vineri, 26 august 2011

Adevar

Nu fac nici un fel de greseala cand zic ca parerile norodului vesnic manipulat de mass-media nu sunt decat rezultatul unei machinatiuni ce are ca scop profitul si imbecilizarea treptata a populatiei. Suntem bombardati de forme fara fond, de iluzii optice ce stramba realitatea.
Mirajul decadent al vestului a reusit treptat sa se infiltreze intai in vietile noastre ca pe urma sa ajunga treptat in mentalitatea noastra, iar libertatea de a alege ceva se invarte intre a fi "in trend" sau a fi banal.

Lumea nu mai vrea sa discute idei, ci discuta in continuare despre alti oameni banali. Tot mai rar aud oameni care sa vorbeasca despre altceva in afara de mancare, bautura, distractii usoare, orientari sexuale si cat de naspa e existenta. Atmosfera poluata de idei absurde sau lipsa de idei duce la un soi de apatie spirituala, un fel de resemnare fara margini si ridicat din umeri in fata existentei, astfel incat nimeni nu mai are parca curajul sa-si asume ceea ce crede sau simte. Toti se iau dupa majoritate, iar acei care fac fix invers vor de fapt doar atentie.

Adevar graiesc si nu mint cand spun ca 90% dintre persoanele pe care le cunosc sunt apatice si imbecile si duc o viata in concordanta cu ideile lor. Idei ce sunt imprumutate din reviste si filme americane din muzica ieftina si banalitati cotidiene. Problema cu mintile deschise e locul gol unde pot fi infiltrate idei sau mai bine zis maxime de cacat, cu care esti atacat din toate directiile. Denunt pe calea aceasta si pozitivismul idiot, pe care foarte multi il imbratiseaza pentru ca e mai simplu sa fi aerian decat constient, de parca daca iti cade o caramida in cap si iti sparge capul, tot ce ai nevoie in acel moment e de un idiot care sa-ti zica ca totul va fi bine. Sa nu mai vorbesc despre libertinajul precoce ce formeaza generatii insipide fara pic de esenta, spre deliciul "decreteilor" ce au muscat mai grav din viziunea subtire importata de peste hotare.

Nu sunt si nu voi fi niciodata "lupul moralizator" ci doar un om care a inceput sa fie satul de excesele si superficialitatea din jur. Traiesc cu impresia ca marea bucurie zilnica a multora este de a trage "in jos" pe cineva, ca un fel de joc de-a soarecele si pisica.
Pe langa asta de fiecare data cand intalnim pe cineva vertical trebuie musai sa zgandaram la poarta lui, poate, poate pica-n plasa si si-o schimba viziunea despre viata.
Si ne miram daca nu sunt ca noi, nu de alta dar e incomod sa ai in fata pe cineva diferit, daramite pe cineva vertical.
Adevarul e ca zilnic ne tragem in jos cu prostii fara sens, ne suim unii in carca altora si daca nu putem manji, atunci ignoram. Si-am incalecat pe-o sa si v-am stricat si eu ziua!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu