ne permitem asta. Hai sa traim pentru weekend! Din ce in ce mai multa lume pentru asta traieste. Weekend. Si viata incepe! Si ce nu ai apucat sa zici, sa simti si sa visezi o faci in weekend. Si incepi sa iesi pentru ca e weekend. Si simti nevoia sa te vezi cu lumea pentru ca e weekend. Si daca tot e weekend e musai sa te distrezi. De ce nu? Doar e weekend!! Si daca tot e weekend iti permiti sa te indragostesti, caci dragostea nu poate veni in nici un caz in timpul saptamanii, pentru ca "ea" e o tipa mult prea ocupata sa-ti faca cu ochiul, poate doar daca ai noroc si e weekend. Si daca tot esti in oras odata cu tot targul hai sa bei o lada de bere desi banii iti trebuiau pentru lucruri mai interesante dar lasa dom'le! Ce naiba, doar e weekend, nu?
De fapt concediile sunt un fel de weekend-uri puse cap la cap si lipite, pentru ca lumea in general nu se simte bine in alte zile din saptamana ci doar in weekend. In weekend lumea viseaza si se distreaza. In weekend lumea incearca sa se cunoasca dar se vad cu adevarat in timpul saptamanii si inchid ochii sperand totusi ca in weekend totul va fi bine.

Pace

M-am inchis de ceva vreme in micul meu univers casnic. Am inceput sa redescopar vechi placeri, obiceiuri atat de insemnatate odata dar care din voie sau nevoie le-am lasat o vreme pentru a imbratisa altele. M-am intins ca sa ma relaxez, acum ma strang inapoi ca m-a luat nitel frigul. Din ce in ce mai mult traiesc viata neexteriorizand ceea ce gandesc, cred, simt, ci traind intens interiorizat, spre a savura orice moment in tihna si pace, fara sa fiu grabit de vreo prezenta externa si mai ales fara sa fiu urmarit de vreun ochi indiscret. Social vorbind nu ma ajuta foarte mult, ba din contra, ma cam rupe de oameni, ceea ce nu e rau pana la urma pentru ca in ultima vreme oamenii m-au plictisit si cu parere de rau si eu pe ei. Am inceput sa calatoresc foarte mult cu mintea. Am reinceput sa imi exersez rabdarea si vointa. Am inceput sa tac mai mult decat sa vorbesc spre uimirea unora si disperarea altora. Urmeaza deci o perioada linistita din toate punctele de vedere, o reintoarcere la origini si pe urma bineinteles o perioada de explozie. Aceasta ultima perioada prefer sa o tin nedetonata, pana in vara.

P.S. Cipilica doarme linistit si sforaie cu burta in sus de ceva vreme.