Si iata deci ca ajung de unde am plecat. Poate usor atins de inevitabilile incercari ale timpului, ale vietii si ale vremurilor. Lasand orice dubiu legat de propria-mi persoana, imi indrept pasii pe acelasi drum pe care poate de prea multe ori l-am lasat urmandu-mi nalucirile sclipitoare pe care viata mi le arunca in fata pentru a-mi forma o parere intre ce ar putea fi, ce poate fi si ce este de fapt.
Cobor si urc valurile zilelor cu acealsi imbold cu care am pasit prima oara in aceasta lume mare ce cu trecerea timpului devine din ce in ce mai mica si mai neincapatoare. Sa fiu eu oare cel care creste de fapt si nu lumea care se micsoreaza?
Oricat de ciudat ar fi, cu cat timpul trece optiunile devin mai putine si astfel mult mai concrete poate. Am lasat zborul lin pe care mi-l da spiritul si am ales sa pasesc concret pe iluzia solurilor nemiscatoare. Pamantul sub mine se misca, dar eu nu il vad si nu il simt.
Caut, intreb, ma misc, vad si trec mai departe. Incerc sa inteleg natura umana in esenta ei adevarata. Ma aplec si o ridic de jos, imi intind mana si o inalt inspre soare, sperand sa-i vad zenitul sub forma embrionara. Il pun la loc si imi continui epopea al carui sfarsit il cunosc de fapt. Schimb ritmul pasilor, cateodata alerg, cateodata obosesc si abia ma tarasc dar si stationar fiind, ma misc odata cu lumea.
Aleg sa ma misc totusi. Aleg sa alerg sau sa merg si cateodata sa sar. Sunt curios sa vad ce o sa mai urmeze. Intalnesc fiinte pe carari paralale. Fiinte la fel de confuze ca mine, ce orbecaiesc prin existenta lor sperand sa dea un inteles drumului.
Cu unii ma iau la intrecere, cu altii schimb o vorba doua, din cand in cand, doar ca sa uitam de momentul in care cararile devin mai indepartate una de alta. Imi revin in minte locuri si clipe. Ce sunt toate aceste simtiri? Sunt perceptia mea personala sau doar ceva proiectat de inaintasii mei?
Uit cateodata drumul si ma trezesc pe un alt drum, unde incercand sa ma regasesc incep sa calatoresc si sa visez alte vise, parca nu ale mele, dar totusi atat de reale pentru momentul dat. Ma regasesc pe alta carare, crezand ca e drumul meu de fapt. Cineva ma impinge protestand, cineva trece pe langa mine si ma indeamna sa tin pasul. Obosesc si ma opresc. Imi aduc aminte de unde am plecat si mai mult instinctual decat rational imi regasesc locul firesc printre tesatura infinita de drumuri intercalate. Regasind drumul ma cuprinde un sentiment de normalitate. Totul devine mai clar si mai firesc.
Continui sa merg si uitandu-ma in spate ma lovesc de ceva. Raman inert o clipa in timp. Imi revin in simtiri si pasesc mai departe in ciuda faptului ca pe drumul meu si-a facut aparitia o alta fiinta. Pare confuza, ma intreaba unde merg. Ii spun ca nu stiu. Ma roaga sa mearga cu mine. Ridic din umeri. Ma implora sa o tin de mana si mergem asa o perioada. Cu timpul isi readuce aminte drumul lasat, se opreste in loc. Imi da drumul si dispare.
Continui sa merg si imi amintesc de locurile vazute, de oamenii intalniti. Imi amintesc de mine. Continui sa merg din inertie. Imi parasesc din nou cararea si ma inalt un pic spre a vedea mai departe. Ma scufund printre norii nascocirilor mele, iar de sus intinzand mana imi desenez inchipuit drumul. Cobor din nou si descopar timpul pierdut. Inchid ochii si ma invart in cerc. Fac un pas si descopar acelasi drum. Continui sa merg si aud un strigat din departare.
Alerg si sunetul devine din ce in ce mai puternic, asurzitor si descopar cu stupoare propriul ecou. Ma regasec si continui sa merg. Cateodata alerg, cateodata merg, cateodata stau pe loc. Ma schimb, ma transform, ma inalt, ma cobor dar drumul ramane acelasi.
Continui sa merg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu