Teatru, teatru si iar teatru. Teatru ieftin, teatru scump, teatru nou, teatru pentru toti. Regizori incompleti, regizori in devenire sau regizori inchipuiti ce scormonesc idei din filme vechi, jocuri noi sau alte spectacole, pentru a trata aceleasi probleme, succint si superficial. Probleme existentiale ce nu depasesc banalitatea cotidianului, ce nu starnesc interesul la modul real, ci poate pe ici colo si asta foarte rar, modul in care sunt aratate. Se face apel in ultima vreme mult prea mult la tehnologie, se cauta efectul vizual si nu cel emotional, se merge pe "mura-n gura" sau mai rau decat atat se lasa spectatorul cu un semn mare de intrebare ce pluteste deasupra capului sau. Si nu numai spectatorul are de pierdut luand parte la astfel de incercari nereusite ci mai ales actorul, care s-a auto redus la rang de executant si si-a uitat statutul de creator, de artist. Imi permit sa spun ceea ce spun, pentru ca de cativa ani incoace revad aceleasi lucruri. Lucruri ce au luat-o razna cel mai tare in momentul in care regizorul a nascocit ideea ca e mai important decat actorul si in momentul in care teatrele nationale au uitat sa mai educe publicul si au inceput sa scoata pe banda rulanta spectacole doar de dragul profitului. Si tin sa mentionez ca teatrele nationale sunt inca finantate de ministerul culturii. Observ si lucruri de-a dreptul aberante in acest teatru, cum ar fi nuditatea excesiva si neargumentata, decoruri opulente ce obosesc ochiul spectatorului si mainilie masinistilor. Cat despre limbajul licentios nici nu mai vorbesc, vulgaritate ieftina, la prima mana, pentru tot omul. Daca teatrul a pornit ca un instrument moralizator sau propagandistic in unele vremuri, a ajuns la ora actuala sa induca in eroare si mai tare pe spectatorul care stie ca merge la teatru ca sa se mai culturalizeze nitel.
Lipseste profunzimea viziunii artistice si a actului artistic, a oamenilor ce trateaza superficial aceasta arta ce se stinge si ea saraca, sufocata practic de institutia ce ar trebui teoretic sa o salveze. Sa nu mai vorbim de adevarate dinastii instaurate si mentinute pe plan politic, sau "maestri" ce vor si pensie si salariu, ce nu renunta la locul lor nici in ruptul capului, ce cred ca dupa ei poate veni potopul. Maestri ce scot pe banda rulanta studenti ce sunt din pacate, semianalfabeti artistici. Studenti ce cred ca boiemia trebuie sa existe ca un mod de viata, prin care ei devin mai "interesanti", uitand de fapt esentialul. La fel cum basca artistului plastic a fost prealuata de muncitorul postbelic, asa viata boema ca o necesitate a actului creator, a ajuns si ea sa fie imitata in detrimentul creatiei.
Cu alte cuvinte, "poftim cultura mon cher!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu