marți, 16 noiembrie 2010

Iaca este, iaca nu-i!

Visul m-a luat. Eram pe o lume purpurie cu doua stele diurne ce o lumineaza constant. Paseam pe suprafata intinsa a unui ocean argintiu care era atat de nemiscat incat dadea impresia unei oglinzi ce la orizont se cufunda in cerul instelat sau invers. Auzeam constant o muzica in cap pe care nu o puteam distinge clar, iar de cate ori incercam sa ma concentrez asupra ei nu o mai auzeam. Dincolo de ocean era o plaja intinsa si deasupra ei undeva in zare erau stanci ce la capat aveau varfuri ascutite de roca neagra care atingeau norii. Aerul era rece si mirosea parca a amoniac si scortisoara. In timp ce paseam spre plaja imi admiram undele facute pe suprafata argintie a oceanului. Am ajuns pe plaja si m-a cuprins un sentiment de familiar.
In spatele meu a aparut deodata o prezenta calda si luminoasa. Cand m-am intors am vazut ca semana cu o femeie-meduza. Avea brate lungi si ochii mari de purpura si plutea in aer. Radia cu o lumina alba. S-a invartit in jurul meu pentru o vreme dupa care a inceput sa se apropie. Ma cuprindea un sentiment de caldura si fericire si muzica din cap era din ce in ce mai sonora. In jurul meu culorile vibrau si deveneau vii si parca le auzeam. Numai ce reuseam sa disting sunetele astfel incat sa le pot memora si din senin, fara nici o explicatie plauzibila, muzica inceta si parca culorile din jur paleau si deveneau foarte spalacite si reci. Fiinta ce plutea in jurul meu devenii translucida si se facu nevazuta ca un cameleon. M-am trezit brusc si am incercat toata ziua sa imi amintesc muzica din cap, dar degeaba.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu