Merge firesc, din inertie, repede dar totusi incet. Pelicula fuge de lumina arzatoare a proiectorului, iar din fuga ei se nasc umbre vii. Umbre ce animeaza intunericul inert, umbre ce coloreaza abisul adinamic, atemporal, dandu-i timp. Aducandu-i cea de-a patra dimensiune acesta devine palpabil, mai cert, mai putin intangibil.
Umbrele se nasc din retina cosmica universala si ajung din antiteza, sa devina, sa fie, sa existe. Din contrast s-au nascut umbrele, singurele ce prinse la mijloc leaga cele doua lumi impreuna. Contrastul este dat de intensitatea momentului capturat, ce prins pe pelicula dainuie in timp sfidand haul insetat de culoare. Filmul merge si merge, iar pelicula uneori se arde inainte de sfarsit, alte ori filmul se rupe. Se rupe filmul si apare lumina ce neaga haul dar prin natura ei devine la randu-i un hau luminos. Se rupe filmul, se schimba rola, se inchide cinematograful, iar umbrele devin una cu negura. De aceea uneori pe intuneric ochii ne joaca feste, sunt umbre ce vor inapoi, ce vor la lumina dar nu pot iesi din intuneric. Schimba-ti rola va rog domnule proiectionist! S-a rupt din nou filmul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu